Revista care te menține sănătos

Psihologie

Cat de mult ne ajuta sa fim optimisti?

23 iulie 2018
Share

Optimismul reprezinta credinta prin care evaluam, dintr-o perspectiva pozitiva, tot ceea ce exista in jurul nostru (persoane, relatii, fapte, situatii). Unii oameni cred, pur si simplu, ca viitorul este mai degraba luminos. Persoanele optimiste tind sa fie mai fericite si sa isi atinga mai usor scopurile.

Specialistii explica acest lucru printr-un nivel al energiei mult mai ridicat, incredere in propriile forte, perseverenta in efort si motivatie puternica in a-si duce la indeplinire telurile. Este insa adevarat ca oamenii care vad partea plina a paharului se bucura de o sanatate mai buna decat pesimistii? Potrivit studiilor, raspunsul este afirmativ. Optimismul ne ajuta sa trecem mai usor peste o problema de sanatate si sa ne revenim mai repede dupa o interventie chirurgicala.

Efectele benefice ale optimismului asupra sanatatii

Studiile arata ca pesimistii nu se bucura de aceleasi avantaje, fiind mai predispusi la izolare sociala, tulburari de anxietate si depresie. In schimb, optimistii au de castigat.

  • Atitudinea increzatoare si pozitiva produce schimbari in structura neurochimica a creierului, fiind eliberate mult mai des endorfinele – hormonii fericirii, raspunzatoare de starea de bine si de diminuarea durerii.
  • O dispozitie vesela ne poate ajuta sa trecem mult mai usor peste perioadele dificile pe care le traversam. Persoanele optimiste sunt mult mai rezistente in fata evenimentelor negative. S-a demonstrat ca pesimistii traiesc in medie cu sapte ani mai putin decat optimistii dupa moartea partenerului de viata.
  • Inima este organul cel mai ocrotit de viziunea senina asupra vietii. O inima plina de voiosie si bucurie alunga problemele si grijile zilnice si functioneaza mult mai bine in comparatie cu una vesnic nemultumita. Optimismul reduce riscul dezvoltarii bolilor cardiovasculare si al aparitiei hipertensiunii arteriale, conform unor cercetari recente.
  • Nivelul hormonal este stabilizat, generand mai multa energie.
  • Imbunatateste functionarea sistemului imunitar, ajutand organismul sa lupte si cu o simpla raceala, si cu afectiuni mai grave, cum este cancerul. Optimistii se bucura de niveluri scazute ale cortizolului (hormonul stresului) si ale adrenalinei, ceea ce constituie un avantaj semnificativ in functionarea optima a sistemului imunitar.

Ne ajuta optimismul sa traim mai mult?res-optimism

Optimismul imbunatateste sanatatea organismului. Drept urmare, contribuie si la cresterea longevitatii. O serie de studii atesta faptul ca persoanele optimiste au un stil de viata sanatos, relatii de prietenie mai trainice si sunt mult mai deschise sa urmeze prescriptiile medicale. Dar nu intotdeauna optimismul este asociat cu toate aceste abordari sanatoase.

Putem deveni optimisti?

Studiile de psihologie pozitiva ne asigura ca optimismul, ca factor de personalitate, este modelabil si poate fi amplificat, avand o componenta genetica de doar 25%. Dar nu este suficient sa iti propui, in mod constient, sa devii optimist. Secretul este sa actionezi, chiar daca nu simti, ca si cum ai fi o persoana optimista. Iti schimbi comportamentul, facand anumite lucruri pe care le fac optimistii si vor incepe sa se schimbe, automat, gandurile si emotiile. Poti deveni o persoana mai optimista, iar asta iti sporeste sansele de a fi, simultan, si mai fericit!

Psiholog Dana Comanescu

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.