Boala ghearelor de pisică este o zoonoză, adică o infecție transmisă de la animale la om și, doar în anumite cazuri, invers. În termeni medicali, boala ghearelor de pisică poartă și denumirea de „limfadenopatie regională subacută”, prezentându-se ca o boală febrilă, cu inflamarea locală a ganglionilor. Agentul etiologic este bacteria Bartonella henselae, care va pătrunde în organism concomitent cu lezarea pielii prin zgâriere. În majoritatea cazurilor, rezoluția spontană apare în 2-4 săptămâni de la apariția simptomelor asociate cu boala ghearelor de pisică. Formele severe pot apărea, în schimb, la gazdele imunocompetente, existând un risc major de complicații.
Boala ghearelor de pisică – cauze și factori de risc
Agentul etiologic principal al bolii este bacteria gram-negativă Bartonella henselae. Inoculată la locul leziunii prin zgâriere, infecția se răspândește spre ganglionii limfatici care drenează în zona de inoculare. De obicei, bacteria ajunge în organism în urma unei zgârieturi sau mușcături a unei pisici tinere. Boala ghearelor de pisică este diagnosticată în special la persoanele sub 18 ani, ca urmare a interacțiunii mai intense cu animalele de companie, respectiv riscului ulterior de mușcare sau zgâriere. La persoanele imunocompetente, boala nu provoacă simptome foarte serioase, și deseori nici nu necesită tratament pentru ameliorarea simptomelor.
Vectorul bolii este reprezentat de pisică. La rândul ei, este infectată cu Bartonella henselae prin mușcătura puricilor de pisică, Ctenocephalides felis, ceea ce duce la bacteriemie ulterioară. La momentul infecției, pisica nu este simptomatică, dar ulterior prezintă simptome asociate, relativ greu de tradus de către stăpân. Din acest motiv, este esențial consultul unui veterinar. Bartonella henselae este dificil de crescut pe mediul de cultură. Tocmai din acest motiv, au fost nevoie de zeci de ani de la prima descriere clinică a unui caz pentru a se identifica agentul etiologic. 56% dintre pisicile cu bacteriemie, infectate cu Bartonella henselae, sunt fără stăpân și au sub 1 an.
Boala ghearelor de pisică – simptome și manifestări
Boala ghearelor de pisică prezintă un semn clinic distinctiv, și anume limfadenopatia (ganglioni limfatici inflamați) la locul de inoculare. La gazda imunocompetentă, va apărea un răspuns granulomatos. Gazda imunocompromisă afectată de boala ghearelor de pisică poate să dezvolte un răspuns vascular proliferativ. Ganglionii limfatici afectați se măresc, devin sensibili și chiar dureroși la atingere, timp de aproximativ 1-2 săptămâni de la apariția simptomelor. Din păcate, boala ghearelor de pisică este o cauză comună a limfadenopatiei cronice, existând posibilitatea de a se răspândi foarte ușor dincolo de locul de inoculare (ochi, ficat, splină, sistem nervos).
Aproximativ 85-90% dintre copiii cu boala ghearelor de pisică au limfadenopatie autolimitată, însoțită de febră mare (peste 38,5°C). Pacienții cu boală diseminată prezintă un spectru deosebit de extins de complicații, aici fiind vorba despre copiii foarte mici, persoanele în vârstă, cu stare imunocompromisă (transplant, pacienți infectați cu HIV, diabet zaharat). Complicațiile asociate pot apărea la nivelul pielii, vaselor limfatice și altor organe. Mai puțin frecvent, poate fi vorba și despre o implicare oculară și neurologică, când boala ghearelor de pisică devine severă la un pacient cu stare semnificativ imunocompromisă, care nici nu urmează tratament.
