Bronșita acută reprezintă o infecție respiratorie relativ comună în rândul populației. Afecțiunea definește inflamația tractului respirator inferior, vizând în mod specific bronhiile, formațiunile care transportă aerul inspirat spre plămâni. Bronșita acută implică inflamație, însă în mod uzual fără dovezi de pneumonie. De asemenea, s-a observat că afectează în special persoane care nu au boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC) subiacentă. Deoarece poate duce la potențiale complicații severe, necesită tratament în unele cazuri. Totuși, de obicei este autolimitată, adică se rezolvă spontan în decurs de 1-3 săptămâni de la apariția simptomelor caracteristice.
Bronșita acută – cauze și factori de risc
Bronșita acută implică în primul rând arborele bronșic, ducând la iritație, inflamație și creșterea producției de mucus. De obicei, apare în contextul unei infecții virale, mult mai rar fiind cauzată de agenți infecțioși de natură bacteriană. Virusurile care provoacă bronșita sunt transmise prin picături respiratorii (picături Flügge), motiv pentru care afecțiunea are potențial contagios. Așa cum s-a menționat, bronșita acută poate fi cauzată de:
- infecții virale: Influenza, Parainfluenza, adenovirusurile, rinovirusurile, în cazuri mai rare enterovirusurile, coronavirusurile, virusul sincițial respirator (RSV);
- infecții bacteriene: Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae sau agentul etiologic al tusei convulsive, Bordetella pertussis.
Bronșita acută cauzată de infecții bacteriene este mult mai rară. În schimb, în aproximativ 95% din cazuri, în special la adulții sănătoși, este vorba despre bronșită cauzată de infecții virale. O serie de factori pot crește riscul ca o persoană să dezvolte bronșită acută, cum ar fi:
- istoricul pozitiv de alergii (la praf, polen, mucegaiuri și altele);
- fumatul activ sau expunerea pasivă la fumul de țigară;
- imunitatea scăzută (crește riscul infecțiilor bacteriene, care tind să fie mult mai severe);
- expunerea la poluanți atmosferici (mediul poluat, proximitatea față de fabrici sau zone cu niveluri ridicate de smog);
- expunerea profesională la iritanți (medii cu expunere la substanțe chimice sau praf, cum ar fi cei care lucrează în construcții, industria textilă, în care se folosesc coloranți și vopsele).
Infecțiile cu virusul gripei, virusul sincițial respirator și coronavirusurile umane ating un maxim al incidenței în timpul iernii. Infecția cu rinovirusuri atinge vârfuri ale incidenței mai ales odată cu venirea primăverii și toamnei, în concordanță cu alergiile sezoniere care tind să faciliteze în general transmiterea aeriană a virusurilor care provoacă bronșită acută.
Simptome bronșită acută
Persoanele cu bronșită acută tind să prezinte simptome relativ specifice infecțiilor respiratorii, cum ar fi tuse (seacă sau productivă, dar de obicei productivă), senzație generalizată de rău, cu dificultăți de respirație și, uneori, respirație șuierătoare (wheezing). Tusea persistentă este unul dintre cele mai proeminente simptome, deseori cu producție de spută clară sau gălbuie. Totuși, în unele cazuri sputa poate avea un aspect purulent – este important de menționat că sputa care are aspect purulent nu se asociază unei infecții bacteriene, așadar nu alternativele de tratament nu ar trebui să includă administrarea de antibiotice (antibioticele nu au efect asupra virusurilor).
În urma unui episod de bronșită acută – care poate dura chiar și trei săptămâni – de obicei tusea are tendința de a persista timp de încă 10-20 de zile (media fiind de 18 zile). În cazuri mai rare, se poate ajunge la tuse care durează chiar peste 4 săptămâni. Atunci când episoadele de tuse se prezintă cu emiterea unui sunet în timpul inspirației sau vărsături posttusive, ar trebui avută în vedere infecția cu Bordetella pertussis (tusea convulsivă). În stadiile incipiente ale infecției, se observă că simptomele ușoare ale infecției căilor respiratorii superioare (care frecvent precede bronșita acută) se suprapun cu simptomele de bronșită acută. Ambele afecțiuni pot prezenta:
- tuse inițial uscată, iritantă, dar care devine productivă cu producere de spută pe măsură ce bronșita acută avansează. Aproximativ 50% dintre persoanele cu bronșită acută raportează producere de spută purulentă, adică infecție virală, care nu necesită tratament cu antibiotic;
- febră ușoară, de obicei de grad scăzut. Prezența febrei crescute este neobișnuită;
- oboseală generalizată și dureri musculare.
