Prin presbiopie, denumită frecvent și prezbitism, se înțelege o afecțiune oftalmologică oarecum normală, fiziologică, ce apare odată cu înaintarea în vârstă și afectează capacitatea ochilor de a focaliza clar obiectele situate aproape.
Apariția prezbitismului se consideră a fi cauzată de un proces natural de pierdere a funcției de acomodare a lentilei oculare pe fondul modificărilor de natură degenerativă asociate înaintării în vârstă. Tocmai din acest motiv, relativ multe persoane cu vârsta de peste 40-45 de ani suferă de presbiopie în anumite grade, procesul fiind progresiv pe măsura înaintării în vârstă. La nivel global, peste un miliard de oameni au această afecțiune.
Presbiopie – cauze și factori de risc
Presbiopia este o condiție oftalmologică secundară scăderii progresive a capacității fiziologice de acomodare a cristalinului, ceea ce duce la dificultăți în focalizarea obiectelor care se găsesc la o distanță apropiată de ochi. Termenul de „presbiopie” provine din grecescul „presbys”, care înseamnă „bătrân” și „opia”, care înseamnă „vedere”. Cauza majoră a prezbitismul se consideră a fi, după cum s menționat, scăderea capacității de acomodare a cristalinului odată cu înaintarea în vârstă. Au fost propuse mai multe teorii care descriu mecanismele modificărilor degenerative care apar odată cu înaintarea în vârstă, cum ar fi:
- teoria Helmholtz: contracția mușchiului ciliar are drept rezultat relaxarea zonulelor și, de asemenea, creșterea convexității capsulei anterioare a cristalinului;
- teoria Schachar: contracția mușchiului ciliar are drept rezultat creșterea tensiunii fibrelor zonulare ecuatoriale și relaxarea simultană a fibrelor zonulare anterioare și posterioare. Prin urmare, se ajunge la înclinarea părții centrale anterioare a cristalinului, iar periferia lentilei se aplatizează;
- teoria Coleman: odată cu contracția mușchiului ciliar se dezvoltă un gradient de presiune de la nivelul compartimentului vitros spre cel apos, ceea ce duce la înclinarea părții centrale anterioare a cristalinului.
Zonulele sunt ligamentele suspensoare ale cristalinului care, în caz de presbiopie, își reduc mult eficiența de a transmite forțele musculare în procesul natural de acomodare. Făcând un rezumat al acestor teorii privitoare la cauzele care duc la presbiopie, în toate este vorba despre înclinarea părții centrale anterioare a lentilei cristalinului în timpul procesului de acomodare. Deși vârsta reprezintă principalul factor de risc pentru presbiopie, mai există și alții, cum ar fi:
- predispoziția genetică spre presbiopie (rude de gradul I și II cu același diagnostic);
- există o corelație directă între hipermetropie-presbiopie: ochii cu hipermetropie necesită o acomodare suplimentară pentru vederea de aproape, ceea ce predispune persoana la debutul mult mai rapid al modificărilor degenerative asociate presbiopiei;
- expunerea excesivă la UV accelerează procesul de rigidizare a cristalinului;
- practicarea excesivă a activităților care implică vederea de aproape, cum ar fi cititul, lucrul la computer, folosirea telefonului;
- tratamentele cu antidepresive, antihistaminice și diuretice pot crește riscul de presbiopie.
Persoanele cu diabet și afecțiuni autoimune au, de asemenea, un risc mai crescut. Totuși, vârsta se consideră a fi principala „cauză” pentru apariția acestei afecțiuni. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, cristalinul își pierde elasticitatea, ceea ce reduce abilitatea sa de a-și modifica forma (în procesul de acomodare) pentru a focaliza eficient obiectele situate în apropierea ochiului.
