Sistemul imunitar este cel care apără în mod natural organismul împotriva germenilor, bacteriilor şi a virusurilor. Există, însă, o situaţie excepţională când acesta este hiperactiv, iar atacurile lui se îndreaptă spre propriile celule şi ţesuturi sănătoase, pe care le cataloghează ca fiind străine.
Unele boli autoimune vizează un singur organ, în timp ce altele atacă fiecare ţesut în parte, provocând inflamaţie, degradarea articulaţiilor, a muşchilor sau a altor părţi ale corpului. Fără un răspuns imunitar potrivit al organismului, chiar şi o infecţie minoră poate fi fatală, astfel încât este important ca bolile autoimune să fie diagnosticate corect şi tratate corespunzător.
Bolile autoimune, cauze şi factori de risc
Specialiştii au ajuns la concluzia că există mai multe cauze care pot determina apariţia unei boli autoimune, precum factorul ereditar, atunci când una sau mai multe persoane din familie suferă de o boală autoimună sau sensibilitate la anumite alimente.
Alţi posibili factori declanşatori pot fi bolile infecţioase, factorii de mediu, precum expunerea limitată la soare, care poate rezulta într-un deficit de vitamina D, stilul de viaţă nesănătos, asociat cu fumatul sau obezitatea, ce favorizează apariţia inflamaţiei sau dezechilibrul florei intestinale, atunci când sistemul digestiv este populat de prea multe bacterii „rele”.
Un răspuns autoimun se poate produce în mai multe condiţii:
- Când o substanţă străină sau un microb prezintă o compoziţie asemănătoare cu anumite celule din organism; aşa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul febrei reumatice, când proteinele din streptococii de grup A sunt confundate de corp cu cele asemănătoare din muşchiul inimii, iar ca rezultat, anticorpii atacă inima.
- Celulele normale ale corpului sunt alterate: atunci când un virus alterează celulele corpului, iar acestea nu mai sunt recunoscute de sistemul imunitar.
- Dacă celulele responsabile de producerea anticorpilor nu funcţionează corespunzător şi creează anticorpi anormali care atacă ţesutul sănătos.
- Anumite bacterii şi toxine care ajung în corp prin sânge în urma unei traume şi nu pot fi identificate corect de către sistemul imunitar.
Diferenţa dintre autoimunitate şi bolile autoimune
Autoimunitatea nu este neapărat sinonimă cu boala autoimună. Organismul poate produce în anumite situaţii anticorpi împotriva sa pentru a elimina resturile de toxine apărute în urma unei infecţii, ca o curăţare generală.
În schimb, boala autoimună provoacă inflamaţie în corp şi atacă ţesutul sănătos. Există o serie de boli autoimune care pot afecta ţesuturile sănătoase din aproape orice parte a corpului, izolat, sau care se răspândesc în toate celulele, cele mai afectate fiind de obicei vasele de sânge, glandele endocrine, pielea, articulaţiile şi muşchii.
Obiceiuri care slabesc sistemul imunitar
Simptome care trădează o boală autoimună
Deşi felul în care se manifestă diferă de la o persoană la alta, printre principalele simptome care pot semnala o boală autoimună se regăsesc: oboseala accentuată, episoadele de febră uşoară care alternează, fluctuaţiile de greutate fără o cauză cunoscută, ameţeala sau durerile de muşchi şi articulaţii.
Şi dificultatea de concentrare pe termen lung, iritaţiile bruşte la nivelul pielii, problemele digestive sau o stare generală de rău pot indica o boală autoimună.
Simptomele pot să se manifeste şi să dispară cu o intensitate diferită de disconfort, într-o manieră imprevizibilă. Multe boli autoimune pot să îşi facă apariţia printr-o combinaţie unică de simptome, de la individ la individ. Acelaşi diagnostic se poate manifesta total diferit, în funcţie de reacţia organismului.
Mai mult, 25% dintre persoanele care dezvoltă o boală autoimună prezintă riscul să se confrunte la un moment dat cu o alta.
Există peste 80 de boli autoimune care determină organismul să lupte împotriva sa, cele mai comune dintre acestea fiind artrita reumatoidă, lupusul, sindromul Guillain-Barre, boala celiacă, boala Crohn, diabetul zaharat de tip I, boala inflamatorie intestinală, scleroza multiplă, tiroidita Hashimoto sau psoriazisul.
Diagnosticul şi tratamentul bolilor autoimune
Studiile au descoperit faptul că femeile sunt mai afectate de bolile autoimune decât bărbaţii, iar o posibilă explicaţie ar putea avea legătură cu activitatea hormonală diferită. Şi vârsta pare să aibă un rol important, multe boli autoimune făcându-şi prima dată apariţia încă de la naştere. Greutatea reprezintă un alt factor care predispune la boli autoimune, persoanele supraponderale sau cu un istoric de tulburări de alimentaţie fiind mai susceptibile la apariţia unei boli autoimune.
Diagnosticul presupune o serie amănunţită de investigaţii şi o evaluare atentă a istoricului medical şi nu poate fi stabilit doar pe baza unui singur test. Este important să nu fie neglijată prezenţa niciunui simptom şi să fie eliminate de la început alte afecţiuni. Investigaţii necesare:
- determinarea VSH (viteza de sedimentare a hematiilor);
- determinarea proteinei C reactivă (CRP);
- hemoleucograma completă;
- testul de dozare a anticorpilor antinucleari;
- determinarea factorului reumatoid;
- testarea anticorpilor anti-tireoperoxidaza (ATPO).
Şi tratamentul variază în funcţie de manifestările bolii şi se poate ajusta în funcţie de reacţia organismului.
Pentru multe dintre bolile autoimune, în general, tratamentul se axează pe:
- gestionarea simptomelor: de exemplu, antiinflamatoarele nesteroidiene ameliorează durerile articulare;
- înlocuirea unor substanţe pe care organismul nu le mai secretă la parametri normali: pentru diabetul de tip I se administrează insulină, iar pentru tiroidita autoimună Hashimoto, hormoni tiroidieni;
- controlarea şi diminuarea inflamaţiei: corticosteroizii şi inhibitorii factorului de necroză tumorală sunt necesari pentru a ţine sub control inflamaţia din multe boli autoimune;
- prevenirea complicaţiilor: controlul periodic al valorilor glicemiei este esenţial pentru diminuarea complicaţiilor în cazul diabetului de tip I, în timp ce tratamentul timpuriu este necesar pentru evitarea deformării articulaţiilor în cazul artritei reumatoide.
De asemenea, anumite simptome pot fi ameliorate prin:
- dietă echilibrată, în special în cazul bolii celiace sau al diabetului de tip I;
- practicarea exerciţiilor fizice regulate;
- managerierea stresului;
- odihna corespunzătoare;
- limitarea, pe cât posibil, a factorilor declanşatori.
