Pentru a înțelege mult mai eficient și clar modul în care apare un chist hidatic hepatic, este foarte important să înțelegem care este, de fapt, ciclul de viață al parazitului Echinococcus granulosus, respectiv care sunt etapele sale.
Hidatoza (echinococcoza) este o boală parazitară cauzată de ingestia larvelor de Echinococcus granulosus (Taenia echinococcus), cel mai mic cestod de importanță medicală la om. Boala nu doar că are potențial agravant, dar poate fi chiar letală, și se întâlnește oriunde în lume, dar mai ales în zone endemice cum ar fi Australia, Noua Zeelandă, Africa de Nord, Europa de Est, însă și regiunea balcanică, Orientul Mijlociu și America de Sud.
Fiecare parazit are cel puțin o gazdă definitivă și cel puțin o gazdă intermediară. În cazul acesta, gazda definitivă este reprezentată de carnivorele mari (câine, lup, vulpe, șacal). Pe de altă parte, gazda intermediară este reprezentată de erbivore (ovine, bovine, caprine) și omnivore (porcine, om). Ouăle parazitului sunt depuse în intestinul gazdei și ajung în mediul extern prin eliminarea excrementelor. De aici, sunt răspândite de curenții de aer peste tot (iarbă, legume, fructe). Prin consumul de alimente contaminate, gazda intermediară (omul) ingeră și ouăle parazitului. Sub acțiunea sucurilor digestive din stomac, sunt eliberate larvele, care, prin sânge, ajunge la ficat.
Chist hidatic hepatic – cauze și factori de risc
După cum deja am menționat, un chist hidatic hepatic poate să apară în urma ingestiei formelor larvare (ouă) ale parazitului Echinococcus granulosus (Taenia echinococcus). Contaminarea ar putea avea loc sub orice formă, cum ar fi consumul de hrană infectată (legume, fructe) și chiar consumul de carne (ovine, caprine, bovine, porcine) insuficient preparată termic. O posibilitate mai este și cea în care un câine infectat prin consumul cărnii unui alte gazde intermediare poate transmite omului, prin salivă (lins), ouăle de Echinococcus granulosus. Acestea ajung la nivelul tubului digestiv unde, sub acțiunea enzimelor digestive, din ouă se eliberează larvele hexacant.
Larva hexacant prezintă niște formațiuni numite croșete, cu ajutorul cărora va pătrunde eficient prin capilarele de sânge sau limfatice din peretele intestinului, intrând în circulația generală. În cele din urmă, larvele ajung la ficat, iar circa 60-70% dintre ele sunt reținute în rețeaua capilară de la nivel hepatic și se vor dezvolta mai departe în acest organ. Hexacantul crește și, astfel, va lua forma de veziculă uniloculară. De fapt, apariția unui chist hidatic hepatic definește un stadiu larvar al parazitului Echinococcus granulosus. La om, un astfel de chist hidatic hepatic ar putea atinge dimensiunea unui cap de copil, conținând mai mulți litri de așa-zis „lichid hidatic”.
Un chist hidatic hepatic este format din trei tipuri de straturi:
- Membrana adventice: la exterior, este produsă de gazdă (om) și vascularizată, iar formarea sa se consideră a fi o reacție de răspuns a gazdei față de prezența parazitului;
- Cuticula: aspect lăptos, elastică, prin intermediul ei are loc schimbul de substanțe necesare părții interne a larvei pentru a supraviețui;
- Membrana proligeră: dă naștere cuticulei și veziculelor proligere.
Din veziculele proligere se formează protoscolexurile, care sunt de fapt viitori paraziți. Acestea pot evolua în două direcții:
- Dacă ajung în gazda definitivă, din fiecare protoscolex se va forma un parazit adult;
- Dacă ajung în gazda intermediară, fiecare protoscolex va da naștere unui chist hidatic.
Drept urmare, există două posibilități prin care, în organismul uman, se poate dezvolta un chist hidatic hepatic:
- În urma ingerării de ouă eliminate de gazda definitivă (în principal câine, prin consumul de fructe și legume infectate), caz în care vorbim despre hidatidă primară;
- Prin distrugerea chistului hidatic primar, când fiecare protoscolex eliberat va forma un nou chist hidatic hepatic (sau localizat în alte regiuni, cum ar fi plămânii, creierul).
