Revista care te menține sănătos

Dermatologie

Asa rezolvati cele mai comune probleme ale parului

5 ianuarie 2022
Share

Va confruntati cu probleme ale podoabei capilare: cadere, matreata, par gras, uscat sau deshidratat? Nu uitati ca un par frumos si stralucitor reflecta sanatatea interioara, in timp ce deficientele nutritionale de orice fel pot subtia firul si pot duce la pierderea podoabei capilare.

Specialistii sustin ca este normal sa pierdem cateva fire de par pe zi, intrucat acesta se regenereaza in mod constant, insa daca va cade prea mult, trebuie sa va adresati totusi unui specialist. Totodata, se impun unele masuri, cum ar fi: mentinerea stresului sub control si utilizarea produselor (sampon, sapun) pe baza de vitamina E, cu rolul de a imbunatati circulatia sangelui la nivelul scalpului. Insa aceasta vitamina nu previne doar caderea parului, ci si degradarea sau ruperea lui. Si uleiul de ricin, aplicat la radacina firului, isi poate dovedi utilitatea.

Lipsa vitaminei A, responsabila de aparitia matretii 

In ceea ce priveste matreata, aceasta poate fi cauzata de lipsa vitaminei A din organism. Totusi, nu faceti exces de aceasta vitamina, intrucat poate duce la o hipersecretie de sebum care provoaca ingrasarea excesiva a parului si, in timp, caderea lui. Solutiile constau in utilizarea unui sampon antimatreata ori anti-par gras, administrarea de suplimente alimentare sau consumul produselor bogate in vitamina A (mango, cartofi dulci sau morcovi).

Carenta acidului folic = par degradat

Cu rol esential in dezvoltarea colagenului, vitamina C trebuie consumata zilnic de cei care doresc sa aiba un par puternic si sanatos. De asemenea, carenta de acid folic sau vitamina B9 ingreuneaza cresterea parului, care se degradeaza mai repede. De exemplu, pentru parul uscat si tocit, solutia ar fi, pe de o parte, administrarea suplimentelor cu acid folic, iar pe de alta parte, aplicarea a doua-trei lingurite cu miere imediat dupa spalare, pentru circa 20 de minute. Ulterior, se clateste cu apa calduta.

Par sanatos si stralucitor cu fier, zinc si potasiu

Problemele parului pot fi cauzate, de asemenea, de carentele de fier, zinc si potasiu. Zincul poate fi luat din carnea de pui, curcan si oaie, fierul este continut in cantitate mare de carnea rosie si legumele cu frunze verzi, iar potasiul se gaseste in banane. Si, bineinteles, din suplimentele nutritive. De asemenea, nu ignorati nici ceaiul natural sau cafeaua, intrucat au in compozitie microelemente esentiale pentru vitalitatea firului de par. In orice caz, ideal este sa va prezentati si la medic, pentru a exclude cauzele dermatologice locale, precum psoriazis ori dermatita seboreica severa.

Hidratare si iar hidratare

Parul are in compozitie aproximativ 25% apa, asa ca trebuie sa beti cel putin doi litri de apa pe zi. Acest lichid vital hraneste parul in profunzime, rezultatul fiind un par sanatos si matasos. Puteti apela cu incredere si la ajutorul mastilor si cremelor hidratante, precum si la produsele pe baza de uleiuri vegetale (jojoba, masline, migdale, samburi de struguri). Uleiul de jojoba, de exemplu, ofera parului stralucire, deoarece structura moleculara a acestuia este asemanatoare cu structura sebumului.

Text: Cristina Ionescu

Consultant: Fitoterapeut Liviu Bulus

#tags   \   , , , ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.