Prostata este o glanda a sistemului reproducator masculin ce produce majoritatea lichidului din care este alcatuita sperma. Aceasta glanda este situata sub vezica urinara, iar functionarea acesteia este reglata de testosteron (hormon sexual masculin).
Cancerul de prostata apare rar la barbatii sub 50 de ani si cu frecventa mai crescuta la varstnici. Iata care sunt miturile si adevarurile legate de cancerul de prostata:
Mit 1: Interventia chirurgicala inseamna sfarsitul vietii sexuale
Adevar: Chirurgul poate salva nervii ce ajuta la erectie. Acest lucru inseamna ca puteti avea inca o erectie suficient de puternica pentru actul sexual. Insa acest lucru poate necesita un timp mai lung. Recuperarea dureaza intre 4 si 24 de luni, sau poate mai mult. Adultii tineri se recupereaza mai repede, de obicei.
Insa, daca aveti probleme in continuare, intrebati medicul in legatura cu tratamentul disponibil pentru disfunctiile erectile. Exista anumite medicamente si dispozitive ce va pot ajuta. Medicul va va spune care dintre acestea sunt indicate in cazul dumneavoastra.
Alte tipuri de tratament pentru cancerul de prostata, precum radioterapia si tratamentul cu hormoni, pot afecta viata sexuala. Discutati cu medicul in legatura cu optiunile de tratament pe care le aveti.
Dupa interventia chirurgicala puteti avea scurgeri de urina, insa doar pe o perioada scurta de timp. Intr-un an, aproximativ 95% dintre barbati au un control asupra vezicii urinare aproape ca inaintea operatiei.
Mit 2: Numai barbatii in varsta pot avea cancer de prostate
Adevar: Cancerul de prostata este mai rar la barbatii sub 40 de ani. Intrebati medicul daca este indicat sa efectuati investigatiile necesare diagnosticarii cancerului de prostata, in special daca aveti un istoric familial. Daca tatal sau fratele a avut cancer de prostata, aveti un risc dublu sau chiar triplu de a dobandi aceasta boala. Cu cat aveti mai multe rude cu cancer de prostata, cu atat aveti mai multe sanse de a face.
Discutati cu medicul in legatura cu riscurile pe care le aveti pentru a decide daca aveti sau nu nevoie de investigatii medicale in acest sens.
Mit 3: Trebuie sa incepeti tratamentul imediat
Adevar: Medicul poate decide sa nu trateze cancerul de prostata. Motivele acestei decizii includ:
• Cancerul se afla intr-un stadiu incipient, iar rata de crestere a tumorii este mica
• Varsta inaintata sau prezenta altor afectiuni. Tratamentul pentru cancerul de prostata poate sa nu prelungeasca viata si poate inrautati celelalte afectiuni pe care le aveti.
In aceste cazuri, medicul va va examina mai frecvent pentru a observa agravarea sau nu a cancerului. In cazul in care situatia se schimba, poate decide inceperea tratamentului.
Mit 4: O valoare crescuta a PSA inseamna automat cancer de prostata
Adevar: Valoarea crescuta a PSA (antigen specific prostatic) nu inseamna neaparat cancer. Si inflamatia prostatei poate duce la cresterea acestei valori. Aceasta investigatie ajuta medicul sa determine daca aveti sau nu nevoie de mai multe teste pentru a diagnostica cancerul de prostata.
Mit 5: Cancerul de prostata duce intotdeauna la deces
Adevar: Diagnosticul de cancer de prostata nu este intotdeauna asociat cu decesul. Insa, acest lucru nu inseamna ca testarea pentru acesta nu este importanta. Depistarea timpurie a acestuia si tratamentul corespunzator reprezinta cheia catre vindecare.
Dr. Roxana Mateescu
Medic rezident geriatrie si gerontologie
Sursa: webmd.com