Artrita septica este o afectiune caracterizata prin inflamarea puternica a uneia sau a mai multor articulatii in urma contaminarii cu un agent patogen, cel mai des de origine bacteriana. Artrita septica este un tip de artrita infectioasa ce necesita interventie rapida pentru evitarea distrugerii articulare.
Desi nu este o conditie des intalnita, artrita septica are un potential distructiv ridicat, fapt care o transforma intr-o afectiune care implica tratament prompt. In situatia in care diagnosticul este pus tardiv, artrita septica poate duce la pierderea functionalitatii articulatiei afectate in cazul a pana la 50% dintre pacienti.
Artrita septica afecteaza, de regula, o singura articulatie (monoartrita) – cel mai frecvent, articulatia soldului ori a genunchiului − insa se poate instala si la nivelul mai multor articulatii (poliartrita): glezna, umar, cot, pumn, incheietura mainii si degetelor, articulatiile scheletului axial s.a.
Cauzele comune ale artritei septice
Artrita septica este deseori cauzata de o bacterie care ajunge in fluxul sangvin de la un focar infectios localizat in alta parte a corpului – in aparatul respirator, urinar etc. – sau printr-o plaga deschisa. Afectiunea este impartita in doua tipuri distincte: artrita septica gonococica si non-gonococica, majoritatea cazurilor incadrandu-se in cea de-a doua categorie.
Agentii patogeni cel mai frecvent incriminiati sunt:
– Stafilococii (Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis)
– Streptococii (beta hemolitici de grup A sau non-A)
– Pseudomonas aeruginosa
– Escherichia coli
– Haemophilus influenzae
– Clostridium perfringens
– Bacteroides fragilis
Acesti germeni sunt responsabili de instalarea formei acute a artritei septice. In situatii exceptionale, afectiunea se cronicizeaza, fiind declansata initial de germeni precum Candida albicans si Mycobacterium tuberculosis.
Categoriile supuse riscului de a dezvolta artrita septica includ pacientii cu traumatisme recente ale uneia sau mai multor articulatii, pacientii cu interventii de protezare, cu infectii in sange, persoanele imunosupresate (bolnavii cronici si cei care urmeaza tratamente imunosupresoare – administrare de cortizon, chimioterapie s.a.), varstnicii, copiii de varsta mica.
Simptomele artritei septice
Simptomele artritei septice acute se instaleaza rapid si includ:
– Durere foarte intensa
– Edemul articulatiei/articulatiilor afectate
– Inrosirea articulatiei/articulatiilor afectate
– Incalzirea articulatiei/articulatiilor afectate
– Febra
– Frisoane
– Oboseala accentuata, slabiciune generalizata
– Incapacitatea de a misca membrul afectat
Tratamentul artritei septice
In urma diagnosticarii (dupa analiza lichidul articular din zona afectata), tratamentul trebuie aplicat in cel mai scurt timp. Acesta vizeaza administrarea de antibiotice, selectate in functie de agentul patogen identificat sau suspicionat, dar si drenarea lichidului articular purulent (prin punctie cu ac sau artroscopie).
In general, tratamentul are o durata de circa 4-6 saptamani, cu minimum 2 saptamani in care antibioticele selectate sunt administrate intravenos. In aceasta perioada, pot fi administrate si analgezice, cu scopul de a gestiona optim durerea. Totodata, se recomanda gimnastica medicala in vederea prevenirii atrofiei si contracturilor musculare.
In cazul in care artrita septica se instaleaza la nivelul unei articulatii protezate, tratamentul poate deveni de lunga durata si include indepartarea protezei pana la sterilizarea completa a articulatiei afectate. Ulterior, poate fi luata din nou in considerare varianta protezarii.
Dana Saporan