Revista care te menține sănătos

Nutriție

Cand este recomandat sa incepeti dieta

4 aprilie 2017
Share

Greutatea excedentara este, in cele mai multe zone ale globului, o povara pentru omul modern. Traiul sedentar, mancarea concentrata in calorii si saraca in fibre, ofertele alimentare ieftine, dar nesanatoase, au adus in centrul atentiei pericolul de a fi supraponderal sau obez.

Daca excesul ponderal are multiple consecinte negative in plan personal si in cel al societatii in ansamblu (la obezi, productivitatea muncii scade, absenteismul creste etc.), principala problema ramane, pana la urma, riscul pentru sanatate. Recent, unele studii au incercat sa rastoarne ceea ce stim de decenii: faptul ca obezitatea atrage numeroase probleme de sanatate. De la diabet de tip 2, boli cardiovasculare sau tulburari dismetabolice la probleme de sarcina si nastere sau la tulburari mai usoare, cum sunt diferite infectii ale pielii, obezitatea ne transforma in prada usoara pentru afectiuni ce poate nu ne omoara, dar ne fac viata un calvar.


Deschide videoclipul

Dieta potrivita la momentul potrivit

Indiferent de motivatie, nu exista persoana care sa nu fi incercat la un moment dat sa slabeasca. Ori de cate ori vrem sa recurgem la o dieta, trebuie sa ne adresam mai multe intrebari la care pot raspunde medicul si laboratorul de analize:

  • Prima intrebare este daca avem cu adevarat nevoie sa slabim si daca in contextul dat ne vom putea tine de dieta. Daca este vorba despre motive mai degraba frivole si de o perioada foarte aglomerata, in care muncim intens, raspunsul va fi probabil nu. Un argument solid este efectul yo-yo. Curele frecvente, inutile si, mai ales, drastice, invata organismul sa supravietuiasca folosind putina energie, deci perspectiva este ca ne vom ingrasa mai usor in anii ce urmeaza.
  • A doua este daca nu avem probleme de sanatate care sa ne contraindice o dieta. Aici numai medicul (de familie), care ne cunoaste bine starea de sanatate, ne poate sfatui. Afectiunile cronice, problemele pulmonare, cardiace, hepatice, renale, afectiunile neoplazice, diabetul pot, uneori, beneficia de cure de slabire. Dar pot fi si circumstante in care organismul, greu incercat, nu trebuie supus unui stres suplimentar pe care nu il poate gestiona. In plus, in functie de boala, aportul de carbohidrati sau de proteine trebuie controlat strict. De aceea, nu orice dieta se potriveste.

Top 5 cele mai recomandate programe de slabit

  • A treia se refera la echilibrul hormonal al organismului. Tiroida functioneaza cum trebuie? Echilibrul estroprogesteronic la femei este optim? Hipofiza este in regula? Destul de rar, dar semnificativ, problemele ponderale pot avea la origine o tulburare hormonala. Rezolvarea acesteia ne va normaliza greutatea fara dieta. Subliniem ca astfel de cazuri sunt rare, pentru ca multa lume arunca pe seama „glandelor” excesul ponderal. Ori aceasta este mai degraba exceptia, nu regula.
  • A patra intrebare se refera la rezistenta organismului. Avem suficient calciu, fier, proteine? Care este profilul nostru lipidic? Aceste probleme se manifesta clinic tarziu si nu avem cum sa ne dam seama, de cele mai multe ori, ca exista. In consecinta, este bine sa cerem medicului de familie o trimitere pentru un set complet de analize. In functie de rezultate (pe care le interpreteaza medicul, nu internetul), vom incerca sa corectam ceea ce este de corectat. Abia dupa ne vom angaja pe drumul destul de dificil al dietelor.
  • Pentru ca cele mai multe cure implica si activitate fizica intensa, este indicat un consult general, la acelasi medic de familie, care sa ne asigure ca inima si plamanii functioneaza asa cum trebuie.shutterstock 81589672 result Mai mult, daca punem accentul pe miscare, este bine ca macar la inceput sa avem indrumarea unui antrenor specializat, care sa conceapa un program de exercitii. In acest fel, vom avea siguranta ca procedam corect, ca efortul este adecvat posibilitatilor noastre si ca nu exageram, dar nici nu tragem chiulul.

Incercati, macar la inceput, sa cereti sfatul unui nutritionist. Curele nu sunt toate la fel, dupa cum nici oamenii care vor sa slabeasca nu functioneaza identic.

Dr. Corina-Aurelia Zugravu

Specialist igiena alimentatiei si nutritie

[email protected]

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.