În cele mai multe dintre cazuri, infecția parazitară duce la apariția unui chist hidatic hepatic, ca urmare a faptului că organul acesta favorizează sechestrarea parazitului. De altfel, organul care va fi parazitat influențează dezvoltarea ulterioară a chistului, determinându-i atât forma, cât și perioada până va deveni simptomatic:
- În creier, datorită prezenței relativ reduse de țesut conjunctiv, nu are loc formarea adventicei fibroase de către organismul gazdă, așadar nu are loc limitarea expansiunii chistului hidatic. Drept urmare, simptomele apar repede, traduse printr-o acțiune mecanică asupra creierului;
- În ficat, perioada de latență (până apar simptomele) este lungă, între 24-29 de ani. După un număr variabil de ani de la apariția unui chist hidatic hepatic, ca urmare a acțiunii mecanice care diminuează circulația sângelui în adventice, hidatida poate muri, iar apoi se înconjoară de o capsulă fibroasă, încărcată cu carbonat de calciu (formațiune tolerată de organism).
Riscul de a dezvolta un chist hidatic hepatic este mai mare la persoanele care:
- consumă carne și alimente insuficient preparate termic și necorespunzător igienizate;
- consumă carne de la gazde intermediare infectate, fără a solicita certificarea veterinarului;
- nu respectă practicile de deparazitare a animalelor de companie;
- locuiesc în proximitatea fermelor de animale și au animale de companie.
Apariția unui chist hidatic hepatic este mai frecventă în țările slab dezvoltate și în mediul rural. Se consideră a fi o boală a crescătorilor de vite, măcelarilor și celor care prelucrează piele care provine de la animale sălbatice. Conform datelor epidemiologice, anual în România 5 persoane din 100.000 se îmbolnăvesc de hidatidoză și, ulterior, pot dezvolta chist hidatic hepatic. În ceea ce privește ciclul domestic, rezervorul parazitului este reprezentat de câine și oase, iar în ciclul sălbatic este reprezentat de carnivore mari (lup) și erbivore sălbatice. Omul poate fi infectat în special în timpul copilăriei ca urmare a modului de joacă și contactului cu solul infectat cu ouă.
Chist hidatic hepatic – simptome și manifestări clinice
Prezența unui chist hidatic poate trece neobservată tip de ani întregi. De fapt, deseori chisturile de acest gen sunt identificate involuntar, prin investigații de rutină pentru cu totul alte eventuale cauze. Este mult mai probabil ca simptomele unui chist hidatic hepatic să apară în urma ruperii chistului, mai degrabă decât ca urmare a creșterii acestuia. În cazul existenței unui chist hidatic hepatic de dimensiuni relativ mari care este foarte bine tolerat întrucât ficatul este un organ nu doar mare, ci și extensibil, pot apărea simptome precum:
- creșterea în volum a ficatului (hepatomegalie);
- deformarea hipocondrului drept sau a epigastrului și apariția de dureri în aceste regiuni, cu dureri abdominale, distensie abdominală;
- prezența unei mase palpabile la nivelul ficatului, dacă un chist hidatic hepatic ajunge să fie îndeajuns de mare;
- scăderea poftei de mâncare, greață, vomismente.
Ruperea unui chist hidatic hepatic poate fi deosebit de severă, chiar letală, putând duce la șoc anafilactic. S-a observat că eliminarea conținutului unui chist hidatic hepatic duce la reacții de hipersensibilitate mediate de IgE, prezentându-se sub formă de urticarie, inflamația mucoasei, înroșirea feței. Un chist hidatic hepatic rupt își poate revărsa conținutul în cavitatea peritoneală, producându-se o echinococoză secundară multiplă a peritoneului sau, în unele cazuri, generală. Mai mult, ruperea unui chist hidatic hepatic poate duce la obstrucție biliară, suprainfecție și la peritonită. Drept urmare, ruperea unui chist hidatic hepatic este mai gravă decât creșterea sa.
Chist hidatic hepatic – opțiuni de tratament
În cazul unui chist hidatic hepatic, tratamentul și recomandările terapeutice se individualizează în funcție de stadiul acestuia:
- supravegherea și monitorizarea unui chist hidatic hepatic este recomandată în cazul în care un chist hidatic hepatic nu ridică risc de complicații (ecografii periodice);
- tratament medical cu benzimidazoli în cazul unui chist hidatic hepatic cu dimensiunile mai mici de 5 centimetri;
- chirurgia reprezintă principala modalitate de tratament în cazul existenței unui chist hidatic hepatic;
- tehnica PAIR (puncție, aspirație, injectarea etanolului, reaspirație) ghidată prin ultrasunete, cu rezultate foarte bune, dar necesită condiții optime pentru a se efectua în siguranță.
Se recomandă monitorizarea postterapeutică prin ecografie, efectuarea hemoleucogramei, însă și a profilului funcțional hepatic (inițial la 3-6 luni, iar apoi o dată pe an odată ce pacientul este stabil).
foto: shutterstock.com
