Ce este proctita? Cauze, manifestări clinice, tratament și prevenție

Proctita definește inflamația mucoasei rectale, ultima porțiune a intestinului gros. Inflamația se poate prezenta în formă acută sau cronică, în funcție de cauza de bază. Spre exemplu, există și posibilitatea ca proctita să fie în asociere cu boala inflamatorie intestinală, o afecțiune cronică. La baza inflamației mucoasei rectului pot sta și infecțiile, traumatismele, radiațiile. Principalul simptom asociat îl reprezintă durerea și senzația de arsură în timpul defecării, dar pot să apară și alte simptome, cum ar fi scurgeri sângeroase sau purulente de la nivelul anusului, tenesmus, adică nevoia constantă și urgentă de a evacua intestinul, chiar și fără eliminarea vreunui scaun.

Proctita poate apărea, în funcție de cauzele de bază, la toate categoriile de vârstă. Este observată o incidență ușor mai mare în rândul femeilor și bărbaților care întrețin raporturi sexuale cu alți bărbați. În vederea diagnosticului, se pot recomanda investigații specifice, cum ar fi efectuarea unei sigmoidoscopii (explorarea colonului sigmoid) și colonoscopii (explorarea colonului). În funcție de cauze, tratamentul poate implica administrarea medicamentelor antiinflamatoare sau a antibioticelor (în cauzele infecțioase). Foarte rar, tratamentul include intervenție chirurgicală, când se poate ajunge chiar la îndepărtarea porțiunilor afectate ale mucoasei rectale.

Proctita – cauze și factori de risc

Clinic, pot fi distinse mai multe tipuri de proctită, care au cauze și tratamente specifice. Astfel, cele mai comune tipuri includ următoarele.

Proctita asociată bolilor inflamatorii intestinale și traumatismelor

Principalele boli inflamatorii intestinale care se pot prezenta și cu proctită sunt colita ulcerativă și boala Crohn. De fapt, bolile inflamatorii intestinale sunt principala cauză a proctitei cronice. În ceea ce privește traumatismele, vorbim despre practicile sexuale agresive, introducerea unor obiecte la nivelul anusului, iritații chimice în urma realizării clismei. Totuși, acestea sunt destul de rare, însă nu ar trebui excluse drept potențiale cauze ale inflamației mucoasei rectale.

Proctita infecțioasă

• infecții enterice (toxiinfecții alimentare) cu: Clostridium difficile, Campylobacter, Shigella, Escherichia coli, Salmonella, amibe din grupul Entamoeba;
• infecții cu transmitere sexuală: Chlamydia trachomatis, Neisseria gonorrhoeae, precum și Herpes simplex, Haemophilus ducreyi, papilomavirusul uman, Treponema pallidum, CMV (citomegalovirusul), Lymphogranuloma venereum.

Proctita de radiații (proctopatie de radiații)

Definește cazurile în care proctita apare ca urmare a radioterapiei în zone precum cea pelvină, abdomenul inferior. Poate fi acută sau cronică, iar proctopatia acută datorată radiațiilor în mod uzual apare în decurs de 3 luni de la începerea radioterapiei. De obicei, este autolimitată, adică dispare de la sine, dar în unele cazuri se poate croniciza. Forma cronică debutează deseori după 9-14 luni de la radioterapie, dar se poate dezvolta și după câțiva ani de la terminarea acesteia.

Proctită de diversiune

În acest caz, inflamația mucoasei rectului poate apărea după intervenția de colostomie. După o astfel de operație, materialele fecale părăsesc intestinul printr-o deschidere numită stomă (care se obicei se găsește la nivelul peretelui abdominal), în loc să treacă prin rect și anus. Inflamația asociată este cronică și debutează după 3-36 de luni de la colostomie. Totuși, peste 50% dintre persoanele cu proctită de diversiune sunt asimptomatice.

În acest context, este important de menționat că:

• proctita și anuzita cauzate de infecția cu Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis sunt frecvente la adulții tineri, mai des la bărbați decât la femei, infecția gonococică tinzând să apară în special la persoane sub 25 de ani;
• în rândul bărbaților care întrețin raporturi sexuale cu alți bărbați, infecțiile cu Neisseria sau cu Chlamydia sunt mai frecvente;
• dintre copiii diagnosticați cu colită ulcerativă, 25% vor avea doar proctită ulcerativă; fetele au un risc aproape dublu de a dezvolta forma ulcerativă a bolii;
• inflamația asociată radioterapiei apare la majoritatea persoanelor, însă este autolimitată (de obicei durează până la 3 luni după inițierea radiotearpiei);
• forma eozinofilică apare în rândul copiilor cu vârsta sub 2 ani, pe fondul acumulării acestor celule la nivelul mucoasei rectului;
• la copiii mici, alergiile alimentare (la proteinele din laptele de vacă, soia) pot duce, printre altele, și la inflamația mucoasei rectului. Inflamația se ameliorează progresiv după ce se va elimina din dietă factorul alergen.

