Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Bronsita – tratament homeopatic

9 noiembrie 2006
Share

Bronsita este o inflamatie acuta a mucoasei bronsice, afectand de obicei bronhiile mari, cele mijlocii si in mod frecvent traheea (traheobronsita). Boala este însotita de o crestere a secretiei de mucus la nivelul cailor respiratorii, ceea ce duce la obstructionarea respiratiei.

 

Bronsita este cauzata de virusi, bacterii, particule de fum inspirate in timpul fumatului si substante poluante etc.

Boala debuteaza cu inflamatia cailor respiratorii superioare (rinita, sinuzita, angina, faringita). Trece apoi intr-o faza de tuse seaca, iritativa, dureroasa, cu accese violente. Febra este moderata (38-38,5°C), iar starea generala este usor alterata. La 1-3 zile de la debut survine o expectoratie seromucoasa, urmand ca vindecarea completa sa se produca in 5 pana la 10 zile. Accesele de tuse la sugar si copilul mic sunt frecvent insotite de dureri in piept, greata si varsaturi cu amestec de sputa.

Incidenta reala a bolii nu este cunoscuta, deoarece multi bolnavi nu consulta medicul sau sunt inregistrati cu alte diagnostice (viroze respiratorii, faringite si laringite acute). Nu exista predominanta de varsta sau sex.

Bronsita acuta la copil constituie 20% din totalul infectiilor respiratorii acute si este produsa, in majoritatea cazurilor, de adenovirusuri sau de virusurile gripale.

 

Cand trebuie sa ne prezentam la medic, in caz de bronsita?

Medicul trebuie neaparat consultat in cazul in care apare febra ridicata, tusea dureaza mai mult de o luna, cand expectoratia este cu sange sau cand apar dificultati ale respiratiei. Este bine, in general, ca diagnosticul si tratamentul bolii sa fie facut de medic, deoarece in unele cazuri bronsita si astmul bronsic pot fi confundate, iar pneumonia poate avea simptome asemanatoare cu cele ale bronsitei.

Diagnosticul bronsitei acute se bazeaza pe datele furnizate de relatarile pacientului si de examenul clinic. Investigatiile de laborator nu sunt relevante: hemograma este normala sau evidentiaza leucopenie (in viroze) sau leucocitoza (in infectiile bacteriene). Nu sunt necesare teste speciale, iar radiografia pulmonara este normala.

Pacientul trebuie sa fie informat de catre medicul de familie despre masurile igienico-dietetice necesare pentru prevenirea bronsitei sau pentru cronicizarea ei: alimentatie echilibrata, evitarea expunerii la frig, vaccinarea antigripala in sezonul rece in special a varstnicilor, copiilor, a tinerilor ce sufera de mucoviscidoza si a persoanelor cu bronhopneumopatie cronica obstructiva.

Bronsita poate deveni o boala cronica atunci cand persista tusea sau expectoratia pe o perioada mai lunga (cel putin 3 luni pe an timp de 3 ani consecutiv). In bronsita cronica, la inceput, tusea apare dimineata la trezire, dar cu timpul devine permanenta. Netratata, afectiunea duce la complicatii care scad calitatea vietii, cum ar fi bronhopneumopatia obstructiva cronica.

 

Tratamentul alopat al bronsitei acute

Tratamentul bronsitei acute consta in administrarea de preparate mucolitice, care fluidifica si faciliteaza expectoratia. In cazurile in care exista tuse si expectoratie este bine ca bolnavul sa nu isi administreze din proprie initiativa antitusive, pentru ca astfel mucusul va stagna in bronhii, devenind un mediu favorabil dezvoltarii microbilor. Antibioticele nu sunt neaparat necesare decat daca avem confirmarea originii bacteriene a bronsitei.

La copil este important a se respecta un regim hidric optim, care sa previna deshidratarea (prin febra si dispnee). Bronsita acuta la femeile insarcinate nu modifica evolutia sarcinii, insa predispune la infectarea intrauterina a fatului; cu toate acestea, de obicei nu se administreaza antibiotice. Daca insa acestea se impun, se vor evita cele contraindicate in sarcina.

 

Remedii homeopate pentru bronsita acuta

Principalul criteriu de luat in considerare in cazul unei abordari homeopate a bronsitei este reactivitatea individuala, respectiv nivelul imunitar al fiecarui pacient in parte. Rezultatul in cazul bronsitei acute tratate homeopat este rapid, lucru valabil si in cazul celei cronice, prezentand in plus avantajul unei complete lipse a toxicitatii. In cazul bronsitei cronice, cu cat boala este mai veche, cu atat tratamentul este mai indelungat, dar episoadele de acutizare vor fi tot mai rare. La inceputul tratamentului este posibila aparitia unor reactii de eliminare crescuta a secretiilor. Daca aceste reactii sunt deranjante pentru bolnav, ele pot fi controlate prin asocierea unor remedii homeopate complementare.

Pentru bronsita, tratamentul homeopatic nu este unic, ci se adapteaza in functie de bolnav. De asemenea, un tratament homeopat urmat pentru bronsita in trecut poate sa nu mai fie eficient in prezent, trebuind ajustat in functie de caracteristicile individuale din prezent. De aceea, nu recomand autotratamentul pe baza unor remedii alese din cartile de popularizare, deoarece alegerea unui remediu gresit sau chiar a unei dilutii gresite nu amelioreaza starea bolnavului, ba chiar o poate agrava.

In cazul bronsitei acute sau cronice, unde exista o certa infectie bacteriana, folosirea remediilor homeopate impreuna cu antibioticele poate fi recomandata. Cele doua abordari terapeutice (homeopat si alopat) pot fi complementare spre beneficiul bolnavului, care constituie de fapt unicul scop al medicului.

 

 

Dr. Ecaterina Bancila-Szanto,

Cabinetul DENISA MEDICA ARAD

www.homeopaatiearad.go.ro

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.