Un chist sebaceu (chist epidermoid) este o formațiune subepidermică, încapsulată, umplută cu keratină. În mod obișnuit, un chist sebaceu apare la nivelul feței, gâtului și trunchiului, însă are potențialul de a apărea în orice regiune a corpului. Deși chisturile sebacee sunt considerate a fi benigne, fără a ridica vreun risc de complicații pentru persoana diagnosticată, există o serie de studii epidemiologice care indică faptul că au potențialul de a dezvolta, de novo, și procese de malignizare. Utilizarea denumirii de „chist sebaceu” este oarecum inadecvată, întrucât un astfel de chist nu implică glanda sebacee și nici infiltrat de natură lipidică (așa cum este sebumul).
La nivel histologic, un chist sebaceu este căptușit cu epiteliu scuamos stratificat, motiv pentru care la acest nivel se acumulează keratină. În general, chistul nu provoacă niciun fel de simptom în afara faptului că este vizibil macroscopic. În momentul în care chistul se rupe, frecvent după un traumatism fizic (zgâriere), apare o reacție sistemică inflamatorie, întrucât keratina se scurge la nivelul dermului și țesutului înconjurător, ceea ce duce la recrutarea celulelor proinflamatorii și reacția specifică. Un chist sebaceu poate fi ușor confundat cu lipomul, însă un lipom va avea tendința de a se prezenta cu o consistență mai densă și dimensiuni relativ mai mari.
Chist sebaceu – cauze și factori de risc
Examenul histologic al unui chist sebaceu evidențiază prezența capsulei de natură epitelială și căptușeala acesteia cu keratină laminată, situată în derm. Chistul sebaceu crește în dimensiuni, se extinde, până atinge un maximum de dezvoltare. În unele cazuri, se rezolvă spontan, dar cel mai adesea se retrage în urma unei leziuni mecanice. Nu se cunosc cu exactitate cauzele ce duc la apariția unui chist sebaceu. Totuși, astfel de formațiuni pot fi întâlnite într-o serie de boli, iar multe dintre ele prezintă componentă genetică:
- Sindrom Gorlin (sindromul carcinomului nevoid bazocelular);
- Sindromul Favre-Racouchot (elastoza nodulară cu chisturi și comedoane);
- Sindromul Gardner (polipoza adenomatoasă familială);
- Diferite tipuri de acnee (un chist sebaceu are tendința de a se dezvolta din forma inițială de microcomedon);
- Infecțiile parazitare cu stadiul larvar al speciei Dermatobia hominis.
De asemenea, s-a mai observat faptul că riscul de apariție a unui chist sebaceu crește ca urmare a administrării de inhibitori B-raf (pentru tratamentul anumitor tipuri de cancere), dar și în urma tratamentul cu imiquimod și ciclosporină. Expunerea la radiațiile ultraviolete, dar și infecția cu HPV, reprezintă un alt factor de risc pentru apariția de chist sebaceu. Conform datelor de natură epidemiologică, chisturile epidermoide sunt mult mai frecvente la persoanele de sex masculin, cu un sex ratio de 2:1. În perioada neonatală, apariția de chisturi epidermice mici – milia – este destul de frecventă, histologia lor fiind deosebit de similară cu cea a unui chist sebaceu.
Chist sebaceu – simptome și manifestări
Principalul simptom al prezenței unui chist sebaceu este, bineînțeles, apariția excrescenței într-o anumită zonă a pielii. Consistența chistului este moale, nu provoacă durere la palpare, și poate atinge dimensiuni de la 0,5 centimetri până la câțiva centimetri. Simptomele apar în momentul în care un chist sebaceu este rupt, ajungând să semene foarte fidel cu un furuncul și se prezintă cu sensibilitate în momentul palpării, eritem și tumefierea zonei afectate. Conținutul chistului, eliminat în momentul ruperii, are o culoare gălbuie, o textură brânzoasă, miros respingător. De cele mai multe ori, chisturile apar pe față, gât, piept, partea superioară a trunchiului și scrot.
Este foarte important de avut în vedere faptul că un chist sebaceu nu ar trebui să atingă, de fapt, dimensiuni mai mari de 5-6 centimetri. În cazul în care excrescența atinge dimensiuni mai mari și se extinde în diametru, iar creșterile pot fi vizibile într-o perioadă scurtă de timp, este deosebit de important solicitarea unui consult de specialitate. Deși există certitudinea diagnosticului pus de către specialist, există un risc minim (dar încă prezent) ca un chist sebaceu să sufere procese de novo de malignizare, ceea ce înseamnă că se poate transforma într-o tumoră cu un potențial cancerigen care nu trebuie trecut cu vederea.
Chist sebaceu – diagnostic și tratament
Evaluarea unui chist sebaceu se bazează, în cea mai mare parte, pe inspecția fizică și observarea morfologiei excrescenței. Biopsia nu este necesară, deși acest aspect este dezbătut tot mai mult în ultima perioadă, ca urmare a faptului posibilității de aproximativ 1% ca un chist sebaceu, în timp, să treacă prin transformare malignă de novo, cu posibilă dezvoltare de carcinom cu celule scuamoase și carcinom bazocelular. Deoarece un chist sebaceu poate semăna destul de bine cu alte formațiuni epidermice sub formă de chist, specialistul ar trebui să verifice consistența, dar și capacitatea de manipulare, extensie și mobilizare a chistului respectiv.
În cele mai multe cazuri, prezența unui chist sebaceu nu necesită niciun fel de tratament, pentru că nu provoacă simptome. Totuși, din considerente de natură estetică, multe persoane apelează la excizia chirurgicală a acestuia – de altfel, cea mai eficientă alternativă de tratament. Cu toate acestea, excizia chirurgicală este viabilă doar în situațiile în care peretele unui chist sebaceu se prezintă intact, fără discontinuități sau un proces infecțios activ. Dacă excizia și drenajul au loc în astfel de condiții, există un risc crescut de recidivă. Drenajul are rolul de a elimina conținutul chistului, acesta scăzând în dimensiuni, iar excizia presupune și eliminarea cavității acestuia.
Chist sebaceu – posibile complicații
Un chist sebaceu este o incluziune epidermică recunoscută drept formațiune benignă. Cazurile de malignizare sunt rare, însă nu imposibile. În cazurile izolate de malignizare, s-a observat că există un risc mult mai mare de carcinom cu celule scuamoase (70% din cazurile observate) în comparație cu carcinomul bazocelular. Principalele complicații asociate unui chist sebaceu apar în momentul în care acesta este rupt, iar conținutul este eliminat la exterior: eritem, durere, cu tumefierea zonei afectate. Complicațiile intervenției chirurgicale de tratament sunt sângerarea ulterioară și posibilitatea unei infecții secundare.