Proctita – simptome și manifestări clinice

De obicei, persoanele cu proctită se confruntă cu scurgeri sângeroase sau purulente de la nivelul anusului, durere și senzație de arsură în timpul defecației, durere în timpul actului sexual anal. Dacă anuzita (inflamația mucoasei anale) este prezentă, atunci apare și pruritul. În mod uzual, simptomele asociate depind și de tipul specific de proctită, respectiv cauza acesteia:

• cauzată de infecții cu transmitere sexuală: ulcere perianale sau rectale, șancre, condiloame, umflarea și sensibilizarea ganglionilor limfatici inghinali. Proctita cauzată de infecția acută cu Lymphogranuloma venereum duce și la secreții rectale mucoide sau hemoragice, dureri anale, constipație, febră și nevoia urgentă de a defeca;
• proctita cronică se prezintă cu sângerare rectală, diaree, tenesmus, incontinență fecală și în unele cazuri cu dureri pelvine;
• proctita asociată radioterapiei se poate prezenta cu abcese perianale, fisuri sau fistule anale;
• inflamația asociată bolilor inflamatorii intestinale se poate prezenta cu fisuri sau fistule, cu abcese perianale, sângerare rectală (rectoragie).

Inflamația afectează funcționarea normală a intestinului, ceea ce ar putea duce și la schimbarea obiceiurilor intestinale (diaree, constipație). În asociere cu bolile inflamatorii intestinale, și mai ales cu colita ulcerativă, proctita prezintă cursuri de remisiune și recăderi, iar simptomele apar și dispar la intervale regulate.

Tratament proctită

În cazul în care proctita apare ca urmare a infecțiilor cu transmitere sexuală, tratamentul trebuie individualizat în funcție de agentul cauzator:

• infecția cu Neisseria gonorrhoeae: ceftriaxonă (250 miligrame) intramuscular (doză unică) și azitromicină (1 gram) oral (doză unică);
• infecția cu Chlamydia trachomatis: azitromicină;
• infecția cu Lymphogranuloma venereum: doxiciclină (100 miligrame) oral (două pastile pe zi), timp de 21 de zile;
• infecția cu Herpes simplex: aciclovir (400 miligrame) oral (de trei ori pe zi) sau valaciclovir (1 gram) de două ori pe zi, timp de 7-10 zile;
• în caz de proctită ulcerativă (asociată colitei ulcerative): mesalamine supozitoare, iar pentru a induce remisiunea se recomandă doza de 1 gram pe zi (continuată). În caz de intoleranță, hipersensibilitate, incapacitatea de a menține terapie rectală, se recomandă corticosteroizii, cu administrare rectală;
• în caz de proctită de radiații: clisma cu sucralfat;
• proctopatia de diversiune se tratează cu clisme cu acizi grași cu lanț scurt, steroizi topici și, în unele cazuri, mesalamine (5-ASA) topice.

La persoanele cu simptome severe (stricturi, fistule, hemoragie persistentă) și care nu răspund la alternativele clasice de tratament, se poate avea în vedere intervenția chirurgicală: colostomia și ileostomia, proctectomia, proctocolectomia cu anastomoză anală în pungă ileală (IPAA). În majoritatea cazurilor, tratamentele sunt eficiente, atât timp cât se intervine rapid și înainte de o posibilă cronicizare a bolii. Cu toate acestea, proctita asociată bolilor inflamatorii intestinale și cea de diversiune tind să se cronicizeze, cu episoade constante de apariție-ameliorare. În cadrul unor boli autoimune, cum ar fi lupusul, inflamația se poate extinde la nivelul mucoasei rectale.

Sfaturi pentru prevenție

Pentru a reduce la minimum riscul de a dezvolta proctită, specialiștii recomandă următoarele:

• evitarea contactului sexual anal și a practicilor sexuale agresive;
• utilizarea prezervativului în timpul întreținerii de raporturi sexuale;
• testarea regulată pentru infecțiile cu transmitere sexuale;
• gestionarea eficientă a bolilor inflamatorii intestinale (tratament, dietă echilibrată, evitarea alimentelor ale căror consum duce la apariția și exacerbarea simptomelor asociate);
• menținerea unei igiene adecvate și utilizarea produselor special formulate pentru a întreține și asigura igiena intimă;
• hidratarea optimă și limitarea consumului de alimente picante, grase, acide;
• consumul regulat de fructe, legume și alimente bogate în fibre vegetale, cum ar fi cerealele integrale;
• evitarea automedicației în lipsa recomandărilor medicului specialist. De exemplu, anumite medicamente (antibiotice, antiinflamatoare nesteroidiene, laxative) administrate regulat pot crește riscul de inflamație a mucoasei rectale;
• limitarea partenerilor sexuali.

foto: shutterstock.com