Prostata este un organ mic, glandular, cu o greutate de aproximativ 20-30 de grame la un adult sănătos și de dimensiunea unei nuci. Se găsește sub vezica urinară, anterior de rect, iar funcția sa este de a produce secreții care intră în componența lichidului seminal. Drept urmare, prostata joacă roluri vitale în susținerea funcției reproducătoare masculină. La nivel global, diagnosticul de cancer de prostată se consideră a fi cea mai frecventă malignitate descoperită la bărbați. Mai mult decât atât, este a doua cauză de deces, din cauza cancerului, în rândul bărbaților. În Europa se estimează că aproximativ 1 din 10 bărbați va dezvolta, de-a lungul vieții, cancer de prostată.
Diagnosticul de cancer de prostată se pune în primul rând pe seama prezenței antigenului PSA (antigenul specific prostatic), nivelurile crescute ale acestuia fiind direct proporționale cu riscul de a avea sau dezvolta, în viitor, cancer de prostată. Testarea se corelează și cu scanările RMN și biopsia de țesut prostatic. În funcție de rezultate, în unele cazuri chiar există posibilitatea ca tratamentul pentru cancer de prostată să nu fie necesar a fi inițiat imediat. De obicei, afecțiunea are o evoluție destul de lentă, pe parcursul a mai multor ani. De asemenea, cancerul ar putea fi localizat doar la nivelul prostatei, iar în aceste cazuri prognosticul este unul mult mai favorabil.
Cancer de prostată, cauze și factori de risc
Nu există un consens în ceea ce privește principalele cauze care duc la cancer de prostată. Deși este vorba, în esență, despre mutații genetice care duc la alterarea dinamicii ciclului celular și, astfel, la înmulțirea exacerbată a celulelor de la nivelul prostatei, cu dezvoltarea tumorii, nu au fost descoperite cauzele care duc la aceste mutații. Cu toate acestea, există o serie de factori de risc, nemodificabili, care predispun o persoană la cancer de prostată. Aceștia sunt următorii:
- Vârsta: diagnosticul de cancer de prostată este deosebit de rar sub vârsta de 50 de ani (doar 1 din 350 de cazuri); până la vârsta de 59 de ani, incidența este de 1:52 de bărbați, iar de la 65 de ani, incidența este de aproximativ 6:10. Vârsta medie la care un cancer de prostată va fi diagnosticat este de aproximativ 66 de ani (cu boala în stadiu localizat);
- Rasa: bărbații de origine africană și afro-americană sunt mult mai predispuși (însă motivele nu au fost elucidate) să dezvolte cancer de prostată, chiar de la o vârstă fragedă. Chiar dacă nu se cunosc îndeaproape motivele, pare a fi vorba despre predispoziția genetică și factorii de mediu, inclusiv cei dietetici;
- Istoricul familial: chiar dacă un număr mic din cazurile de cancer de prostată sunt ereditare, un istoric familial pozitiv al acestui diagnostic crește riscul ca urmașii să dezvolte, în timp, cancer de prostată. Riscul relativ în cazul în care o rudă de gradul I are cancer este dublu și acesta crește de aproximativ 8 ori când sunt afectate 2 sau mai multe rude de gradul I. Mai mult decât atât, dacă o rudă de sex feminin a avut cancer de sân, crește riscul acestui cancer;
- Viața sexuală: numărul mare de parteneri sexuali de-a lungul vieții sau începerea activității sexuale de la o vârstă fragedă se corelează cu riscul crescut de a dezvolta cancer de prostată;
- Infecțiile: deși nu există o legătură clară s-a observat că infecția cu Chlamydia trachomatis, Neisseria gonorrhoeae, Treponema pallidum, HPV, cresc riscul de cancer de prostată;
- Nivelurile crescute de testosteron (administrarea de steroizi anabolizanți, androgeni);
- S-a mai observat faptul că diagnosticul de cancer de prostată este mai ușor mai frecvent în rândul persoanelor înalte, sedentare, care suferă de obezitate și hipertensiune arterială. Mai mult decât atât, în prezența acestor factori de risc cancerul tinde să fie mai agresiv și să aibă o evoluție mai rapidă.
Deși nu se cunosc cu exactitate cauzele care duc la cancer de prostată, genetica este cu siguranță implicată în dezvoltarea bolii. Predispoziția genetică, etnia și antecedentele familiale sunt poate cei mai importanți factori care contribuie la apariția bolii. Persoanele cu boală ereditară nu doar că au tendința de a dezvolta afecțiunea la o vârstă mai fragedă, dar aceasta tinde să evolueze și mult mai rapid, cu risc mare de recidivă după intervenția chirurgicală. Istoricul familial pozitiv de cancer mamar sau ovarian ereditar, sindromul Lynch, crește riscul de cancer de prostată. Cel mai adesea, mutațiile la nivelul genelor BRCA1 și BRCA 2 se asociază cancerului de prostată.
