Ce fel de persoană eraţi în adolescenţă? Contează? Ei bine, da, dacă vorbim de activitatea fizică. Potrivit unor cercetări recente, persoanele care erau active în adolescenţă şi care şi-au menţinut stilul de viaţă şi la maturitate au un risc mai mic de a dezvolta cancer colorectal.
În cadrul studiului publicat în British Journal of Cancer, au fost analizate datele a 28.250 de femei cu vârste cuprinse între 25 și 42 de ani. Scopul, observarea efectelor pe termen lung ale activității fizice, nutriției și hormonilor, printre alți factori de sănătate.
Risc de cancer cu 24% mai mic
Cercetătorii au descoperit că pentru persoanele care au raportat cel puțin o oră de activitate fizică pe zi, de la vârsta de 12 până la 22 de ani, riscul de a dezvolta polipi adenomatoşi a fost cu 7% mai mic comparativ cu persoanele mai puţin active. Activitatea fizică începută la maturitate a redus riscul cu 9%. Dar cele mai spectaculoase rezultate le-au înregistrat persoanele care au declarat mai mult de o oră de activitate zilnică în adolescenţă şi care au păstrat ritmul şi la maturitate. Aceste persoane au înregistrat un risc cu 24 % mai mic de a dezvolta adenom. Polipii adenomatoşi sunt considerați precursori al cancerului colorectal.
Explicaţia este că există un efect cumulativ al activității fizice pe măsură ce înaintăm în vârstă.
Dar începerea activității fizice, indiferent de vârstă, are numeroase beneficii, inclusiv o sănătate colorectală mai bună. Şi cu cât mențineți mai mult această activitate, cu atât veți fi mai bine.
Cercetătorii sunt de părere că activitatea fizică reduce riscul de cancer de colon prin mai multe mecanisme biologice. Controlul greutății este probabil cel mai important, deoarece influenţează rezistența la insulină și inflamația, care este implicată în apariţia și progresia cancerului.
Exerciţii fizice uşor de făcut acasă
Contează chiar și micile explozii de activitate fizică
Acesta nu este primul studiu care face legătura între activitatea fizică şi reducerea riscului de cancer colorectal. Cercetări anterioare au arătat că activitatea moderată până la intensă este asociată cu riscuri mai mici de cancer colorectal, precum și cu un risc mai scăzut de cancer mamar şi endometrial.
Dacă vă gândiţi că programul nu vă permite să staţi cu orele în sală pentru exerciţii, să ştiţi că “se pun” (contează) chiar și micile explozii de activitate. Potrivit unor studii recente, condiţia este să dureze minim 10 minute.