Vara este anotimpul ideal pentru a va petrece timpul liber in natura, dar nu uitati ca este si sezonul capuselor. Ele se intalnesc in locurile cu iarba si umiditate crescuta, cum sunt parcurile, padurea, chiar si terenul de fotbal.
Pe langa situatia neplacuta de a vedea o capusa pe piele, trebuie sa stiti ca poate transmite boli infectioase grave (boala Lyme, encefalita de capusa etc.). Cu toate acestea, nu toate capusele sunt purtatoare de boli. Unele au dimensiuni atat de mici, incat sunt greu de observat. Acest lucru face dificila indepartarea lor. Dupa ce va asigurati ca a fost indepartata complet, trebuie sa urmariti posibilele semne de infectie a pielii.
Primele semne ale unei muscaturi de capusa
De regula, oamenii nu simt muscatura de capusa si, in cele mai multe cazuri, aceasta este identificata dupa ce s-a fixat pe corp. Motivul este simplu: in momentul in care aceste artropode penetreaza pielea victimei, incep sa secrete saliva care, pe langa substantele toxice, contine si substante cu efect analgezic. Persoanele care prezinta o predispozitie la alergii, in locul de fixare a capusei pot dezvolta reactii alergice insotite de mancarime si roseata.In cazuri rare, o muscatura de capusa poate provoca edem angioneurotic (angioedem) si soc anafilactic.
Simptomele acestor reactii alergice grave includ: edem al fetei, dificultati de respiratie, pierderea cunostintei, alterarea starii generale. In plus, din cauza muscaturii de capusa, temperatura corpului poate creste, aparand dureri musculare si articulare.
Sfaturi pentru ameliorarea simptomelor
- Aplicati gheata pe zona afectata, timp de 15-20 de minute. Repetati aplicarea de mai multe ori in primele sase ore.
- Folositi un spray cu anestezic local care contine benzocaina. In cazul in care apar semne de iritatie locala, intrerupeti utilizarea acestuia.
- In eventualitatea unei infectii in zona muscaturii, se asociaza pentru cinci zile un tratament antibiotic. Daca apar socul anafilactic sau angioedemul, se recomanda internarea si tratamentul intensiv.
Cele mai comune boli infectioase vara
Metode prin care puteti indeparta capusa
Deoarece probabilitatea de a contracta infectii periculoase creste in mod semnificativ odata cu durata contactului capusei cu pielea, principalul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa o indepartati. Procesul de extragere trebuie efectuat cu grija, astfel incat sa va asigurati ca ati indepartat intreaga capusa. Cel mai bine este sa va prezentati la cea mai apropiata unitate medicala, pentru a primi ingrijire si tratament de specialitate. In cazul in care sunteti nevoit sa extrageti dumneavoastra capusa, tineti cont de cateva sfaturi:
- Utilizati o penseta cu varf subtire pentru a putea indeparta capusa fara sa-i apasati corpul. Daca nu aveti penseta, folositi manusi chirurgicale.
- Nu folositi metode precum aplicarea de ulei, lac de unghii, benzina sau alcool. Acest lucru poate creste riscul de infectie.
- Nu incercati sa ardeti capusa cat este fixata in piele.
- Dupa ce indepartati capusa, spalati-va bine mainile cu apa si sapun.
- Curatati rana mai intai cu apa calda din abundenta, apoi aplicati un dezinfectant pe locul muscaturii.
- Consultati medicul.
Nu uitati sa examinati cu atentie pielea dumneavoastra si a copiilor dupa ce ati fost in zone cu spatii verzi. De asemenea, trebuie verificat si animalul de companie.
Ghid practic pentru un picnic sănătos
Capusa infectata, responsabila de aparitia bolii Lyme
Boala Lyme sau boala muscaturii de capusa este o infectie ce afecteaza intreg organismul, produsa de Borrelia burgdorferi. Boala se dezvolta doar dupa muscatura de capusa infectata. In locul muscaturii apare, dupa cateva zile, o leziune cutanata care se extinde in mod inelar impreuna cu alte manifestari cutanate similare. Apoi, infectia se raspandeste in organism. Diagnosticul de certitudine se stabileste prin testarea anticorpilor IgG sau IgM contra Borrelia burgdorferi.