Revista care te menține sănătos

Digestie

Ce legătură există între intestin şi creier?

Dr. Oana Maria Stanciu, medic specialist geriatrie și gerontologie; [email protected]
6 august 2020
Share
Ce legătură există între intestin şi creier?

Intestinul este un organ extrem de important şi de complex, ce conţine milioane de celule numite neuroni şi care formează sistemul nervos enteric (SNE). Tractul gastrointestinal are interconectaţi neuroni care emit semnale şi care îi permit motilitatea, contribuind, astfel, la digestia alimentelor. Există o adevărată comunicare între intestin şi creier.

Intestinul este un fel de barometru al emoţiilor noastre. Astfel, nemulţumirea, nerăbdarea, frica şi, în general, stresul, au o influenţă negativă asupra lui. Atunci când suntem stresaţi, înainte de un examen sau de o prezentare, poate apărea o stare de disconfort digestiv. Stresul va face ca semnalele din creier să fie trimise la nivelul intestinului, care se va contracta. Astfel, spasmul şi tranzitul intestinal vor fi accelerate.

Intestinul este format din miliarde de bacterii

Intestinul este compus din neuroni, fibre musculare şi aproximativ 100.000 de miliarde de bacterii (microbiom). Nu există două persoane care să prezinte un microbiom identic. Aceste bacterii sunt clasificate în mai mult de o mie de specii şi cântăresc între 1-2 kilograme. Sistemul digestiv este foarte sensibil şi buna lui funcţionare este influenţată de numeroşi factori: genetici, de dietă, microbiom, gradul de stres etc.

Psihobioticele şi rolul lor

Discutând despre legătura dintre intestin şi creier, trebuie să vorbim şi despre psihobiotice.

Unele studii sugerează că anumite bacterii ce au acţiune de echilibrare a sistemului digestiv şi, implicit, a microbiomului (mai ales după tratamentul cu antibiotice) pot influenţa starea emoţională. Prin administrarea de probiotice, mai exact de psihobiotice, cercetătorii au urmărit dacă acestea contribuie la îmbunătăţirea stării emoţionale.

Bacteriile probiotice lactice, localizate la nivelul tractului gastrointestinal, cum ar fi Bifidobacterium infantis, Bifidobacterium longum şi Lactobacillus helveticus prezintă o acţiune benefică şi asupra creierului. Psihobioticele, clasă de probiotice, contribuie la secreţia de serotonină şi acid gama-aminobutiric (GABA), doi neurotransmiţători responsabili de starea de bună dispoziţie. Aceste psihobiotice ar putea contribui la noi metode de tratare a tulburărilor de comportament.

Ce sa mancati daca suferiti de sindromul de intestin iritabil

intestin şi creier

Ce să eliminaţi, ce să adăugaţi în alimentaţie

Atunci când vă confruntaţi cu un nivel ridicat de stres şi disconfort abdominal, trebuie să eliminaţi din dieta zilnică alimentele care se digeră greu – carnea roşie, glutenul, lactatele, zahărul rafinat, carbohidraţii, cafeaua, băuturile alcoolice şi alte alimente procesate. În locul acestora puteţi consuma orez, quinoa, leguminoase, anumite legume şi fructe cu un conţinut crescut de fibre. De asemenea, există o legătură între dietă şi starea psihică.

Luaţi în calcul şi suplimentele

Chiar dacă aveţi o dietă echilibrată, discutaţi cu medicul dumneavoastră despre posbilitatea administrării unor suplimente care să vă ajute şi să îmbunătăţească sistemul digestiv.

  • Probioticele. Studiile au sugerat un efect benefic al anumitor tulpini de probiotice care contribuie la diminuarea simptomelor digestive. Nu la toţi pacienţii s-au obţinut, însă, aceleaşi rezultate.
  • Enzimele digestive. Sunt implicate în procesul de digestie şi contribuie la descompunerea şi absorbţia nutrienţilor în organism. Cele mai importante tipuri de enzime sunt lipaza, amilaza şi proteaza.

Deşi există diferenţe clare între deficitul enzimatic şi dezechilibrul microbiom, medicul este în măsură să vă recomande unul dintre aceste suplimente.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.