Revista care te menține sănătos

Psihologie

Cât de mult vă plac serialele? Iată ce spune răspunsul despre voi

Psihoterapeut Viorel Nedelcu, Centrul Medical Bellanima
24 august 2023
Share
Cât de mult vă plac serialele? Iată ce spune răspunsul despre voi

În ultima vreme, recomandările de seriale sunt mai frecvente decât cele de filme şi, probabil, cu mult mai frecvente decât ale celor de cărţi. De multe ori, recomandările sunt însoţite de precizări de genul „l-am văzut în trei zile”. V-aţi întrebat vreodată când este prea mult şi ce se întâmplă dacă depăşim un anumit prag?

„La început a fost cuvântul…” îşi pierde importanţa şi semnificaţia pe măsură ce imaginea este într-o permanentă creştere. Privitul la ecranul unui dispozitiv – televizor, tabletă, laptop, telefon – a devenit parte a vieţii de zi cu zi. Oricine se poate bucura oriunde şi oricând de acest privilegiu al privitului. Dimineaţa la prima oră pentru a lua primele informaţii, apoi pe parcursul zilei de pe orice fel de dispozitiv mobil. O dovadă a acestei accesibilităţi este evidenţiată de unele măsurători care arată că, în România, consumul zilnic de televiziune este în jur 5 ore, în timp ce media mondială se situează în jurul a 3 ore.

Efectele depăşirii limitei

Mai mult de 3 ore se poate considera că este un consum peste medie, iar după această limită un astfel de consum poate deveni dăunător. Depăşirea acestei limite se traduce printr-o capacitate scăzută de concentrare, de memorare, capacitate scăzută de simbolizare, o sărăcire a limbajului colocvial, o lipsă de claritate în gândire.

Din punct de vedere afectiv, iniţial se constată o emoţie puternică, o bucurie cuceritoare datorită atractivităţii şirului narativ care urmează o formulă de succes probată. Mai devreme sau mai târziu, însă, acest obicei nu mai este suficient de satisfăcător.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Tonico Forte, care are rolul de a susține activitatea sistemului nervos și buna funcționare a organismului.

Când nimicul umple nimic

Consumul de seriale în cantităţi mari poate fi un fel de a visa cu ochii deschişi. Metaforic, dar şi foarte concret, este un mecanism de evadare faţă de propriile probleme, temeri, frici, ruşini, evitarea unor provocări inevitabile ale vieţii sau, altfel spus, confruntări cu sine.

O relaxare de moment facilă şi o întâlnire cu o poveste care captivează poate fi o soluţie deconectantă imediată la o sumă de probleme care se strâng şi pot deveni apăsătoare. Simplist spus, un refugiu care poate fi asociat unei bule care are un beneficiu imediat, o aparentă relaxare. Aceasta, din păcate, nu are o consistenţă de lungă durată. Dintr-o perspectivă critică, este un fel de a umple nimic cu nimic.

Un alt factor asociat este o relaţie nesănătoasă cu propriul corp: există o relaţie strânsă între privitul la seriale, consumul de junk food şi, inevitabil, luarea în greutate.

De ce le plac femeilor filmele lacrimogene

Ce se pierde?

Se pierde autenticitatea trăirii momentului sau relaţii cu potenţial valoros. Plonjarea într-un sezon, apoi în altul, iar după ce se epuizează seria se caută altceva care să fie cel puţin la fel de interesant şi atractiv. Oricum ar fi, de fapt este căutat un artificiu care poate să ascundă ceva mai mult: un mecanism de apărare împotriva unor stări depresive. A privi imaginile care se derulează în faţa ochilor anulează orice critică şi reflexivitate internă, care permite un fel foarte concret de a nu mai avea gânduri neplăcute. Căutarea tensiunii şi a happy end-ului fictiv reprezintă o ignorare a realităţii.

Biblioterapia vindeca sufletul cu ajutorul cartilor

Ce se poate face?

Un prim pas constă în acceptarea prezenţei unei probleme prin monitorizarea timpului real petrecut în faţa unui ecran şi apoi încercarea formulării unui răspuns la ce s-ar putea face cu o parte din acel timp. Cum ar putea fi el investit? Desigur, într-o primă fază opţiunile par limitate, dar deseori se spune că în mijlocul problemelor sunt şi oportunităţi, cum ar fi:

  • evitarea unei crize prin confruntarea cu ea. Găsirea unui sens propriu legat de propria persoană şi proiectele de viaţă personală şi profesională poate fi cu adevărat gratificant.
  • întoarcerea la lecturi – sunt mult mai dificil de făcut, dar mai hrănitoare pentru mintea noastră.
  • Folosirea timpului respectiv pentru a cultiva relaţii.
  • Sportul reprezintă o opţiune foarte valoroasă.
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.