Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Arsurile solare, remedii naturiste

4 iulie 2007
Share

Dorinta de a etala o piele bronzata uniform pe tot parcursul verii ne face sa exageram in ceea ce priveste timpul de expunere la soare. Uitam adeseori ca organismul nostru nu este adaptat expunerii excesive la soare si astfel putem avea neplaceri din cauza aparitiei arsurilor solare.

Arsurile solare apar adesea in urma expunerii exagerate la soare, cand razele UV ataca pielea cauzand inrosirea acesteia, dureri locale si o sensibilitate crescuta ce poate duce si alte complicatii. Aceste inconveniente isi fac aparitia si in cazul folosirii neadecvate a lotiunilor de protectie la plaja. Pielea dispune de mijloace naturale de aparare impotriva radiatiilor, insa expunerea excesiva la soare face ca acestea sa nu mai poata face fata si pielea devine vulnerabila la aparitia diverselor afectiuni cutanate. Efectele arsurilor solare apar abia la cateva ore de la expunere si ating punctul maxim dupa aproximativ o zi.

Printre cele mai comune simptome ale arsurilor solare putem remarca la prima vedere papulele (basicile), exfolierea pielii, insotite de roseata, frisoane, febra, ameteala, greata, durere, slabiciune si sensibilitate cutanata.

Metode de prevenire a arsurilor solare

Pentru a nu cunoaste efectele nedorite ale arsurilor solare este mai bine sa ne ferim de ele si sa actionam pentru a le tine la distanta. Astfel, este indicata:

  • Evitarea expunerii la soare la orele de varf;
  • Folosirea unor lotiuni protectoare de calitate;
  • Consumarea unei cantitati suficiente de apa;
  • Evitarea consumului de bauturi alcoolice inainte de expunere;
  • Neasimilarea de medicamente fotosesibilizante.


Grupe de risc expuse la arsurile solare

Anumite categorii de persoane au o sesibilitate crescuta fata de radiatiile ultraviolete. In randul acestora se pot mentiona pe primul loc persoanele blonde sau roscate, cu pielea foarte alba, cu pistrui si alunite mari, cu forme neregulate. Pe de alta parte, nici persoanele satene cu pielea alba nu sunt ocolite de efectele radiatiilor solare primite in exces. Copiii, a caror piele este subtire si sensibila, pot fi afectati de arsuri solare in masura in care sunt expusi in perioadele de varf. Mare grija trebuie sa aiba si persoanele care iau medicamente fotosensibilizante, intrucat soarele poate provoca reactii adverse.

Remedii naturiste pentru arsuri solare

Arsurile solare, remedii naturisteCa prim tratament in cazul arsurilor solare putem aminti folosirea unor creme emoliente, cu efect calmant si administrarea de aspirina sau paracetamol. Pentru a nu ajunge la complicatii, medicii propun, pe langa limitarea expunerii la soare, si cateva tratamente naturiste pentru arsurile solare:

  • Comprese reci cu lapte sau ceai de musetel si galbenele;
  • Hidratarea pielii cu ulei de masline sau de levantica;
  • Bai cu apa calduta in care se adauga bicarbonat de sodiu;
  • Stergerea zonelor afectate cu ceai de soc;
  • Comprese cu aloe sau cu zeama de laptuci;
  • Aplicarea unui strat de iaurt care se indeparteaza dupa 15 minute si se repeta din trei in trei ore;
  • Amestecarea de malai si tarate de grau cu apa si aplicarea lor pe pielea afectata.
  • Folosirea unor comprese cu propolis.

Nu ezitati sa contactati medicul in cazul in care zonele afectate de arsuri solare se infecteaza sau aveti febra prea mare!

Complicatii ale arsurilor solare

Odata vindecate, arsurile solare nu vor mai reprezenta o bataie de cap, insa pielea va suporta efectele pentru mult timp. Din moment ce a ajuns sa suporte efectele soarelui in exces, pielea va avea de suferit permanent. Arsurile repetate pot cauza riduri, pistrui, imbatranire prematura, dar si alte boli de piele. Razele ultraviolete au ca efect modificarea ADN- ului din celulele pielii, astfel incat cancerul cutanat reprezinta o afectiune iminenta in cazul expunerii excesive la soare. S-a descoperit ca zonele expuse frecvent sunt fata, gatul si mainile.

O arsura solara in copilarie dubleaza riscul aparitiei cancerului de piele odata cu inaintarea in varsta. Protejarea pielii inca din copilarie este esentiala pentru o piele sanatoasa mai tarziu. In general, cancerul cutanat este diagnosticat dupa o perioada de 10-30 de ani de la aparitia arsurilor solare grave din copilarie sau adolescenta. Expunerea continua si excesiva la radiatiile ultraviolete poate cauza evolutia rapida a oricarei boli de piele.

Contraindicatii in cazul arsurilor solare

Pentru a nu inrautati si mai mult situatia, incercati sa nu aplicati pe zonele afectate albus de ou, miere sau alte produse ce nu au fost testate anterior. Nu folositi gheata pentru a calma arsurile solare, deoarece aceasta poate produce reactii adverse din cauza diferentei de temperatura. Ungeti-va pielea cu o lotiune de protectie UV cu 30 de minute inainte de expunerea la soare.

 

Andreea Clucerescu
Consultant: Ion Viorica
Medic specialist Medicina de Familie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.