Revista care te menține sănătos

Ginecologie

Ce este hipomenoreea si cum se manifesta

4 aprilie 2023
Share
Ce este hipomenoreea si cum se manifesta

In mod normal, menstruatia dureaza intre trei si sapte zile, iar volumul sangelui se situeaza undeva intre 30 si 80 ml. Daca va confruntati insa cu un flux menstrual redus, iar sangerarea dureaza mai putin de doua zile, ar putea fi vorba despre o tulburare menstruala numita hipomenoree.

Este important ca hipomenoreea sa fie diagnosticata pentru evitarea altor complicatii.

Hipomenoree, cauze

Exista mai multe cauze ale hipomenoreei.

Hipomenoree cauzata de dezechilibrul hormonal

Ciclul menstrual depinde in mare masura de doi hormoni feminini, estrogen si progesteron. Estrogenul sustine mucoasa uterina, iar un nivel scazut al acestui hormon cauzeaza subtierea endometrului, ducand la hipomenoree. De asemenea, un nivel crescut de testosteron contribuie la aparitia hipomenoreei. Tulburarile glandei tiroide provoaca o menstruatie deficitara, deoarece un nivel scazut de hormoni tiroidieni inhiba ovulatia.

Hipomenoree cauzata de grosimea endometrului

Grosimea mucoasei uterine sau a endometrului determina cantitatea fluxului sangvin. Orice interventie chirurgicala sau orice leziune a endometrului poate reduce cavitatea mucoasei uterine, astfel apare un flux deficitar. Sindromul Asherman, o afectiune uterina caracterizata prin formarea adeziunilor in uter, poate fi o cauza a hipomenoreei.


Deschide videoclipul

Hipomenoree cauzata de pierderea in greutate

Exercitiile fizice intense, dar si pierderea drastica in greutate se numara printre cauzele hipomenoreei. Problema poate fi asociata si cu tulburarile emotionale, cu perioadele stresante. O astfel de stare mentala pe o perioada prelungita poate perturba fuxul sangvin, iar hormonii de stres pot bloca eliberarea hormonului luteinizant. Mai sunt si alte cauze, printre care anemia, bolile rinichilor, sindromul ovarelor polichistice.

Tipuri de hipomenoree

Hipomenoreea este de doua feluri: hipomenoree primara si hipomenoree secundara.

Hipomenoreea primara se manifesta inca de la primele menstruatii si se caracterizeaza printr-un flux menstrual scazut, cauzele fiind un uter mic sau insuficienta ovariana, in timp ce hipomenoreea secundara apare la un anumit moment, desi fluxul menstrual a fost normal pana la acel moment. Dupa cum aminteam mai sus, stresul sau pierderea unei sarcini provoaca hipomenoree.

Cum putem ameliora crampele din timpul menstruatiei

Hipomenoree, diagnostic si tratament

Pentru tratarea hipomenoreei se fac teste de sange care masoara nivelul de hormoni: progesteron, hormoni tiroidieni, prolactina, insulina. Ecografia transvaginala se recomanda pentru a determina sanatatea si functionarea endometrului. In unele cazuri se poate face si un RMN.

Tratamentul se recomanda in functie de cauze, adesea poate fi un tratament hormonal. Trebuie sa se ia in considerare istoricul familial, varsta etc.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.