Expunerea la soare are si efecte benefice, radiatiile ultraviolete fiind necesare in procesul de sinteza a vitaminei D. Insa trebuie sa stiti ca 15-20 de minute de expunere zilnica sunt suficiente in acest scop. „Deficitele vitaminice” nu sunt o scuza pentru expunerea prelungita, care are numeroase consecinte nefaste, dermatologice sau la nivelul altor organe.
O preconceptie eronata este ca nu ne putem „arde” cand cerul este innorat. Norii blocheaza doar radiatiile infrarosii (responsabile de senzatia de caldura la nivelul pielii), insa lasa sa treaca ultravioletele. O masura fiabila a gradului de expunere este indicele UV in regiunea/ziua respectiva, care poate fi consultat pe internet, existand aplicatii speciale pentru majoritatea smartphoneurilor. Asadar, care sunt cele mai frecvente maladii induse sau agravate de soare?
Lupusul eritematos
Este o boala autoimuna care poate afecta pielea, rinichii, articulatiile si alte organe, prezentand in mod caracteristic o fotosensibilitate extrema. Lupusul este deseori recunoscut in urma unei eruptii tipice in forma de „fluture” (la nivelul obrajilor si nasului).
Acneea, rozaceea, dermatita seboreica
Acneea, rozaceea, chiar si dermatita seboreica pot suferi agravari in urma expunerii la soare. Herpesul labial este cauzat de infectia cronica cu virusul herpes simplex, insa exista forme in care expunerea la soare declanseaza eruptia – „herpesul solar”. Preventia in acest caz consta in ingestia de antivirale inainte de expunere si pe toata durata expunerii la soare.
Tulburarile pigmentare si cancerele cutanate
Excesul de melanina, de exemplu, melasma, sau deficitul de pigment, de exemplu, vitiligo, sunt accentuate de expunerea la soare, uneori debutul fiind brutal, dupa o arsura solara. Cancerele cutanate (atat melanomul, cat si carcinoamele cutanate legate de expunerea la soare – carcinomul bazocelular si cel spinocelular) si leziunile precanceroase pot aparea in legatura cu expunerea la soare, fiind mult mai frecvent depistate pe zonele fotoexpuse (maini, antebrate, gambe, fata, scalp – la barbatii cu calvitie etc.).
Folositi produse fotoprotectoare, oricat de putin stati la soare!
Profilaxia si tratamentul eruptiilor descrise trebuie sa inceapa printr-o protectie solara corecta. O conceptie adanc inradacinata este ca nu avem nevoie de protectie solara decat daca ne expunem foarte mult (ore). Insa, pentru cei care sunt predispusi la afectiuni fotoinduse sau fotoagravate, trebuie evitata orice expunere voluntara la soare si trebuie respectate masurile de siguranta:
- Vestimentatie adecvata: haine care acopera cat mai mult, lejere, lasand pielea sa respire, dar cu tesatura suficient de deasa incat sa blocheze o mare parte din radiatiile ultraviolete;
- Palarie cu bor lat sau umbrela speciala, ochelari de soare.
- Pentru zonele care nu pot fi acoperite, creme fotoprotectoare cu spectru larg (UVA + UVB, FPS 50+), care trebuie aplicate in cantitate suficienta si reaplicate in mod regulat (ideal, la fiecare doua ore si dupa fiecare baie/episod de transpiratie intensa.
In unele cazuri, soarele are un rol cauzator (de sine statator sau impreuna cu alti factori). In altele, joaca doar un rol revelator. De aceea, este foarte important sa evitati sa stati mult la soare, mai ales in intervalele orare in care este periculos (11:00-16:00) si sa folositi creme cu FPS inalt.