Catena, cel mai mare și mai apreciat brand farma românesc, susține de 23 de ani sănătatea românilor, prin oferirea celor mai bune produse și servicii și promovarea unui stil de viață sănătos. Prin programul Catena pentru Artă, derulat de fundația Fildas Art, Farmacia inimii menţine şi sănătatea sufletului, susținând permanent arta și cultura românească și operele artiștilor români.
Catena este sponsor principal al celui mai mare proiect cultural românesc din ultimii ani: Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. Un proiect prin care toate drumurile culturii europene se întâlnesc în acest an în România, la Timișoara. Acesta este încununarea altor multor proiecte culturale în care Catena s-a implicat activ de-a lungul vremii, așa cum este Timișoara Jazz Festival, Garâna Jazz Festival, un alt regal muzical de referință al Banatului și unul dintre cele mai apreciate din Europa, precum și Festivalul Internațional George Enescu, cel mai amplu și mai așteptat eveniment de muzică clasică din România.
Catena pentru Artă
De asemenea, Catena a fost sponsor al filmului Metronom, câștigător al Premiului pentru cel mai bun regizor la secțiunea Un Certain Regard, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes 2022, și producător al filmului „Gift of Wings”, unul dintre cele mai premiate documentare românești din ultimii ani. În plus, Catena a susținut mai multe festivaluri de film, cum ar fi American Independent Film Festival, Les Films de Cannes à Bucarest ori Alpin Film Festival.
Timișoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii 2023 de Parlamentul European, în cadrul unui program care a luat naștere în 1985, cu scopul evidențierii bogăției și diversității culturilor europene și de a-i apropia și uni pe europeni.
Timișoara va găzdui anul acesta, în calitate de Capitală Europeană a Culturii, 123 de evenimente culturale importante.