Boala Wilson (numită și degenerescență hepatolenticulară) reprezintă o afecțiune genetică rară, cu transmitere autozomal recesivă, care duce la acumularea anormală de cupru în organism. În cele mai multe cazuri, această acumulare exacerbată de cupru are implicații directe asupra unor organe precum creierul, ficatul și corneea.
Incidența bolii este de 1 la 30.000 de indivizi. Boala Wilson a fost descrisă inițial în anul 1912 de către Kinnear Wilson, care a demonstrat faptul că afecțiunea clinică rezultă în urma unor mutații la nivelul brațului lung al cromozomului 13, în regiunea care codifică proteina ATP7B. Mutația poate fi atât sporadică, cât și transmisă pe cale genetică de la părinți, având implicații majore asupra metabolismului deficitar al cuprului (Cu).
Mutația care determină boala Wilson duce la sinteza unei ATP-aze transmembranare deficitare și care nu își poate manifesta funcția normală de transport a cuprului. Prin urmare, homeostazia cuprului este afectată, ceea ce duce la supraîncărcarea ficatului, creierului și a altor organe cu acest compus. Evoluția clinică a afecțiunii poate varia în ceea ce privește tipul, dar și severitatea simptomelor asociate, însă boala hepatică progresivă reprezintă o manifestare comună.
Printre simptome se mai pot număra și tulburările neurologice și cognitive, de natură psihiatrică. Dacă diagnosticul și tratamentul sunt precoce, boala Wilson are, în general, un prognostic favorabil. O problemă majoră o presupune diagnosticarea pacienților înainte de agravarea simptomelor.
Ce este boala Wilson?
Boala Wilson duce la acumularea excesivă de cupru la nivel hepatic, cerebral, dar și la nivelul altor organe de importanță vitală. Majoritatea persoanelor care suferă de această boală sunt de obicei diagnosticate între 5-35 de ani, dar asta nu înseamnă că nu poate afecta persoane mai în vârstă sau mai tinere. Cuprul reprezintă un mineral esențial pentru organism, fiind implicat mai ales în dezvoltarea nervoasă, osoasă, biosinteza colagenului și melaninei. Concentrația optimă de cupru este asigurată în general pe cale exogenă, iar excesul este secretat în bilă, fiind ulterior eliminat. La persoanele cu boala Wilson, eliminarea nu are loc în mod corespunzător, iar cuprul se acumulează în exces. Ulterior, ficatul eliberează cuprul în fluxul sangvin.
Boala Wilson – cauze
Boala Wilson este o afecțiune genetică rară, fiind moștenită de la părinți. Deoarece se știe faptul că boala se moștenește pe cale autozomal recesivă, acest lucru înseamnă că pentru ca un individ să manifeste boala trebuie să moștenească două exemplare din gena mutantă, câte un exemplar de la fiecare părinte. Chiar dacă cuprul este necesar pentru asigurarea integrității funcționale a celulelor, acumularea în exces a acestui compus are potențial toxic asupra organismului. Pentru că gena mutantă nu codifică proteina de transport funcțională, necesară pentru a vehicula cuprul în vederea excreției, acest compus se acumulează în organism, în concentrații toxice. Dacă un individ moștenește doar o singură genă anormală, nu manifestă boala Wilson, dar este purtător.
Boala Wilson – simptome
Boala Wilson prezintă un tablou simptomatologic complex, specialiștii încadrând simptomele în mai multe forme clinice: forma predominant hepatică, neurologică sau psihiatrică. Cu toate acestea, simptomele asociate bolii pot varia de la o stare asimptomatică, normală, ușoară, până la insuficiență hepatică fulminantă, care pune în pericol viața pacientului. Datorită faptului că vizează funcția hepatică, pacientul prezintă o concentrație crescută a transaminazelor, putând dezvolta hepatită acută, insuficiență hepatică acută și chiar ciroză. Simptomele pe care pacienții cu boala Wilson le manifestă sunt în strânsă legătură cu organul afectat, putând include o gamă variată de semne clinice (diagnosticul diferențial este recomandat):
- oboselă, lipsa poftei de mâncare, dureri abdominale;
- îngălbenirea pielii și a ochilor (icter);
- acumularea de lichid la nivelul picioarelor sau abdomenului (edem, ascită).
- mișcări necontrolate, rigiditate musculară;
- vărsături, anorexie;
- insuficiență hepatică acută;
- diateză hemoragică și hemoragii variceale.
În funcție de profilul simptomelor asociate cu boala Wilson, acestea se împart în numeroase și variate categorii, vizând anumite organe sau sisteme de organe:
- manifestări hepatice: hepatomegalie (creșterea în volum a ficatului), insuficiență hepatică, ciroză hepatică;
- manifestări psihice: comportament anormal, depresie, anxietate, probleme în vorbire;
- manifestări neurologice: reacții distonice acute, dischinezie tardivă, acatisia;
- manifestări oculare: inelele Kayser-Fleischer, cataractă cu aspect specific;
- manifestări cutanate, osteo-articulare, renale, vasculare etc.
