Revista care te menține sănătos

Afecțiuni cardiace

Bolile inimii si dieta

6 aprilie 2009
Share

Bolile cardiovasculare reprezinta, in zilele noastre, cauza cea mai comuna de deces la nivel mondial. Astfel, sunt responsabile de 30% din totalul deceselor, respectiv 40% in tarile bogat industrializate si 28% in tarile cu un nivel mediu si scazut de dezvoltare.

Fiind afectiuni atat de importante, cu un impact social crescut, ne-am gandit ca in acest numar sa va oferim principiile dietei, care reprezinta o componenta esentiala in schema terapeutica. La final vom prezenta modul in care pot fi prevenite bolile cardiovasculare, printr-o alimentatie sanatoasa.

 

Ce presupune tratamentul igieno-dietetic pentru bolile inimii?

Una dintre principalele afectiuni cardiovasculare este reprezentata de hipertensiunea arteriala (tensiune arteriala mai mare de 140/90 mm Hg). Vom prezenta mai jos tratamentul igieno-dietetic indicat in aceasta boala. Repetam ca acesta face parte dintr-o schema de tratament complexa si nu poate fi utilizat ca unic mijloc terapeutic.

 

Criteriile generale de tratament igieno-dietetic:

Repaus fizic si psihic (evitarea stresului), respectarea orelor de odihna;

Evitati schimbarile bruste de temperatura si presiune (de evitat calatoriile cu avionul);

Micsorati cantitatea de sare din alimentatie; este o conditie obligatorie – 1,5 – 2,5 – 3 g sare in 24 de ore!

Ca termen de comparatie, in Romania, media consumului de sare in 24 de ore este de 10-12 g pe cap de locuitor!

Daca exista surplus ponderal, este indicata asocierea cu un regim de slabire (sub indrumarea medicului specialist);

Reduceti la jumatate cantitatea de grasimi permisa unui adult sanatos;

Mancati 4-5 mese pe zi, reduse cantitativ;

Evitati lichidele in timpul mesei si consumul a peste 2l de lichide zilnic.

 

Alimentele permise in dieta pentru inima sunt:

Lactatele: lapte degresat, branza de vaci, cas slab, nesarat;Carne (150-200 g, de 3-4 ori/saptamana): vita, pui, preparate prin fierbere sau fripte, peste slab (stiuca, salau, crap etc.);

Grasimile: unt (10-15 g/zi), ulei de floarea-soarelui, de soia, de masline sau porumb (40-50 g zilnic);

Painea alba sau intermediara, fara sare. Se recomanda sa fie consumata veche de o zi sau prajita;

Fructele proaspete sau preparate sub forma de compoturi, sucuri etc.;

Legumele sarace in sodiu (sare) si celuloza: morcovi, dovlecei, fasole verde, salata verde, vinete, rosii etc.;

Condimentele: patrunjel, tarhon, marar, leustean, dafin, cimbru, lamaie;

Dulciurile trebuie preparate fara bicarbonat si fara sare, din aluat fiert, uscat;

 

Alimentele interzise in dieta pentru inima sunt:

Lactatele: lapte integral, branzeturi sarate si grase;

Carnea grasa (in special porc, vanat, mezeluri);

Prajelile;

Painea neagra;

Alcoolul sub orice forma, cafeaua, ceaiul verde, apele minerale clorurosodice;

Condimentele iuti: piper, boia, sare, ceapa, hrean, usturoi;

Legumele cu un continut crescut de sare (telina, spanac, varza acra etc.) sau conservate (muraturile);

Fructele oleaginoase (nuci, alune, arahide);

Dulciurile preparate cu bicarbonat, cu aluat dospit, cu cantitate crescuta de unt si galbenus de ou;

Grasimile emulsionate (maioneza, frisca).

 

Cum putem preveni bolilor cardiovasculare?

In principiu, o alimentatie sanatoasa, echilibrata, bogata in fibre (legume, fructe), consum moderat de sare, un continut limitat de grasimi, maximum 30% din necesarul caloric, din care mai putin de 10% grasimi saturate (cantitatea de colesterol sa nu depaseasca 300 mg pe zi), pot tine la distanta aceste afectiuni! Dr.

 

Venera Vartosu
Medic recuperare medicala
Consultant nutritie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.