Prin hiperkaliemie, stare patologică numită și hiperpotasemie, se înțelege înregistrarea, în urma analizelor hematologice, a unui nivel de potasiu crescut peste limita considerată normală. Multe cauze pot duce la un nivel mare de potasiu în sânge, prin diferite mecanisme: aportul alimentar crescut, eliberarea excesivă a potasiului din celule și probleme în excreția acestui cation. Unul dintre principalele mecanisme prin care se menține concentrația fiziologică de potasiu (K+) este excreția renală a acestui compus, adică eliminarea sa prin urină. Așadar, insuficiența renală va duce în mod obișnuit la hiperkaliemie, dar și alte afecțiuni pot duce la potasiu crescut în sânge.
În populația generală, starea de hiperkaliemie este destul de neobișnuită, fiind raportată la mai puțin de 5% din populația globală. Totuși, până la 10% dintre persoanele spitalizate tind să aibă și potasiu crescut în sânge. Majoritatea cazurilor la persoanele internate se datorează anumitor tratamente medicamentoase active și insuficienței renale. Diabetul, cancerul, vârsta înaintată și acidoza sunt alte cauze pentru hiperkaliemie la persoanele internate. Până la 50% dintre copiii născuți prematur vor avea potasiu crescut în sânge. Această stare patologică este mai frecventă la bărbați, probabil ca urmare a masei musculare crescute și a riscului ridicat de rabdomioliză.
Ce este potasiul?
Potasiul (K) este cel mai abundent cation intracelular (100-150 milimoli/L), având un rol foarte important într-o gamă variată de funcții fiziologice. Absorbția potasiului provenit din alimente este, de obicei, rapidă și completă. În funcție de dietă, aportul zilnic normal poate varia. Multe alimente sunt bogate în potasiu, inclusiv fructele, cartofii, fasolele și cerealele. În afara celulei, concentrația de potasiu este mai mică, de aproximativ 3,5-5,5 milimoli/L. Această concentrație este menținută prin mecanisme renale și extrarenale, fiind cea care se înregistrează prin analize de sânge. Rinichii sunt organele care asigură menținerea K în intervalul de 3,5-5,5 milimoli/L.
Hiperkaliemie (potasiu crescut în sânge) – cauze și factori de risc
Prin hiperkaliemie înțelegem creșterea nivelului de potasiu seric peste limita superioară de 5,5 milimoli/L. În timp ce hiperkaliemia ușoară (sub 6 milimoli/L) este de obicei asimptomatică și se tratează cu ușurință, forma moderată sau severă poate duce la aritmii cardiace care pun viața în pericol, slăbiciune musculară marcantă sau chiar paralizie. Simptomele potasiului crescut se dezvoltă de obicei la niveluri extracelulare mari de 6,5-7 milimoli/L. De asemenea, există chiar și cazuri în care persoane cu hiperkaliemie cronică (moderată sau severă) sunt asimptomatice. Sugarii, în mod fiziologic, au niveluri de bază ale potasiului mai mari decât copiii și adulții.
În ceea ce privește cauzele care pot duce la hiperkaliemie, în primă instanță vom vorbi despre așa-zisa „psudohiperkaliemie”, adică „hiperkaliemie falsă”, care nu reflectă valorile reale de K din sânge. Pseudohiperkaliemia se datorează cel mai frecvent hemolizei probei de sânge, ceea ce va duce la eliberarea potasiului din celule și, astfel, creșterea nivelului de potasiu din sânge. Hemoliza probei este mai frecventă atunci când se folosește o seringă pentru prelevare și nu un tub de recoltare cu vacutainer. Folosirea unui garou și strângerea excesivă a pumnului în timpul recoltării pot duce, de asemenea, la potasiu crescut în sânge, însă fără vrei semnificație clinică.
Principalele mecanisme prin care se poate ajunge la hiperkaliemie patologică, caz în care apare potasiu crescut în sânge ca urmare a unei afecțiuni, sunt următoarele:
Aportul crescut de potasiu
Aportul crescut de potasiu alimentar este o cauză neobișnuită pentru hiperkaliemie la persoane cu funcție renală normală, dar poate fi principala cauză la persoanele cu afecțiuni renale. Există mai multe alimente bogate în potasiu, cum ar fi fructele uscate, nucile, fasolele, cartofii, roșiile, broccoli, sfecla, morcovii, kiwi, mango, portocalele și bananele. Carnea roșie are, de asemenea, mult potasiu. Consumul acestor alimente ar trebui limitat de persoanele cu afecțiuni renale. În astfel de cazuri, tratamentul pentru scăderea potasiului implică încetarea alimentării și diureza (eliminarea prin urină). Nutriția parenterală totală și transfuziile cresc riscul de hiperkaliemie.
