Antihistaminice: ce sunt, cum funcționează și când se utilizează

Antihistaminicele sunt medicamente utilizate pentru blocarea efectelor histaminei, un mediator chimic implicate în numeroase procese fiziologice și patologice, care țin mai ales de reacții de tip alergic. De obicei, specialiștii recomandă antihistaminice pentru managementul afecțiunilor alergice, cum ar fi rinita alergică, urticaria sau anafilaxia, dar pot fi recomandate și în contextul altor condiții medicale, cum ar fi insomnia sau greața (însă nu drept primă linie). Administrarea lor nu reprezintă un tratament curativ al alergiilor, însă ajută foarte mult la gestionarea cât mai eficientă a simptomelor. În continuare, vor fi prezentate mai multe detalii despre acestea.

Ce este histamina și care este rolul său?

Histamina este o amină biogenă sintetizată și stocată în mastocite, bazofile și neuroni. Aceasta joacă un rol esențial în:

• reacțiile alergice și inflamatorii;
• reglarea secreției gastrice de acid clorhidric;
• procesul de neurotransmisie care are loc în sistemul nervos central.

Prin urmare, histamina nu este implicată doar în reacții alergice, iar din acest motiv este foarte important ca administrarea de antihistaminice să se facă doar în contextul unei reacții alergice.

Reacțiile alergice mediate de histamină

Expunerea la un alergen (praf, polen, acarieni etc.) determină degranularea mastocitelor. Drept urmare, din acestea se eliberează histamina, care acționează prin legarea de receptorii specifici pentru histamină, provocând:

• vasodilatație (edem și eritem);
• creșterea permeabilității capilare (edem și prurit);
• contracția musculaturii bronșice netede (bronhoconstricție).

Reacțiile provocate de eliberarea histaminei sunt fiziologice, ca parte a răspunsului sistemului imunitar la prezența alergenului cu potențial nociv. Deși acestea sunt neplăcute și provoacă un disconfort semnificativ, reprezintă un pas important în „lupta” împotriva agentului alergen.

Tipuri de receptori histaminergici

Există patru tipuri diferite de receptori de care histamina se leagă, și anume:

Cunoașterea acestor tipuri de receptori, precum și a localizării lor, este foarte importantă, pentru că medicamentele antihistaminice acționează de fapt prin legarea de acești receptori. Secundar, are loc blocarea legării histaminei de receptori, așadar inhibarea funcției acesteia.

Ce sunt antihistaminicele?

Antihistaminicele sunt, de fapt, antagoniști competitivi ai histaminei. Acestea nu acționează în sensul împiedicării eliberării histaminei, și nici nu inactivează enzima numită histaminază, care degradează histamina. De fapt, antihistaminicele blochează receptorii histaminergici, legându-se de aceștia, deoarece au o structură asemănătoare cu histamina naturală. Astfel, administrarea de antihistaminice împiedică fixarea histaminei naturale pe receptorii acesteia. Pe scală extinsă se folosesc două grupe de antihistaminice, H1 și H1, dar există și alte tipuri care au întrebuințare clinică. Cel mai des folosite sunt antihistaminicele H1, în contextul reacțiilor de natură alergică.

Tipuri de antihistaminice

Cele patru tipuri de antihistaminice sunt clasificate în funcție de receptorii pe care îi blochează, după cum urmează:

Antihistaminice H1

Blochează receptorii H1 histaminergici, prevenind astfel simptomele alergice. Sunt indicate în special în caz de rinită alergică, urticarie, astm alergic, anafilaxie, dermatită atopică. Se împart în:

• antihistaminice de generația 1 (sedative): difenhidramină, clorfeniramină, hidroxizină;
• antihistaminice de generația 2 (non-sedative): loratadină, cetirizină, fexofenadină.

Antihistaminicele sedative pot traversa bariera hematoencefalică (acea barieră fiziologică care există între creier și sistemul sanguin), și administrarea lor provoacă somnolență. Drept urmare, sunt uneori folosite pentru a gestiona insomnia cronică.

Antihistaminice H2

Blochează receptorii H2 din celulele parietale gastrice care produc acid clorhidric. Prin urmare, administrarea lor reduce secreția acidă gastrică. Sunt indicate în ulcer gastric, în boala de reflux gastroesofagian. Exemplele includ ranitidina, famotidina, cimetidina. Ranitidina, totuși, a fost retrasă de pe piață din cauza potențialului cancerigen pe care îl prezenta.

