Grasimea abdominala reprezinta un factor de risc major in pierderea densitatii osoase, se arata intr-un raport prezentat recent in cadrul intrunirii anuale a Societatii de Radiologie din America de Nord. Potrivit Centrului National pentru Statistici in Sanatate, aproape 37 de milioane de americani cu varste peste 20 de ani sunt obezi, iar dupa cum se cunoaste obezitatea este asociata cu numeroase probleme de sanatate, printre care bolile cardiovasculare, diabetul, colesterolul crescut, astmul, apneea in somn si durerile articulare.
Majoritatea studiilor se axeaza pe femei atunci cand se dezbate subiectul osteoporozei, insa si barbatii sunt expusi unui risc crescut de afectiuni ale oaselor daca greutatea lor depaseste limita normala.
Studiul specialistilor de la Universitatea Harvard a constat in evaluarea a 35 de barbati obezi cu varste pana in 34 de ani si care aveau un indice de masa corporala de aproximativ 36,5. Participantii au fost supusi unui test de densitate minerala osoasa, principalul test de identificare a osteoporozei si a masei osoase scazute. Deloc surprinzator, rezultatele au indicat faptul ca barbatii cu un nivel crescut de grasime viscerala si o masa musculara scazuta sufera o pierdere mai mare a densitatii osoase si sunt predispusi la osteoporoza, „ucigasul tacut” care afecteaza peste 200 de milioane de oameni in lume.
Paula Rotaru
Sursa: www.eurekalert.org