În practica clinică, diagnosticarea prezenței unui chist arahnoidian este cel mai adesea accidentală, pacientul prezentându-se la o investigație imagistică (RMN, în special) pentru o altă problemă. În mod obișnuit, un chist arahnoidian se dezvoltă la nivel cerebral, rareori dezvoltându-se și la nivelul coloanei vertebrale (extinzându-se pe lungimea a 2-4 segmente vertebrale). Creierul și măduva spinării sunt acoperite de trei foițe, de la exterior spre interior: dura mater, arahnoida, pia mater. După cum și denumirea o spune, un chist arahnoidian se dezvoltă la nivelul celei de-a doua foițe, arahnoida. Între ultimele două membrane se găsește lichidul cefalorahidian.
Chistul arahnoidian nu descrie prezența unei tumori, fiind o afecțiune benignă. De fapt, în multe cazuri prezența unui astfel de chist este asimptomatică și nu interferează cu calitatea vieții. Cu toate acestea, simptomele pot deveni prezente în momentul în care există un agregat de chisturi, cu dimensiuni crescute sau atunci când un chist arahnoidian se dezvoltă într-un punct anatomic de importanță vitală. Astfel, poate duce la compresie secundară a structurilor învecinate, aspect care se poate traduce printr-o gamă variată de simptome. Uneori, chisturile pot fi prezente încă din momentul nașterii, dar pot fi dobândite circumstanțial și pe parcursul vieții.
Chist arahnoidian – cauze și factori de risc
Un chist arahnoidian se prezintă drept o formațiune elipsoidală, acoperită cu o membrană foarte subțire, care prezintă în interior lichid cefalorahidian. Deși această membrană este formată din mai multe componente, histologic este foarte asemănătoare cu membrana arahnoidă. Din acest motiv, uneori este preferat termenul de „chist intraarahnoidian”, considerându-se că o astfel de formațiune se dezvoltă din însăși membrana arahnoidă. Există două tipuri de chist arahnoidian:
- Chist arahnoidian primar (adevărat): apare încă din perioada embriogenezei, fiind prezente la naștere, probabil ca urmare a diviziunilor celulare anormale;
- Chist arahnoidian secundar (dobândit): apare în cursul vieții, ca urmare a leziunilor violente la nivelul craniului sau măduvei spinării, dar și secundar infecțiilor severe.
Biopsia unui chist arahnoidian, cu examinarea histopatologică, poate demonstra prezența unui infiltrat de celule inflamatorii, sugerându-se etiologia inflamatorie sau de natură traumatică. În practica medicală, o serie de sindroame sunt asociate riscul ca persoana respectivă să aibă, chiar și în lipsa investigațiilor specifice, cel puțin un chist arahnoidian:
- Mucopolizaharidozele;
- Sindromul Aicardi;
- Sindromul Chudley-McMullough;
- Sindromul Marfan;
- Sindromul acrocalosal (absența corpului calos, asociată unui deficit mental sever);
- Arahnoidita (inflamația membranei arahnoide).
Principalii factori de risc care predispun o persoană la a dezvolta chist arahnoidian sunt:
- Traumatismele severe la nivelul măduvei spinării sau craniului;
- Infecțiile puternice și necorespunzător gestionate;
- Intervențiile chirurgicale la nivel medular sau cerebral.
De asemenea, se observă o incidență dublă în rândul persoanelor de sex masculin. Poate apărea în egală măsură atât la copii, cât și la adulți. Totuși, specialiștii consideră că un chist arahnoidian secundar este mult mai probabil să apară în perioada copilăriei, ca urmare a traumatismelor sau căderilor mult mai frecvente, sau la persoanele care practică sporturi de contact, prin loviturile repetate la nivelul spatelui și craniului. Cu toate acestea, prezența unui chist arahnoidian, după cum a fost menționat deja, este diagnosticată deseori în urma investigațiilor imagistice necesare pentru confirmarea sau infirmarea unui alt diagnostic, nicidecum a formațiunii patologice.
Chist arahnoidian – simptome și manifestări
Prezența unui chist arahnoidian are potențialul de a fi complet asimptomatice. În cazuri relativ rare, prezența unui astfel de chist poate provoca simptome, ca urmare a presiunii exercitate sau lezării secundare a membranei chistului și evacuării conținutului. Nu există simptome specifice ale prezenței unui chist arahnoidian, însă în practica clinică acestea sunt frecvent diagnosticate în cazul pacienților care se prezintă cu simptome și manifestări precum:
- Dureri de cap cu debut spontan și migrene;
- Tulburări de vedere;
- Convulsii, slăbiciune musculară;
- Simptome neurologice (deficit de atenție, tulburări de învățare, concentrare deficitară);
- Presiune intracraniană crescută;
- Hemipareză și spasm hemifacial;
- Greață, vărsături;
- Dureri de spate;
- Scolioză, în special în cazul creșterii în dimensiuni a unui chist arahnoidian;
- Furnicături la nivelul membrelor superioare și inferioare, tulburări de echilibru și de mers.
Totuși, simptomele directe ale prezenței unui chist arahnoidian sunt cele de hidrocefalie, caz în care chistul este diagnosticat încă din primii ani de viață, și creșterea presiunii intracraniene. În unele cazuri, poate apărea și afectarea nervilor cranieni, dar simptomele sunt în strictă legătură cu masa chistului și localizarea acestuia.
Chist arahnoidian – diagnostic și tratament
Prezența unui chist arahnoidian poate fi certificată prin teste de tomografie computerizată (CT) sau rezonanță magnetică nucleară (RMN). Aceste investigații sunt deosebit de sensibile, putând oferi date importante privitoare la topologia unui chist arahnoidian și morfologia acestuia. Mai mult atât, se poate identifica dacă chistul prezintă riscul de a crește și exercita presiune excesivă asupra structurilor învecinate. Acest prognostic este esențial pentru a se calcula raportul dintre riscul intervenției chirurgicale și beneficiul acesteia. Există cazuri în care prezența chistului nu ridică niciun fel de risc, motiv pentru care intervenția chirurgicală nu este necesară.
În anumite situații, când prezența unui chist arahnoidian este asociată cu simptome severe, este esențial abordul chirurgical. Alternativele chirurgicale trebuie individualizate în funcție de mai multe variabile, cum ar fi dimensiunea chistului, localizarea acestuia și proximitatea diferitelor structuri medulare sau cerebrale. De cele mai multe ori, drenajul chistului este suficient pentru a îndepărta formațiunea. Poate fi utilizată craniotomia, fenestrarea chirurgicală sau prin abordul endoscopic și șuntarea chistului. De menționat este faptul că, uneori, sunt acuzate recidive, iar chistul arahnoidian tinde să reapară la o anumită perioadă după drenarea chirurgicală a acestuia.
Chist arahnoidian – posibile complicații
În cele mai multe cazuri, nu este necesară nici măcar extirparea chirurgicală a chistului. Atunci când se consideră absolut necesară, are potențial curativ de 100%, deși în unele cazuri există și risc de recidive. Complicațiile sunt rare și depind de localizare și de structura anatomică asupra căreia chistul exercită presiune. Un chist arahnoidian rupt, de exemplu, poate duce la formarea de higroame subdurale sau hematoame subdurale, cu necesitatea tratamentului imediat. Întrucât provoacă simptome doar în cazurile severe, deseori pacientul se prezintă la medic cu simptome care ar putea fi considerate complicații ale prezenței chistului pentru o perioadă lungă de timp.