Antihistaminice H3 și H4

Sunt mai rar întrebuințate în practica medicală. Spre exemplu, H3-antagoniștii se află în studiu pentru tratamentul bolii Alzheimer și tulburărilor neurologice. H4-antagoniștii ar putea să aibă, pe de altă parte, implicații în inflamația cronică (astm, dermatită atopică).

Cum funcționează antihistaminicele?

După cum s-a menționat, antihistaminicele acționează prin blocarea competitivă a receptorilor histaminergici, împiedicând histamina să se lege de aceștia și să își exercite efectele fiziologice.

Antihistaminice H1 – mecanism de acțiune

• blochează vasodilatația → reduc edemul și congestia;
• scad permeabilitatea vasculară →  reduc urticaria și pruritul;
• previn bronhoconstricția → utile în reacțiile anafilactice și astmul alergic.
• antihistaminicele care pot traversa bariera hematoencefalică → efect sedativ și antiemetic.

Antihistaminice H2 – mecanism de acțiune

• blochează secreția de acid gastric → utile în gestionarea bolilor asociate cu hiperaciditatea gastrică.

Când se recomandă tratamentul cu antihistaminice?

Tratamentul cu antihistaminice se recomandă în special în contextul reacțiilor alergice, mai ales cele de tip H1. Principalele terapeutice ale tratamentului sunt:

Indicații terapeutice ale antihistaminicelor H1

• rinită alergică sezonieră și perenă (alergie la polen, ambrozie, acarieni, praf), bronșită;
• urticarie cronică idiopatică (în forma refractară se poate opta pentru tratamentul dublu, care include și antihistamincele H2);
• angioedem alergic;
• anafilaxie (adjuvant al adrenalinei);
• dermatită atopică și alte afecțiuni pruriginoase;
• alergii la medicamente, alimentare;
• înțepături de insecte;
• vome postoperatorii și de sarcină;
• adjuvant la radioterapie (ameliorează reacțiile adverse);
• insomnie (antihistaminice sedative);
• rău de mișcare (efect antiemetic, spre exemplu difenhidramină, meclizină).

Indicații terapeutice ale antihistaminicelor H2

• boala de reflux gastroesofagian, stările de dispepsie funcțională;
• ulcer gastric și duodenal, gastrită, sindromul Zollinger-Ellison.

Un exemplu clinic tipic ar fi pacientul cu rinită alergică sezonieră, care se prezintă la medic cu simptome precum strănutul, congestia nazală, pruritul ocular. Tratamentul simptomatic în acest caz presupune administrarea de loratidină, 10 miligrame pe zi. La 1-2 ore după administrare se poate observa ameliorarea simptomelor asociate.

Antihistaminice – posibile reacții adverse și contraindicații

Ca orice alt tip de medicament, și tratamentul cu antihistaminice poate duce la reacții adverse. În general, acestea sunt dependente de doză și apar în contextul întrebuințării pentru o perioadă mai lungă de timp. Efectele adverse comune pot fi următoarele:

Antihistaminice H1 – posibile reacții adverse

Antihistaminice H2 – posibile reacții adverse

Acest tip de antihistaminice este, în general, tolerat foarte bine de către majoritatea persoanelor. Totuși, există și riscul unor reacții alergice, chiar dacă relativ mai puțin frecvente decât în cazul antihistaminicelor H1. Cele mai comune sunt:

• modificări gastrointestinale (crampe, diaree, constipație);
• cefalee;
• ginecomastie la bărbați (efecte antiandrogenice pot fi observate în cazul cimetidinei);
• galactoree la femei (tot în cazul cimetidinei);
• interacțiuni medicamentoase (cimetidina inhibă CYP450, ceea ce poate duce la toxicitatea medicamentului sau interacțiuni cu alte medicamente).

Având în vedere potențialele efecte cardiotoxice ale anumitor tipuri de antihistaminice, acestea sunt relativ contraindicate la orice pacient care se prezintă cu patologii asociate cu prelungirea intervalului QTc. Antihistaminicele au, de asemenea, efect de prelungire a acestui interval. Prin urmare, pacienții care utilizează alte medicamente care prelungesc intervalul QTC ar trebui să fie atent monitorizați din cauza riscului crescut de aritmii cardiace potențial fatale.

De asemenea, întrebuințarea la femeile însărcinate este o contraindicație relativă. În schimb, la femeile care alăptează ar trebui evitată administrarea antihistaminicelor. Pacienții diagnosticați cu insuficiență renală sau hepatică ar trebui să fie prudenți când vine vorba de administrare. În aceeași manieră, alte contraindicații relative privind utilizarea antihistaminicelor sunt și bolile cardiovasculare, hipertensiunea sistemică și hipertensiunea oculară, retenția urinară.

Foto: shutterstock.com