Revista care te menține sănătos

Articulații și oase

Artrita psoriazica: simptome ce nu trebuie ignorate

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
15 mai 2024
Share

Inflamatia ce este responsabila de simptomele si problemele articulatiilor din artrita psoriazica poate avea impact si asupra intregului organism. Complicatiile artritei psoriazice implica mai multe organe, precum inima, ochii, sistemul digestiv si chiar sanatatea emotionala.

Fara tratament, durerea si rigiditatea de la nivelul articulatiilor pot progresa alaturi de alte afectiuni destul de grave. Este important sa recunoasteti urmatoarele simptome ale artritei psoriazice si sa nu le ignorati:

Afectiunile oculare

Orice schimbare la nivelul ocular (durere, roseata, vedere incetosata) poate reprezenta un semnal de alarma. Acestea sunt simptomele unei afectiuni numite uveita, cauzata in special de prezenta artritei psoriazice. Uveita apare atunci cand structurile interne ale ochilor sunt afectate si poate avea ca si consecinta pierderea vederii. In plus, artrita psoriazica poate creste sansele de aparitie a cataractei si a glaucomului, afectiuni care, in lipsa tratamentului, pot duce la pierderea definitiva a vederii. Controlul oftalmologic periodic poate identifica din timp aceste afectiuni si, in acest caz, puteti beneficia de tratament imediat si sa preveniti pierderea vederii.

Oboseala

Aproximativ jumatate dintre persoanele cu artrita psoriazica sufera de oboseala accentuata. Artrita psoriazica este o afectiune inflamatorie ce afecteaza intreg organismul si, fara tratament, poate duce la oboseala. Intrebati medical, daca aveti acest simptom, pentru investigatii amanuntite.

Durerea in piept

Persoanele care sufera de artrita psoriazica au un risc mai mare de aparitie a bolilor cardiovasculare, precum infarctul miocardic. Daca reusiti sa identificati simptomele infarctului miocardic (durere in piept, oboseala accentuata, senzatia de “lipsa de aer”, iradierea durerii la nivelul umarului si a gatului), este necesar sa mergeti imediat la medic.

Pe langa infarctul miocardic, si accidentul vascular cerebral poate face parte din complicatiile artritei psoriazice. Simptomele acestuia includ paralizia fetei pe o parte, slabiciune la nivelul unui membru si tulburari de vorbire.

Depresia

Sentimentele persistente de tristete sau de lipsa de speranta, izolarea fata de prieteni si familie si pierderea interesului asupra activitatilor pot sa caracterizeze depresia. Depresia apare frecvent in randul persoanelor cu artrita psoriazica, din cauza leziunilor de la nivelul pielii, precum si din cauza inabilitatii de a efectua anumite sarcini sau activitati. Insa, daca artrita psoriazica este bine controlata, simptomele depresiei pot disparea.

Tulburarile digestive

Anumite simptome digestive, precum durerea si crampele abdominale, prezenta sangelui in scaun si diareea pot semnala prezenta unei afectiuni digestive. Persoanele cu artrita psoriazica au un risc mai mare de a dezvolta boala Crohn (boala inflamatorie cronica cu localizare la nivelul peretelui tractului digestiv, putand afecta teoretic orice segment, de la esofag pana la anus).artrita secundara

Schimbari ale apetitului si cresterea in greutate

Artrita psoriazica sporeste riscul de aparitie a sindromului metabolic si a diabetului de tip 2. Sindromul metabolic este o afectiune ce include mai multe conditii, precum hipertensiunea arteriala, bolile cardiovasculare si grasime la nivel abdominal. Verificati-va tensiunea arteriala periodic si eliminati kilogramele in plus, daca este cazul.

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie 

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.