Manifestările cutanate încep ca o papulă, veziculă sau nodul eritematos (leziunea primară care a favorizat inocularea). Această leziuni asociată cu boala ghearelor de pisică persistă o perioadă relativ lungă de timp (săptămâni, chiar luni). Întrucât infecția se răspândește, interesând înainte de toate ganglionii limfatici regionali, apare limfadenopatie, cu afectarea unuia sau mai multor ganglioni. Există și eritem subiacent, iar în 10% dintre cazuri pot supura. Locurile obișnuite în care are loc mărirea acestora sunt: la nivel subaxilar, epitrohlear, cervical, supraclavicular, nivel submandibular. Limfadenopatia poate dura între 1-4 luni, chiar și după dispariția altor semne.
Boala ghearelor de pisică – protocol de diagnostic
După cum s-a menționat, Bartonella henselae este greu de crescut pe mediul de cultură. Pentru a se certifica diagnosticul de boala ghearelor de pisică, trebuie să existe limfadenopatie și, mai mult decât atât, anamneza pacientului trebuie să releve expunerea anterioară la pisici, implicit o zgârietură, mușcătură sau pătrunderea salivei acesteia, într-o formă sau alta, în piele. Testarea serologică a anticorpilor împotriva Bartonella henselae poate confirma diagnosticul, dar testele serologice negative nu exclud diagnosticul de boala ghearelor de pisică. Testarea PCR (reacția de polimerizare în lanț a polimerazei) reprezintă standardul de aur pentru diagnosticul bolii.
Boala ghearelor de pisică – tratament
În cazurile ușoare, pe fondul unui sistem imunitar competent, nu este necesar niciun tratament. Boala tinde să dispară la 2-4 săptămâni de la apariția simptomelor. Ameliorarea semnelor bolii, cum ar fi febra și inflamația, presupune administrarea de antipiretice și antiinflamatoare. Pot fi aplicate și comprese calde la locul de inoculare, pentru a favoriza vindecarea. La pacienții care se confruntă cu starea imunocompromisă, chiar dacă boala ghearelor de pisică se prezintă cu o serie de simptome relativ ușoare spre moderate, poate fi indicat tratamentul cu azitromicină. A fost demonstrat faptul că administrarea de azitromicină pentru 5 zile ameliorează mult durerea.
Persoanele cu stare imunitară deosebit de slabă trebuie tratate pentru a se preveni progresia bolii spre boală sistemică severă. Administrarea complexului de antibiotice (ciprofloxacină sau rimfapicină, trimetoprim/sulfametoxazol) se recomandă în boala severă, diseminată. Totuși, în majoritatea cazurilor, boala ghearelor de pisică este autolimitată și are simptome relativ ușoare.
Boala ghearelor de pisică – posibile complicații
La 90-95% dintre copii, boala ghearelor de pisică se va rezolva spontan, tratamentul fiind mai ales de susținere, cu ameliorarea simptomelor. La pacienții cu boală diseminată, recuperarea ar putea dura de la câteva luni la un an, cu morbidități asociate, în funcție de sistemul implicat. În cadrul unei gazde imunocompromise, boala are un curs debilitant, putând duce la complicațiile următoare:
- encefalopatie;
- osteomielită;
- neuroretinita (când bacteria migrează la nivel ocular sau ochiul este locul de inoculare);
- sindromul oculoglandular Parinaud: este o prezentare atipică a bolii, cu incidență de până la 8% la copii cu boala ghearelor de pisică, și implică inocularea bacteriei în conjunctivă și există limfadenopatie preauriculară, cervicală superioară sau submandibulară, cu o infecție deosebit de severă a conjunctivei (infecția se rezolvă în câteva săptămâni și limfadenopatia poate persista timp de câteva luni).
Alte complicații la care poate duce boala ghearelor de pisică sunt retinocoroidita focală sau cea multifocală, panuveita, ocluzia arterei retiniene ramificate, ocluzia venoasă, dezlipirea retinei. Complicațiile neurologice la care poate duce boala ghearelor de pisică sunt: ataxia, manifestări asemănătoare demenței, la pacienții mai în vârstă, paralizia nervilor cranieni. Copiii deseori se prezintă cu encefalită sau meningită aseptică și status epilepticus (SE). Complicațiile de natură musculo-scheletică pot fi atralgiile, mialgiile și artrita.
