Revista care te menține sănătos

Digestie

Cele mai comune tulburari digestive in sezonul estival

15 mai 2024
Share

Vara este prin excelenta anotimpul excursiilor, concediilor, vacantelor, drumetiilor si activitatilor sportive. Asadar, ne luam rucsacul sau valiza si punem in cui „tubul digestiv”. Desigur, este un calcul fals, caci in aceste perioade, lipsa atentiei fata de toate obiceiurile digestive, oricare ar fi ele, pot ruina bucuria mult asteptata si oferi un sezon estival cu suferinte digestive acute sau agravarea celor cronice.

Cateva sfaturi si practici preventive pot face minuni. Majoritatea dintre noi consuma alimente cu un anume grad de conservare. In timpul verii trebuie acordata o atentie deosebita, in sensul consumarii alimentelor cat mai proaspete si a pastrarii corespunzatoare, refrigerate sau in spatii reci si ventilate.

Boala diareica acuta si toxiinfectiile alimentare

Acestea sunt boli severe, acute si cu potential letal. Diareea apoasa abundenta uneori, cu produse patologice (puroi, sange, febra, frison, greata si varsaturi) orienteaza rapid diagnosticul. Cum le puteti evita?

  • Incercati sa aveti un bun control al proprietatilor organoleptice ale alimentului inainte de a-l consuma. Gustul, consistenta si, mai ales, mirosul pot orienta asupra prospetimii sale;
  • Evitati in general alimentele perisabile (oua, peste, afumaturi, maioneze, lactate, budinci, tocaturi, sosuri etc.). Desigur ca aceste situatii sunt imputabile unor cauze microbiene sau virale cu mecansim de transmitere in general fecal-oral. Asadar, igiena este indispensabila;
  • Spalati cu apa curata atat fructele si legumele, cat si mainile;
  • Evitati consumul alimentelor proaspat culese din gradina, livada sau pe cel al fructelor de padure fara a fi spalate in prealabil;
  • Prepararea termica trebuie sa fie temeinica, fie ca discutam de preparatele la gratar, fie de incalzirea unei supe/ciorbe/tocanite scoase de la frigider;
  • Beti apa in cantitati mari si din surse sigure!

Vaccinuri si trusa de prim-ajutor pentru destinatiile ecuatoriale

Deplasarile in locurile exotice predispun la intalnirea cu germeni noi si virulenti sau cu paraziti de temut (lamblia, amoebe, helminti, virusuri cu tropism digestiv) sau in cantitati mari. In aceste conditii, daca aveti o destinatie ecuatoriala, daca doriti sa savurati cultura indiana sau sa explorati fascinanta jungla amazoniana, programati-va din timp o vizita la specialistul in boli tropicale pentru vaccinarile necesare si pentru a va construi o trusa de prim-ajutor cu antibiotice, anitparazitare, antiseptice, antidiareice, alte medicamente simptomatice, dar si solutii de decontaminare a apei sau de alungare a parazitilor. Totodata, incercati sa va documentati asupra locatiei punctelor sanitare, dispensarelor si spitalelor din zona.

Indigestiile, de la gastroenterocolite acute la colici biliare

Acestea pot aparea fara ca alimentele consumate sa fie contaminate cu agenti infectiosi. Conservele de carne (mai ales), peste, pateurile sau diverse alte preparate indelung expuse la temperaturi crescute isi modifica proprietatile fizico-chimice. Este bine sa fiti dotati cu antialergice, antivomitive, antiacide, enzime digestive etc., in cazul in care mergeti in locuri in care asistenta medicala sau farmacia nu sunt usor accesibile. Fenomene digestive nedorite pot fi generate si de abuzurile alimentare si de alcool. Inclusiv berea, consumata in cantitate mare, poate duce la o severa gastrita acuta alcoolica, ce are potential hemoragic.

Igiena este foarte importanta

Nu trebuie omise reflexele delicate ale igienei intime a tubului digestiv. O constipatie rebela sau o criza cu tromboza hemoroidala sunt mai putin periculoase, dar suficient de disconfortante. Pastrati-va tabieturile si ora de mers la toaleta, incercati sa aveti o buna igiena, sa va hidratati corespunzator, sa apelati la un laxativ (cat mai usor) sau sa aveti la indemana unguente specifice daca suferiti de o boala hemoroidala sau o fisura anala cronica ori recidivanta.

Pacientii cu boli cronice digestive nu trebuie sa renunte la regimul specific

Purtatorii unor boli cronice digestive sunt in general mult mai atenti. Cei care sufera de rectocolita sau boala Crohn nu trebuie sa plece in concediu fara sa aiba medicatia disponibila pe toata durata sederii si un control prealabil la medicul curant sau de familie este binevenit. Bolnavii cirotici si cei cu hepatite cronice trebuie sa fie atenti la mentinerea rigorilor regimului specific, sa nu consume alcool, alimente proteice in exces. Restrictia lichidiana si abstinenta la sare devin mai relaxate in perioadele caniculare, chiar apele usor saline pot fi recomandate.

Pacientii cu interventii chirurgicale pe tubul digestiv (rezectii intestinale sau colonice, gastrice sau chiar colecistectomizatii) sunt mai predispusi episoadelor diareice care pot avea un rasunet clinic important. In cazul lor, hidratarea este o prioritate.

Dr. Marian Zota,

Medic specialist gastroenterologie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.