Revista care te menține sănătos

Ginecologie

Cancerul ovarian – investigatii si tratament

17 iulie 2013
Share

Cancerul de ovar este una dintre cele mai frecvente tipuri de cancere care afecteaza femeile si apare atunci celulele ovarului incep sa se divida haotic si sa capete caractere de agresivitate. Mortalitatea este mare, din cauza ca simptomele pe care le prezinta sunt nespecifice (acestea intalnindu-se si la alte tipuri de afectiuni) si este diagnosticat intr-un stadiu foarte avansat, atunci cand tumora a evoluat si a metastazat. Rata de supravietuire este mica, indiferent de agresivitatea tratamentului.

Insa, daca este diagnosticat intr-un stadiu incipient, sansele de supravietuire sunt mai mari. Statisticile arata ca 1 din 70 de femei dezvolta cancer de ovar de-a lungul vietii. Cancerul ovarian este mai frecvent la femeile cu varsta de peste 40 de ani, iar incidenta maxima este la varsta de 60 de ani.

 

Cauza aparitiei cancerului ovarian nu este suficient cunoscuta, insa exista mai multi factori de risc care determina aparitia sa, precum ereditatea, menopauza sau postmenopauza, nuliparitatea (femei care nu au nascut niciodata), aparitia primei menstruatii sub varsta de 12 ani, imposibilitatea de a ramane insarcinata sau de a duce o sarcina pana la capat, tratamentul hormonal instituit la menopauza.

Cancerul de ovar este foarte agresiv si are un debut silentios. Acest lucru face ca femeia sa se prezinte la medic cand este prea tarziu. Doar in putine cazuri acesta se manifesta prin oboseala, modificari de tranzit intestinal (balonare), greata, diaree, indigestie. Simptomele mai putin frecvente includ sangerari vaginale anormale sau senzatia de sufocare.

 

Investigatii necesare depistarii cancerului ovarian

O vizita la medic poate pune un diagnostic corect, printr-un examen clinic care evidentiaza o masa tumorala in partea laterala a abdomenului inferior corelat cu o radiologie sau o ecografie, pentru a se stabili dimensiunea si localizarea sa. Se va efectua si o biopsie a masei tumorale ce va fi trimisa la laborator, fiind investigatia ce permite stabilirea unui diagnostic de certitudine.

In cazul femeilor cu risc crescut de dezvoltare a cancerului ovarian, se poate efectua un test prin care se determina existenta antigenului neoplazic 125. Acesta insa poate aparea pozitiv si endometrioza (boala mucoasei uterului), in diverse faze ale ciclului menstrual, in fibroza uterina sau in alte tipuri de cancer.

Daca este diagnosticat intr-un stadiu ce permite tratamentul, se va face o interventie chirurgicala pentru excizia tumorii impreuna cu cele doua ovare, iar daca neoplazia este intinsa, atunci medicul poate lua decizia de a scoate si uterul impreuna cu trompele uterine. Tratamentul chirurgical este urmat de radioterapie si/sau chimioterapie. Din nefericire, in ciuda tratamentului, cancerul ovarian are tendinta de a recidiva in foarte multe cazuri. Din acest motiv, femeia afectata va trebui sa se prezinte la controale periodice pentru a se stabili care este evolutia dupa tratament si care este riscul de recidiva. In cazul in care neoplazia reapare, tratamentul nu mai are ca scop vindecarea, ci doar imbunatatirea calitatii vietii si sa-i prelungeasca supravietuirea.

Cancerul de ovar reprezinta o problema mare de sanatate, ce are o mortalitate crescuta, insa diagnosticarea lui nu inseamna neaparat decesul femeii. Supravietuirea depinde de anumiti factori, precum starea de sanatate a pacientei, asocierea cu alte boli cronice preexistente, stadiul in care a fost diagnosticat cancerul, eventualele metastaze si evolutia dupa tratament.

Consilierea psihologica are un rol foarte important in protejarea psihicului la persoanele diagnosticate cu neoplazii. Incidenta mai mare este la femeile care au ajuns la menopauza, din cauza modificarilor hormonale ce au loc in aceasta perioada. In cazul in care exista cazuri de cancer ovarian in familie, atunci sansele de aparitie cresc semnificativ. S-a demonstrat si faptul ca existenta cancerului de san determina, secundar, aparitia cancerului de ovar, aceasta combinatie fiind observata la din ce in ce mai multe femei in ultimii ani.

Roxana Mateescu

Studenta anul VI

UMF „Carol Davila” Bucuresti

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.