Cancer de prostată, simptome
În stadii precoce, inițiale, un cancer de prostată va fi asimptomatic. Totuși, poate provoca uneori simptome similare hiperplaziei benigne de prostată (prostată mărită), care includ:
- Urinare frecventă;
- Nicturie (necesitatea imperioasă de a urina noaptea);
- Dificultăți în a iniția urinarea și a menține un flux constant de urină;
- Hematurie (prezența sângelui în urină);
- Urinare dureroasă, senzație de usturime în timpul urinării;
- Senzația că urina nu a fost eliminată complet, deși fluxul nu mai poate fi inițiat;
- Scăderea în greutate;
- Scăderea apetitului;
- Necesitatea de a încorda puternic mușchii, inclusiv cei abdominali, pentru a urina (cu toate acestea, urinarea încă rămâne dificilă).
De asemenea, un cancer de prostată poate fi asociat și cu probleme cum ar fi:
- Disfuncția erectilă;
- Ejaculare dureroasă și prezența sângelui în lichidul seminal eliminat;
- Infecții ale tractului urinar inferior.
În cazuri mai avansate, un cancer de prostată, ca urmare a creșterii în dimensiuni, ar putea duce la compresia măduvei spinării, cu apariția simptomelor tipice:
- Parestezii (furnicături, amorțeli) la nivelul picioarelor;
- Slăbiciunea membrelor inferioare;
- Durere;
- Paralizie;
- Incontinență urinară și fecală;
- Durere musculo-scheletică generalizată.
Atunci când un cancer de prostată dă metastaze, deseori osoase, poate duce la apariția durerilor osoase severe, adesea la nivelul spatelui (vertebrelor), pelvisului, șoldurilor sau coastelor. Dacă se răspândește la nivelul femurului, de obicei va afecta partea proximală (aproape de centură). Peste 50% dintre bărbații cu vârsta de 50 de ani se prezintă la medicul specialist deoarece acuză simptome asociate hiperplaziei benigne de prostată (inclusiv prostatită sau infecții ale tractului urinar inferior, vezică urinară hiperactivă). Acesta este un potențial moment în care poate fi pus diagnosticul de cancer de prostată în stadiu incipient, uneori dictând prognosticul afecțiunii.
Cancer de prostată, diagnostic și screening
Diagnosticul de cancer de prostată necesită investigații extinse, paraclinice și imagistice. Acest diagnostic nu poate fi pus pe seama simptomelor, dar anamneza pacientului este necesară, mai ales în ceea ce privește identificarea eventualului istoric familial pozitiv de cancer de prostată, respectiv cancer de sân. Dacă există antecedente familiale, se recomandă ca screening-ul să fie inițiat mai devreme de vârsta de 50 de ani. Identificarea nivelurilor antigenului specific prostatic (PSA) din sânge rămâne încă destul de controversată, dar s-a dovedit că ar putea dicta investigații ulterioare. Un alt test de diagnostic este examinarea rectală digitală (tușeul rectal).
Examinarea rectală digitală (tușeul rectal)
Poate identifica hiperplazia prostatei, care ar putea avea cauze maligne sau benigne. Testul, sub nicio formă, nu reprezintă un standard de diagnostic, dar dacă nu se certifică hiperplazia, poate fi eficientă în a se evita alte investigații ulterioare care nu ar fi necesare.
Antigenul specific prostatic (PSA)
Creșterea nivelului PSA (antigenul specific prostatic), peste o anumită valoare, se poate asocia unui risc crescut de a dezvolta cancer de prostată. Totuși, acest biomarker poate crește și în alte tipuri de afecțiuni, cum ar fi prostatita sau hiperplazi benignă de prostată, infecțiile urinare. Din acest motiv, este necesară corelarea rezultatului și cu alte investigații specifice.
Biopsia de țesut prostatic
În cazul unui cancer de prostată, diagnosticul de certitudine se pune pe seama rezultatelor unei biopsii prelevate din țesutul prostatic. Biopsia se poate realiza prin abordare rectală, perineală, uretrală. Abordarea rectală este cea mai frecventă. Proba de țesut este trimisă la anatomopatolog și, ulterior, analizată în vederea identificării celulelor canceroase.
Investigațiile imagistice
În vederea diagnosticării unui cancer de prostată, ecografia și RMN-ul sunt metode imagistice primare de evaluare inițială. RMN-ul de prostată are o rezoluție superioară ecografiei, putându-se identifica zonele glandei implicate în procesul malign, cu un grad ridicat de acuratețe. RMN-ul, în cazul unui cancer de prostate, are o valoare predictivă pozitivă mai mare de 90%. În unele țări, o constatare RMN pozitivă este uneori suficientă pentru a diagnostica cancerul de prostată, fără a necesita neapărat confirmarea histologică a anatomopatologului.
Foto: shutterstock.com