Boal Wilsona – diagnostic
Boala Wilson poate fi diagnosticată corespunzător și specific pe baza unei evaluări clinice care vizează anamneza completă a pacientului și testele de specialitate. Cu toate acestea, este destul de laborios și dificil de pus un diagnostic pozitiv. În astfel de cazuri, testarea genetică are poate cel mai important rol în certificarea sau infirmarea diagnosticului și în screening-ul familial. O parte din investigațiile paraclinice, de laborator, pentru diagnosticul indivizilor cu boala Wilson presupun:
- realizarea profilului funcțional hepatic;
- determinarea concentrației ceruloplasminei serice (proteină care transportă cuprul);
- determinarea concentrației cuprului seric, total și liber;
- cupruria (prezența de cupru în urină) pe durata a 24 de ore;
- dozarea cuprului la nivelul țesutului hepatic;
- prezența inelelor Kayser-Fleischer, vizibile cu ochiul liber ori prin examen biomicroscopic;
- la unii pacienți poate fi necesară o probă de țesut hepatic, prelevat prin biopsie;
- diagnosticul genetic presupune realizarea haplotipului, analiza microsateliților sau analiza directă a mutațiilor genei implicate în boala Wilson, ATP7B.
Diagnosticul diferențial în cazul pacienților cu boala Wilson include afecțiuni care pot duce la hepatită cronică activă sau anemii hemolitice din diverse cauze. Tulburările neuropsihiatrice ar putea fi ușor confundate cu diferite sindroame parkinsoniene, neurodegenerescență asociată cu deficitul de pantotenat-kinază (acumularea excesivă de fier), sindroame de neuroacantocitoză, boala Huntington. Aceste patologii se pot manifesta prin modificări de personalitate, tulburări de mișcare, rigiditate, distonii. Este necesar ca medicul specialist să colaboreze îndeaproape cu alți medici de profil pentru a putea pune un diagnostic diferențial viabil.
Boala Wilson – tratament
Boala Wilson nu are un tratament curativ specific și este o boală progresivă. Prin urmare, fără tratament această boală este fatală. Odată diagnosticat cu boala Wilson, pacientul este nevoit să urmeze tratament cu penicilaminăf sau cu medicamente care conțin trientină. Terapia pacienților cu simptome presupune includerea de medicamente chelatoare de cupru, administrarea lor având rolul de a facilita excreția urinară de cupru. Administrarea acetatului de zinc (săruri de zinc) va împiedica absorbția cuprului la nivel intestinal și stimularea excreției acestuia.
Bolnavilor li se mai recomandă să își administreze suplimente cu vitamina B6, modificându-și regimul alimentar astfel încât să evite alimentele bogate în cupru (ficat, fructe de mare, fructe de mare, oleaginoase, ciuperci). În general, prognosticul pentru boala Wilson este favorabil în cazul în care diagnosticul a fost pus în timp util, cu instaurarea tratamentului curativ.
În cazuri mult mai grave (insuficiență hepatică acută, factor de risc al persoanelor cu boala Wilson), transplantul hepatic reprezintă cea mai eficientă soluție de tratament. Managementul optim al afecțiunii presupune abordarea sa de către o echipă interprofesională de specialiști, ce ar include un gastroenterolog, genetician, neurolog, dietetician, patolog, radiolog și un psihiatru care se va asigura de faptul că simptomele neuropsihiatrice sunt ținute sub control.
Boala Wilson – complicații
Netratată și în lipsa unei medicații specifice, care să amelioreze simptomatologia și dezvoltarea bolii, boala Wilson poate avea complicații cu potențial mortal:
- insuficiență hepatică;
- encefalopatie;
- splenomegalie;
- ascită, edem;
- hemoragii variceale;
- sindrom hepatorenal;
- manifestări neuropsihiatrice;
- orbire și deprecieri funcționale ale ochilor;
- deces.
Este vital ca tratamentul să fie instaurat cât mai devreme, imediat după confirmarea afecțiunii. Deși tratamentul trebuie urmat toată viața, dozele de medicamente administrate suferă periodic modificări, în funcție de redobândirea integrității hepatice și a rezultatelor testelor paraclinice. Cu tratamentul potrivit, adaptat bolnavului, boala Wilson are un prognostic favorabil.
Boala Wilson – factori de risc
Fiind o boală cu transmitere ereditară, există un risc crescut de a avea boala Wilson în cazul în care părinții sau frații dumneavoastră au această afecțiune. Este foarte important să vă adresați medicului specialist în vederea efectuării testelor genetice pentru a afla fie dacă aveți boala, fie dacă sunteți purtător al genei anormale, mutante. Diagnosticarea precoce a afecțiunii reprezintă un prim pas important pentru a asigura succesul tratamentului. Consilierea genetică reprezintă o altă alternativă viabilă pentru părinții bolnavi sau purtători ai genei mutante, care se decid să aibă copii.
