Revista care te menține sănătos

Afecțiuni ale sistemului circulator

Ce este vasculita

30 mai 2017
Share
Ce este vasculita

Vasculita este un termen general care se refera la inflamarea vaselor de sange. Cand vasele de sange devin inflamate, fie peretii acestora se subtiaza, fie vasele de sange se ingroasa ori se ingusteaza, pana la punctul de a se inchide in intregime.

Vasculita poate afecta persoane de orice varsta, dar exista anumite tipuri de vasculita prezente mai des in cazul unor categorii de persoane. Cel mai des intalnite forme de vasculita se pot limita doar la anumite organe. Exemplele includ vasculita care afecteaza pielea, ochiul, creierul sau anumite organe interne. Unele dintre aceste forme generalizate pot fi destul de usoare si nici macar nu necesita tratament. Altele, in schimb, pot fi foarte severe, afectand principalele organe.

Ce o cauzeaza

In general, cauzele vasculitei raman necunoscute. Exista, totusi, cateva cazuri in care cauzele isi pot avea originea in unele infectii recente sau in curs, cum ar fi cele provocate de anumite virusuri. Ocazional, o reactie alergica la un anumit medicament poate declansa vasculita.

De asemenea, uneori, poate fi legata de alte boli ale sistemului imunitar pe care pacientul le-a avut in ultimele luni ori chiar in ultimii ani. De exemplu, ar putea fi o complicatie a artritei reumatoide, a lupusului sau a sindromului Sjogren.

Cum se manifesta

Vasculita poate fi, uneori, o afectiune foarte grava. Intr-o situatie extrema, atunci cand un segment al unui vas de sange se slabeste, acesta se poate intinde pana la aparitia unei umflaturi (anevrism). Peretele vasului de sange poate deveni atat de slab incat sa se rupa, ceea ce provoaca sangerari, chiar cauzatoare de moarte. Din fericire, astfel de situatii sunt foarte rare.

vasculita

Daca un vas de sange se inflameaza, alimentarea cu sange a zonei din corp pe care o deserveste poate fi blocata partial sau chiar complet. Daca vasele de sange colaterale nu pot asigura transportul unei cantitati suficiente de sange catre zona in cauza, tesuturile afectate vor muri. Deoarece vasculita poate aparea in orice parte a corpului, orice tesut sau organ poate fi afectat.

Simptome in cazul vasculitei

Simptomele posibile difera extrem de mult, deoarece pot fi afectate organe foarte diferite ale corpului. De exemplu, daca este implicata pielea, poate exista o eruptie. Daca pierderea vascularizatiei se produce la nivelul sistemului nervos, poate aparea o senzatie de pierdere a simturilor, iar apoi una de slabiciune musculara. Vasculita in creier poate provoca un accident vascular cerebral, iar in cazul vasculitei la inima se poate ajunge la un atac de cord. Inflamatia vaselor de sange din rinichi ar putea duce la anomalii, ce pot fi depistate doar cu ajutorul testelor de urina. Se poate ajunge, progresiv, pana la insuficienta renala.

Alteori, simptomele pot fi la fel de generale ca la multe alte afectiuni – febra, pierderea poftei de mancare, scadere in greutate, lipsa energiei.

Cum se trateaza

Tratamentul vasculitei depinde in intregime de diagnostic si de organele afectate. Atunci cand vasculita este rezultatul unei reactii alergice, aceasta se poate vindeca de la sine. In alte cazuri, atunci cand sunt afectate organe vitale, cum ar fi plamanii, creierul sau rinichii, tratamentul intensiv si aplicat in timp util este absolut necesar.

Tratamentul consta, in general, in medicamente cu corticosteroizi. Se foloseste si chimioterapia (precum cea utilizata in tratamentul cancerului), dar in doze mai mici decat in cazul bolnavilor de cancer. Scopul acestui tip de terapie este de a suprima raspunsul imun anormal care a dus la deteriorarea vaselor de sange.

Succesul tratamentului este insa strict legat de promptitudinea diagnosticului, dar si de monitorizarea atenta a eventualelor efecte secundare nedorite de la medicamente.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.