Distincția între infecția căilor respiratorii superioare și bronșita acută (infecția căilor respiratorii inferioare) se face pe seama duratei simptomelor. În cazul în care simptomele persistă cel puțin o săptămână, este mult mai probabil să fie vorba despre bronșită acută, nu răceală comună sau gripă. Dacă tusea persistă foarte mult timp, ar putea fi vorba despre infecția cu agentul etiologic al tusei convulsive – Bordetella pertussis. Într-un astfel de caz, se poate opta pentru tratament cu antibiotice, dar doar la recomandările medicului specialist.
Diagnosticul de bronșită acută
De obicei, diagnosticul de bronșită acută se pune pe seama simptomelor clinice sau examinării fizice a pacientului. Tusea persistentă (peste o săptămână) este principalul simptom care poate ajuta la diferențierea acestei afecțiuni de alte infecții respiratorii. Etapele de diagnostic ar putea include:
- istoricul medical: simptome actuale, durată, intensitate, antecedente personale de fumat sau expunere la iritanți, alte boli respiratorii cronice;
- examinarea fizică: de obicei presupune ascultarea stetostopică a plămânilor în cadrul căreia se pot identifica sunete anormale, cum ar fi wheezing-ul și ronflările, care indică inflamația bronșică și necesită tratament de specialitate;
- radiografia toracică nu este o investigație de rutină, dar poate fi recomandată în cazul este suspectată altă patologie, cum ar fi pneumonia (posibilă complicație a infecției respiratorii);
- tetele de spută, în special în cazul în care se elimină mucus altfel decât purulent, în vederea identificării agentului patogen implicat în bronșita acută. Acesta poate fi izolat prin cultură de laborator, dar PCR-ul (reacția în lanț a polimerazei) reprezintă standardul de aur în ceea ce privește identificarea agentului patogen.
Rareori pot fi recomandate testele de funcție pulmonară (spirometrie), în cazuri severe sau dacă persoana cu bronșită acută are antecedente pozitive de boli pulmonare. Aceste teste au rolul de a evalua capacitatea respiratorie și gradul de obstrucție a căilor respiratorii. Pe baza rezultatelor acestor teste, se individualizează un tratament specific pentru bronșita acută. Deoarece deseori nu este vorba despre infecția cu bacterii, ci cu virusuri, antibioticele nu ar trebui administrate.
Tratament bronșită acută
Deoarece bronșita acută este o afecțiune autolimitată, alternativele de tratament vizează înainte de toate ameliorarea simptomelor asociate. Tusea este simptomul care deranjează cel mai mult, iar pentru ameliorarea ei pot fi avute în vedere abordări atât farmacologice (ceai fierbinte, miere și ghimbir, sirop pentru bronșită), cât și farmacologice (agenți antitusivi, dextrometorfanul cu sau fără codeină). Beta-agoniștii se administrează drept formă de tratament pentru bronșită doar atunci când persoana prezintă și respirație șuierătoare. Totuși, rezultatele sunt mixte: terapia cu agenți beta-agoniști nu este eficientă la toate persoanele diagnosticate cu această afecțiune.
Agenții analgezici și antipiretici sunt folosiți pentru a ameliora starea de rău, durerile musculare și febra. Multe persoane folosesc, în tratament, paracetamol pentru bronșită. Prednisonul și alte tipuri de steroizi pot fi administrați pentru a reduce inflamația, în special în cazurile în care este vorba și despre o afecțiune cronică subiacentă, cum ar fi astmul și boala pulmonară obstructivă. În ceea ce privește tratamentul cu antibiotic pentru bronșită, acesta nu se recomandă la adulții sănătoși, care prezintă forma necomplicată a bolii. S-a observat că terapiile controlate cu antibiotice au o eficiență foarte mică atât în ameliorare, cât și în scurtarea bolii.
foto: shutterstock.com