Presbiopie – simptome și manifestări clinice
Simptomele de presbiopie se dezvoltă treptat și tind să se agraveze progresiv. Inițial, sunt foarte ușor confundate de alte probleme de vedere. Persoanele în jurul vârstei de 40 de ani deseori se prezintă cu probleme în a citi cuvinte, spre exemplu, de pe o carte ținută la o distanță obișnuită de citire. De asemenea, susțin că acuitatea vizuală se îmbunătățește atunci când distanța la care cartea este ținută crește. În stadii inițiale, persoanele cu presbiopie se mai confruntă și cu dureri nejustificate de cap. Simptomele de dureri, lăcrimare și încordare oculară apar mai devreme la persoanele cu presbiopie care se expun la lumina albastră a ecranelor. Alte simptome includ:
- dificultăți progresive în a focaliza și discrimina obiectele situate în apropierea ochilor;
- dificultăți în a citi texte scrise cu litere mici, mai ales în condiții de iluminare deficitară;
- necesitatea de a ține materialele lecturate la distanță pentru a focaliza scrisul (simptom care mai este denumit și „braț prelungit”);
- tensiune sau disconfort ocular rapid în cadrul activităților care implică vederea de aproape;
- dureri de cap care apar din cauza efortului excesiv pe care ochii îl depun în procesul natural de acomodare;
- pe măsură ce modificările din presbiopie avansează, obiectele aflate la distanțe intermitente devin, de asemenea, dificil de focalizat;
- necesitatea de „a miji” ochii pentru a putea focaliza un obiect;
- stare de somnolență.
De asemenea, persoanele cu presbiopie au nevoie de mai multă lumină atunci când citesc, lucru de care nu aveau nevoie înainte. Un semn important – chiar dacă nespecific – de presbiopie se consideră a fi dificultatea de a trece un fir de ață prin gaura unui ac. Persoanele care se confruntă și cu alte tulburări de refracție (miopie, hipermetropie) au dificultăți suplimentare în a se adapta la modificările pe care prezbitismul le presupune.
Tratament presbiopie
Tratamentul presbiopiei vizează corectarea deficitului de acomodare și redobândirea integrității funcției vizuale. Există mai multe alternative terapeutice pentru care se poate opta, cum ar fi:
Corectarea optică a deficitului
- ochelarii speciali pentru citit reprezintă cel mai simplu și accesibil tratament pentru această afecțiune. De obicei sunt disponibili cu dioptrii fixe, potriviți pentru citit sau alte activități care implică vederea de aproape;
- ochelari progresivi: permit corecția pentru vederea de aproape, intermediară și la distanță, fără liniile vizibile caracteristice lentilelor bifocale;
- lentile bifocale: corectează vederea de aproape și la distanță, dar pot cauza dificultăți tipice de adaptare;
- lentile pentru computer și „lumină albastră”, special concepute pentru persoanele care sunt nevoite să petreacă mult timp în fața ecranelor;
- lentile multifocale care corectează vederea la diferite distanțe prin tehnologii moderne de distribuire a luminii;
- în toate cazurile, se poate opta și pentru lentile de contact eficiente în caz de presbiopie.
Intervenții chirurgicale
- procedurile laser, cum ar fi PRESBYOND (tehnica LASIK/FemtoLASIK), sunt de obicei printre cele mai populare. Sunt sigure și deosebit de eficiente în caz de presbiopie;
- implanturile oculare cu cristaline multifocale sau acomodative înlocuiesc cristalinul natural cu unul artificial și dioptrii specifice, în funcție de necesități;
- corneoplastia cu radiofrecvență corectează dioptriile și remodelează corneea, ameliorându-se modificările degenerative de refracție. Toate aceste proceduri durează relativ puțin și au un grad ridicat de eficiență, însă costurile pot fi însemnate.
Terapia medicamentoasă
Se află încă în fază experimentală. Spre exemplu, sunt studiate picături pentru presbiopie care conțin inhibitori ai mușchilor ciliari sau substanțe ce induc mioza, adică micșorarea diametrului pupilar, pentru a ameliora simptomele acestei afecțiuni. Totuși, picăturile obișnuite pot să ofere un oarecare grad de ameliorare a simptomelor oculare, prin lubrifierea ochilor, cu ameliorarea simptomelor de oboseală, uscăciune și tensiune oculară, în special după activități susținute care au presupus cititul, lucratul la computer.
Presbiopie – complicații și riscuri asociate
Presbiopia este inevitabilă și, de obicei, debutează în jurul vârstei de 40 de ani. Pe de altă parte, persoanele se descurcă de obicei destul de bine odată ce încep să poarte ochelari specifice sau, după necesități, lentile de contact. Alternativele chirurgicale de tratament au o eficiență relativ sporită, fără riscuri și complicații asociate. Presbiopia necorectată nu numai că duce progresiv la dificultăți de a citi și focaliza de aproape, dar provoacă și somnolență diurnă și dureri de cap. Odată ce afecțiunea este corectată, se rezolvă și simptomele asociate. La persoanele care suferă și de alte modificări de refracție, în mod obișnuit tratamentul este puțin mai complex și dificil.
foto: shutterstock.com