Boala ereditara caracterizata prin prezenta a numeroase chisturi in cortexul (partea periferica) celor doi rinichi, compromitand pe termen mai lung sau mai scurt buna lor functionare. Boala polichistica a rinichilor poate atinge adultul sau, mult mai rar, copilul.
Boala polichistica a rinichilor adultului – Multa vreme, boala nu se manifesta prin nici un semn. Acestea debuteaza, in general, intre 25 si 30 ani: dureri lombare, prezenta de calculi in caile urinare, infectii urinare, prezenta sangelui in urina si mai ales hipertensiune arteriala. Chisturile rinichilor, numeroase si multiple, sunt asociate adesea cu chisturi ale ficatului, chiar ale pancreasului.
Nu exista tratament specific al acestei boli. Chisturile, microscopice la nasterea individului, cresc progresiv in volum concomitent cu inaintarea in varsta si termina prin distrugerea ansamblului tesutului renal functional, antrenand o insuficienta renala care necesita recurgerea la hemodializa. Grefa renala constituie, in final, singura speranta.
Boala polichistica a rinichilor copilului – Boala polichistica se poate declara inca de la nastere sau, mai des, catre varsta de sase luni, chiar si mai tarziu. Boala polichistica a rinichilor este mult mai grava la copil decat la adult, deoarece in cazul copilului ea este asociata cu o fibroza hepatica (ingrosarea patologica a tesutului hepatic), aflata la originea a numeroase complicatii (hipertensiune portala, hemoragii digestive). Grefa rinichi-ficat constituie singurul tratament eficace.
Sinonim: polichistoza renala.