Revista care te menține sănătos

Știri

Campanie de testari gratuite pentru psoriazis in 5 orase din tara

9 aprilie 2014
Share

Chiar daca in mod obisnuit psoriazisul nu pune viata in pericol, are un impact semnificativ asupra calitatii vietii. Fiind o boala cronica ce implica modul in care aratam, ea determina frecvent scaderea respectului de sine, reducerea senzatiei de bine si, in timp, chiar depresie.

Psoriazisul este o afectiune care se transmite genetic, modul in care apare de la o generatie la alta nefiind inca stabilit. Se crede ca tendinta de a dezvolta psoriazis este inmagazinata in genele persoanei, dar asta nu inseamna ca boala se poate declansa obligatoriu.

Totusi, daca observati pe piele aparitia unor pete rosiatice, proeminente, bine definite, acoperite de scuame (coji) alb-sidefii, este bine sa va adresati imediat medicului. Societatea Romana de Dermatologie (SRD), impreuna cu Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune (APAA), au derulat un proiect care urmareste incurajarea pacientilor care sufera de psoriazis sa se prezinte pentru consult la medicul dermatolog.

„Pentru ca psoriazisul nu este doar o afectiune dermatologica, propunem o abordare multidisciplinara. Astfel, pacientii vor beneficia de cate o consultatie gratuita la dermatolog, phiholog si nutritionist in urmatoarele orase: Bucuresti, Constanta, Iasi, Cluj, Timisoara”, au declarat reprezentantii APAA. Pentru a beneficia de consultatiile gratuite oferite prin intermediul campaniei cu mesajul „Mergi la medic, psoriazisul poate fi controlat!”, este necesar ca pacientii sa faca mai intai programare telefonica la numarul 0720.977.816, de luni pana joi, intre orele 10:00-16:00”.

Consultatiile gratuite se vor efectua din luna aprilie pana pe 30.06.2014, cu posibilitate de prelungire a duratei campaniei in cazul in care exista cereri.

 

Cristina Ionescu

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.