Eliberarea potasiului în spațiul extracelular
Concentrația potasiului în celule este mai mare decât în afara acestora. Leziunile celulare, prin urmare, vor duce la eliberarea unor cantități mari de potasiu intracelular în spațiul extracelular. Leziunile pot apărea în urma rabdomiolizei (distrugerea mușchilor), proceselor hemolitice (din anemia hemolitică, spre exemplu). Acidoza metabolică determină eliberarea K intracelular din hematii în spațiul extracelular, fără distrugerea acestora. Sepsisul sau deshidratarea pot duce la hipotensiune arterială, la scăderea aportului cu sânge a țesuturilor și, astfel, la acidoză. Ulterior, persoana va avea și potasiu crescut în sânge (hiperkaliemie), ca urmare a afectării echilibrului.
Deficitul de insulină și cetoacidoza diabetică pot duce la schimbări majore în echilibrul K, ceea ce determină creșterea potasiului seric ca urmare a eliberării extracelulare în contextul epuizării potasiului în întreg organismul. Anumite medicamente, cum ar fi succinilcolina, pot provoca și hiperkaliemie severă, în special în bolile neuromusculare subacute. Sindromul de liză tumorală, frecvent la persoanele care urmează chimioterapie pentru afecțiuni maligne ale sângelui, poate duce la hiperkaliemie acută din cauza morții celulelor tumorale și eliberării K intracelular. Prin eliberarea patologică a acestui cation din celule, se ajunge ulterior la potasiu crescut în sânge.
Afectarea excreției potasiului
Boala renală acută sau cronică este o cauză foarte frecventă pentru hiperkaliemie. De cele mai multe ori, starea de hiperkaliemie nu este observată până când rata de filtrare glomerulară scade sub 30 mL/min. Aceasta se datorează în mod obișnuit disfuncției renale primare, însă se poate datora scăderii volemiei (deshidratare sau sângerare) sau scăderii volumului sanguin circulant, din cauza insuficienței cardiace congestive sau cirozei. Disfuncția tubulară din cauza deficitului de aldosteron (boala Addison) poate duce, de asemenea, la potasiu crescut în sânge. În cazurile de acest gen, simptomele hiperkaliemiei se asociază simptomelor bolii renale acute sau cronice.
Hiperkaliemie (potasiu crescut în sânge) – simptome și manifestări
Majoritatea persoanelor cu hiperkaliemie ușoară sau chiar moderată vor fi asimptomatici. Însă, simptomele potasiului crescut tind să apară, chiar dacă sunt nespecifice, în cazurile de creștere severă a potasiului:
- slăbiciune și oboseală;
- palpitații cardiace;
- dureri în piept;
- parestezii (furnicături, amorțeli) la nivelul mâinilor;
- edem;
- sincopă.
La persoanele cu boală renală, pot fi prezente și edemul și hipertensiunea arterială. Sensibilitate musculară prezintă persoanele cu rabdiomioliză și hiperkaliemie secundară. Icterul tinde să fie prezent la persoanele cu afecțiuni hemolitice. Paralizia flască poate să apară, de asemenea, mai ales în cazurile severe. În aproximativ două treimi dintre cazuri, creșterile bruște ale potasiului din sânge vor duce la aritmii cardiace potențial letale, care necesită tratament rapid și reprezintă o urgență medicală.
Tratament hiperkaliemie (potasiu crescut în sânge)
Tratamentul în caz de hiperkaliemie implică următoarele:
- întreruperea aportului exogen (reprezintă principala formă de „tratament naturist” pentru a scădea potasiul, întrucât nu există alimente care scad potasiul în urma consumului);
- terapia cu calciu, în cazul aritmiilor asociate hiperpotasemiei și modificărilor EKG;
- administrarea de insulină și glucoză (sau doar insulină la persoanele cu hiperglicemie);
- tratament cu agoniști β-adrenergici (albuterol);
- tratament cu diuretice de ansă sau tiazidice;
- tratament cu schimbători de cationi gastrointestinali, cum ar fi patiromerul;
- hemodializa sau dializa peritoneală, la persoanal cu boală renală în stadiu terminal sau cu insuficiență renală severă.
Nu există vreun protocol în caz de hiperpotasemie care să fie universal valabil. Tratamentul se individualizează în funcție de caz, de tipul de hiperkaliemie (ușor, moderat, sever) și, în primul rând, în funcție de cauza subiacentă. De foarte multe ori, întrucât simptomele hiperkaliemiei se fac resimțite doar la creșteri mari ale acestui cation și sunt nespecifice, multe persoane nu sunt conștiente de faptul că au potasiu crescut în sânge și vor descoperi acest lucru întâmplător, din necesitatea efectuării unor investigații hematologice pentru cu totul alte motive. Totuși, în cazul hiperkaliemiei severe cu debut brusc, se poate ajunge la aritmii cardiace potențial fatale.
foto: shutterstock.com
