Revista care te menține sănătos

Coronavirus

Astmul ar putea fi scos de pe lista comorbidităţilor COVID-19

Elena Coroianu; surse: webmd.com, nytimes.com
9 noiembrie 2020
Share
Exclusiv online
Astmul ar putea fi scos de pe lista comorbidităţilor COVID-19

La începutul pandemiei, pe lista condiţiilor care creşteau vulnerabilitatea în faţă COVID-19 se afla şi astmul. Însă rezultatul unor cercetări recente le-ar putea face pe persoanele cu astm bronşic să respire uşurate. Astmul pare să nu crească riscul de spitalizare din cauza COVID-19 şi nici pe cel de intubare și ventilație mecanică.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat datele a alte 15 studii privind infecțiile cu SARS-CoV-2, pentru a vedea câte persoane spitalizate au avut astm. De asemenea, sau fost verificate fişele a 400 de pacienți tratați pentru COVID-19 la Spitalul Universității din Colorado, pentru a vedea dacă ratele de utilizare a ventilatorului au fost diferite la persoanele cu astm.

Alte cercetări indică, de asemenea, aceeași concluzie. Un studiu din iunie publicat în Journal of Allergy and Clinical Immunology, la care au luat parte peste 1.500 de persoane (220 cu astm) care au avut COVID-19, a concluzionat că persoanele cu astm nu aveau un risc mai mare de spitalizare. Şi nici un risc mai mare de deces.

Lista neagră

La sfârşitul lunii aprilie, specialiştii în sănătate ai statului New York, epicentrul focarului din SUA, au făcut publică o listă cu primele 10 probleme cronice de sănătate ale persoanelor care au murit din cauza coronavirusului. Iar astmul a lipsit de pe listă, respectiv din acest top 10. Astmul apare doar în aproximativ 5% din cazurile fatale de COVID-19 (din statul New York).

Într-un articol apărut în publicaţia de specialitate Lancet, un grup de cercetători europeni a numit „izbitor” faptul că astmul bronșic pare „subreprezentat în comorbiditățile raportate la pacienții cu COVID-19”. Comorbiditate este termenul folosit pentru o problemă secundară de sănătate.

Principalele comorbidități COVID-19 enumerate de specialiştii din New York, în ordine, sunt hipertensiunea, diabetul, colesterolul ridicat, boala coronariană, demența și fibrilația atrială, o afecțiune a inimii. Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), o altă afecțiune respiratorie, dar una mai răspândită decât astmul, ocupă locul șapte. Bolile renale, cancerul și insuficiența cardiacă congestivă completează lista.

Ce trebuie să știți despre noul coronavirus dacă aveți astm

Este important de menţionat că studierea legăturii dintre astm şi COVID-19 este departe de a fi ajuns la final. Există cercetări care arată că gripa și coronavirusurile mai ușoare exacerbează astmul. De asemena, este bine cunoscut faptul că infecțiile virale sunt cauza nr. 1 a apariției astmului la copii și adulți în condiții normale.

Specialiştii Clinicii Mayo atrag atenţia că datele ar trebui studiate și analizate mai detaliat şi că astmul afectează în mod disproporționat persoanele cu venituri modeste, care au un acces mai mic la testarea și îngrijirea COVID-19.

#tags   \   , ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.