Medical, avortul spontan reprezintă eliminarea produsului de concepţie neviabil din organismul matern. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte avortul spontan ca eliminarea embrionului înainte de 20 săptămâni de sarcină, dar legislaţia din România defineşte avortul ca pierderea unei sarcini sub 24 de săptămâni. O pierdere spontană a unei sarcini este însă, dincolo de aceste definiţii, un eveniment stresant, dificil pentru un cuplu, însă, în cele mai multe dintre cazuri, sunt şanse mari ca, la o nouă încercare, sarcina să poată fi dusă la termen. Tocmai de aceea, este necesar ca mama, dar şi partenerul de cuplu, să cunoască mai multe despre cauzele avortului spontan, aceste fiind tratabile.
Avortul spontan, precoce sau tardiv
Medical, avortul poate fi clasificat ca avort precoce, când are loc în primul trimestru de sarcină, şi avort tardiv, când are loc în prima jumătate a trimestrului II.
Avortul precoce este una dintre cele mai frecvente complicaţii care au loc la debutul sarcinii, având o incidenţă de 10%. Dar adevărata incidenţă este greu de stabilit, având în vedere numărul crescut de pierderi de sarcină nerecunoscute sau pentru care pacienta nu se prezintă la spital. Prin comparaţie, pierderea spontană a unei sarcini în trimestrul II reprezintă 1-2% din totalul avorturilor.
Avortul spontan, principalele cauze
Pierderile spontane ale sarcinii au cauze multiple, de multe ori rămânând necunoscute. Totuşi, printre cele mai frecvente se numără, în cazul avorturilor precoce:
- anomalii cromozomiale (până la 70% dintre cauze);
- traume;
- anomalii anatomice materne, cum ar fi: fibroame uterine, polipi, septuri sau aderenţe se pot asocia cu avortul atunci când poziţia şi dimensiunea lor impiedica dezvoltarea sarcinii.
În cazul acestora din urmă, este posibil ca afecţiunile să fie descoperite odată cu pierderea sarcinii, astfel încât pot fi tratate înaintea unei următoare sarcini, iar şansele de succes să crească în această situaţie.
Cauzele avortului spontan tardiv
În cazul avorturilor care au loc trimestrul II, cauzele pot fi:
- infecţii virale sau bacteriene;
- incontinenţă cervicală;
- malformaţii uterine;
- malformaţii fetale sau sindroame genetice (anencefalie, agenezie renală, trisomii);
- trombofilia cu risc crescut;
- decolarea de placentă;
- ruperea membranelor.
În acest caz, printre cei mai importanţi factori de risc se numără:
- vârstele extreme ale mamei, lucru care se asociază cu anomalii cromozomiale: la vârste mai mici de 20 ani riscul de anomalii este de 17%, iar la peste 40 de ani riscul ajunge la peste 33%;
- antecedente de sarcini pierdute;
- infecţii virale sau bacteriene;
- boli materne: obezitate, diabetul de tip I sau II, bolile tiroidiene;
- trombofilia cu risc crescut;
- anumite medicamente;
- factorii de mediu – expunerea la substanţe toxice şi poluanţi (arsenic, plumb, radiaţii ionizante);
- factori comportamentali – fumatul, consumul de alcool sau droguri.
O pierdere spontană a unei sarcini reprezintă un eveniment stresant şi cu impact negativ asupra unui cuplu, dar şansele de a obţine o altă sarcină care să evolueze normal, sunt mari. Majoritatea cauzelor sunt tratabile şi majoritatea factorilor de risc pot fi combătuţi, după cum se poate observa, însă este esenţial ca mama să se prezinte la medic, să facă investigaţiile necesare şi să elimine factorii de risc, cu ajutorul medicului, acolo unde este cazul.
