Din dorinţa de a creşte natalitatea şi a veni în sprijinul cuplurilor, dar şi persoanelor singure, care se confruntă cu infertilitatea, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a lansat Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii. Beneficiarii programului sunt cuplurile şi femeile infertile, care au fost diagnosticate cu o afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către medicul specialist în obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în fertilizare in vitro şi reproducere umana asistată.
Catena se alatură Programului, venind în întâmpinarea celor cu probleme de fertilitate prin asigurarea tratamentului medicamentos indicat de medicul specialist.
Vezi AICI lista Farmaciilor Catena din Bucureşti şi din ţară – incluse în Program, şi identific-o pe cea mai apropiată.
Pentru anul 2022 se acordă sprijin financiar pentru maximum 2.500 de beneficiari ai Programului. Începând cu data de 01.01.2023, se va acorda un sprijin financiar pentru un număr de maximum 10.000 beneficiari ai Programului pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale de specialitate recomandate.
Aşadar, sprijinul financiar va fi acordat sub forma a două vouchere, unul pentru procedurile medicale, iar cel de-al doilea pentru medicamentele din protocolul personalizat de tratament.
Sumele alocate sunt urmatoarele:
1. 5.000 lei pentru tratamentul medicamentos;
2. 10.000 lei pentru procedura de fertilizare in vitro (proceduri medicale specifice).
Valabilitatea voucherelor este de maximum 12 luni.
Catena asigură stocul necesar tratamentului medicamentos recomandat de către specialist
Catena vine, şi de aceasta dată, în ajutorul pacienţilor eligibili pentru a participa la Programul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, ca partener, prin asigurarea stocului de medicamente ce vor fi recomandate de către medicul ginecolog cu supraspecializare în fertilizarea in vitro, potrivit planului personalizat de tratament.
Toţi pacienţii interesaţi sunt rugati să consulte AICI lista Farmaciilor Catena din Bucureşti şi din ţară – incluse în Program, şi să o identifice pe cea mai apropiată.
Detaliile despre Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii pot fi consultate aici: https://mfamilie.gov.ro/1/crestere-natalitate/.
Mult succes tuturor!