Revista care te menține sănătos

Știri

Ce este sindromul persoanei rigide, boala de care suferă Celine Dion

14 decembrie 2022
Share
Ce este sindromul persoanei rigide, boala de care suferă Celine Dion

Cu lacrimi în ochi, Celine Dion a vorbit despre boala care a făcut-o să renunțe să mai urce pe scenă. Din pricina stării sale de sănătate celebra artistă este nevoită să amâne concertele din cadrul turneului „Courage World Tour”, care urma să o aducă și la București.

În vârstă de 54 de ani, Celine Dion a mărturisit recent că a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide, ce poarta numele de sindromul Moersch-Woltman. Este vorba de o tulburare neurologică rară pentru care nu există un tratament.

Cântăreața și-a întrerupt toate spectacolele după ce a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide, atrăgând atenția asupra acestei tulburări rare.

Câştigătoarea a 5 premii Grammy a postat un videoclip emoționant pe Instagram în care explică decizia ei de a-și amâna turneul din 2023.

„Mi-e dor să vă văd pe toți, să fiu pe scenă, să cânt pentru voi. Întotdeauna dau 100% când îmi fac spectacolele, dar starea mea nu îmi permite să vă ofer asta chiar acum”, a mărturisit Celine Dion.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Multivitamine şi Minerale Naturalis, un mix de 17 vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.

Ce este sindromul persoanei rigide

Specialiștii în sănătate nu știu exact ce cauzează această afecțiune, dar sindromul este descris de Institutul Național de Tulburări Neurologice și AVC din Statele Unite ale Americii ca o tulburare cu „trăsăturile” unei tulburări autoimune.

Este vorba de o boală neurologică rară care provoacă rigiditate musculară progresivă și spasme dureroase care pot fi declanșate de o varietate de manifestări, inclusiv mișcări bruște, dar și sensibilitate extremă la temperaturi scăzute, stres sau zgomote puternice neașteptate, potrivit Johns Hopkins Medicine.

Poate dura aproximativ șapte ani pentru ca oamenii să obțină un diagnostic chiar de la începutul simptomelor. Prognosticul este diferit pentru fiecare persoană, deoarece simptomele pot varia foarte mult de la caz la caz. În timp, manifestările se pot agrava și poate deveni dificil mersul sau îndeplinirea sarcinilor zilnice.

Pe măsură ce sindromul persoanei rigide se agravează, riscul căderilor crește, iar unele persoane ar putea avea nevoie să folosească un baston, un premergător sau un scaun cu rotile.

Potrivit specialiştilor una dintre cele mai mari probleme ale sindromului persoanei înțepenite sunt căderile.

Cât de rar este sindromul persoanei rigide?

Tulburarea afectează o persoană dintr-un milion, maximum două cazuri la 1 milion, potrivit Johns Hopkins Medicine. Rata reală ar putea fi, totuși, mult mai mare, deoarece simptomele pot oglindi multe alte probleme medicale.

Sindromul afectează în cea mai mare parte adulții începând cu vârsta mijlocie, iar femeile sunt mai frecvent afectate decât bărbații.

În timp ce primul caz a fost numit „sindromul bărbatului rigid”, pacientul era, de fapt, o femeie.

Cum se tratează

Nu există un remediu pentru sindromul persoanei rigide, fiind vorba de o afecțiune a cărei cauza este necunoscută. Pacientul primește tratament personalizat pentru a gestiona simptomele și durerea, cum ar fi relaxante musculare, steroizi și sedative.

Specialiștii celor câteva clinici specializate în sindromul persoanei rigide susțin că se încearcă ameliorarea spasmelor și prin administrarea de botox. În același timp, pacienții vor fi, de asemenea, tratați cu terapii care vizează sistemul lor imunitar.

Se recomandă fizioterapie, dar și terapie cu ultrasunete. Unii pacienți consideră că tratamentele nemedicale, cum ar fi acupunctura, sunt de ajutor.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.