Revista care te menține sănătos

Știați că?

Care sunt cele mai ciudate tulburări mintale

Dr. Emilia Popa, medic psihiatru
21 noiembrie 2019
Share
Care sunt cele mai ciudate tulburări mintale

Tulburările mintale sunt destul de greu de identificat și de tratat, mai ales dacă este vorba despre unele foarte rare sau bizare.

Sindromul Cotard – „boala morților vii”

Sindromul Cotard este rar întâlnit şi implică depresie, tendințe sinucigașe și credinţa pacientului că viața sa a luat sfârșit, considerându-se deja mort. În unele cazuri, pacienții au impresia că trupul lor este deja în proces de putrefacție și că organismul este lipsit de sânge sau organe interne. În puține dintre cazuri, pacienții se consideră zei, nemuritori. Se presupune că afecțiunea are origini neurologice sau psihice.

Sindromul Fregoli

O afecțiune în care pacientul trăiește cu impresia că mai multe persoane sunt una și aceeași, schimbându-și înfățișarea sau că se deghizează pentru a-l persecuta. Mai include amintirea greșită și incorectă a locurilor, obiectelor sau evenimentelor, dându-le o altă definiție.

Abulomania sau indecizia cronică

Deși mulți dintre noi au uneori greutăți în a lua decizii, abulomania este o tulburare psihică în care pacientul nu poate lua sub nicio formă decizii, suferind de o paralizie a analizei.

Abulomania este asociată cu anxietatea, stresul, tulburarea de personalitate de tip dependent, tulburarea obsesiv-compulsivă și depresia.

Ce simptome sunt implicate în apariţia acestei tulburări: dificultate în evaluare, lipsa informației, nesiguranța rezultatului, amânare, dar și comportament disfuncțional postdecizional (îngrijorare excesivă).

Sindromul Stendhal

Sindromul Stendhal sau sindromul Florența este o tulburare psihosomatică, ce determină bătăi rapide ale inimii, amețeală, confuzie, chiar halucinații atunci când un individ priveşte opere de artă extrem de frumoase.

Sindromul Ierusalim

Cuprinde mai multe trăiri, printre care idei obsesive cu tematică religioasă, halucinații sau alte experiențe asemănătoare psihozei. Acestea sunt declanșate de o călătorie la Ierusalim sau care duc la o astfel de călătorie.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.