Boala Lyme este cauzată de infecţia cu bacteria numită Borrelia burgdorferi – fiind transmisă prin intermediul muşcăturii de căpuşă. Borrelia burgdorferi este o spirochetă, adică are formă spiralată. Diagnosticul bolii Lyme este clinic, iar anticorpii anti-Borrelia burgdorferi IgM şi IgG sunt testele specifice utilizate pentru a depsita infecţia.
Simptomele bolii Lyme includ febră, dureri de cap, oboseală şi o erupţie caracteristică, numită eritem migrator. Netratată, infecţia poate afecta articulaţiile, inima, sistemul nervos, prezentând complicaţii. Deşi nu toate căpuşele sunt purtătoare ale bacteriei, persoanele care merg în drumeţii şi petrec mult timp în natură trebuie să fie atente. Borrelia burgdorferi migrează între 3 şi 30 de zile, răspândindu-se prin sânge şi limfă către alte organe.
Boala Lyme. Diagnostic
Diagnosticul se stabileşte în funcţie de prezența manifestărilor tipice. Eritemul migrator este un semnal clar al bolii Lyme, mai ales dacă este susținut și de alte elemente, precum mușcătura recentă de căpușă, drumeţiile în zonele endemice și simptomele sistemice tipice. În absența erupției, diagnosticul este mai dificil din cauza naturii schimbătoare a simptomelor, adesea foarte discrete.
Determinarea anticorpilor specifici anti-Borrelia de tip IgM şi IgG este testul cel mai des utilizat în diagnosticul bolii Lyme. Titrurile de anticorpi din faza acută și de convalescență pot fi utili.
Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite recomandă în prezent un algoritm de testare în doi pași, ce presupune utilizarea aceleiaşi probe de sânge. Dacă primul test – testul imunoenzimatic (ELISA) – este negativ, nu se recomandă alte teste. Dacă însă este pozitiv sau echivoc, trebuie efectuat cel de-al doilea test (Wester blot), ce separă şi identifică proteinele, având o specificitate mare, ceea ce înseamnă că va fi pozitiv doar la persoanele care sunt într-adevăr infectate. Rezultatul general este pozitiv doar când primul test este pozitiv (sau echivoc) și al doilea test este pozitiv (sau pentru unele teste echivoc).
Tratamentul boreliozei
Cele mai multe cazuri de Lyme pot fi tratate cu succes cu antibiotice administrate timp de câteva săptămâni, atunci când tratamentul este instituit precoce.În stadiile avansate ale bolii, la cei mai mulți pacienți, antibioticele ameliorează artrita cauzată de infecție. În cazul copiilor, dozele antibioticelor se ajustează în funcție de greutate. În literatura de specialitate, recomandările în ce priveşte administrarea tratamentului variază între 14 şi 21 de zile.
Netratată, boala Lyme conduce la apariţia durerilor musculare, a stării febrile, umflăturilor, inflamaţiei ganglionilor limfatici. Infecţia are III stadii, mai exact stadiul I – infecţie incipientă, localizată, stadiul II – infecţie diseminată, stadiul III – boala Lyme devine cronică.
Boala Lyme. Apariţia complicaţiilor
În cel de-al II-lea stadiu, manifestările apar de la câteva săptămâni după ce gazda a fost infectată până la peste un an. Bacteria migrează prin vasele de sânge către alte țesuturi şi structuri.
Stadiul III al boli apare după câțiva ani de la infecția inițială și poate fi responsabilă de artrita Lyme, mai rară în Europa şi mai frecventă în America de Nord, afectând în special genunchii.
Acrodermatita cronică atrofică este o leziune fibrozantă progresivă a pielii, cea mai comună manifestare clinică a stadiului tardiv. Se manifestă la nivelul membrelor inferioare, debutând cu pigmentarea albăstruie a pielii, ce devine subțire şi strălucitoare, asemănătoare hârtiei.
De asemenea, sindroamele neurologice cronice se numără printre complicaţii.
Nu toate căpuşele sunt purtătoare ale bacteriei
Nu orice mușcătură de căpușă va duce la infecție și apariția bolii Lyme: în medie, 1 din 3 căpușe adulte este purtătoare de Borrelia burgdorferi. Au fost identificate și alte insecte ce pot fi responsabile de apariția bolii Lyme – țânțari, păianjeni, purici, acarieni.
Nimfele căpușelor, odată atașate de piele, se hrănesc cu sânge timp de mai multe zile. Transmiterea bacteriei apare după ce căpușa a rămas pe piele mai mult de 36 de ore, timp necesar migrării bacteriilor din intestinul căpușei către glandele salivare, de aici fiind inoculate odată cu saliva la locul mușcăturii.
Căpuşa fie se desprinde singură de la locul muşcăturii, fie trebuie să mergeţi la Camera de gardă. Nu încercaţi să scoateţi singuri căpuşa!
Pentru a evita muşcăturile de căpuşă, drumeţiile trebuie făcute pe poteci bătătorite, trebuie să purtaţi şosete albe, înalte, cămăşi cu mânecă lungă, iar după fiecare ieşire la iarbă verde să vă verificaţi pielea. Se recomandă aplicare produselor speciale (repelent), ce se găsesc în farmacii, sunt uşor de folosit şi perfecte pentru sezonul cald.
