Anghinarea este originara din Cartagina, fiind cultivata in Italia si Franta inca din timpul Renasterii, unde se consuma sub forma de salata, fiind considerata o delicatesa cu proprietati afrodiziace. Contine proteine, lipide, glucide, 82% apa, mangan, fosfor, fier, vitaminele A, B2, vitamina C, oxidanti, polifenoli, flavone, insulina.
Anghinarea este o leguma foarte usor digerabila, are valoare energetica mare, actiune hepatica si coleretic-colagoga, tonica asupra muschiului inimii. Anghinarea are si efect detoxifiant-depurativ, favorizand eliminarea ureii si a acidului uric. Aceasta leguma este recomandata in afectiuni hepatice, dischinezii biliare, stari de astenie, surmenaj, insuficienta renala, reumatism, afectiuni cardiace, metabolice si stari alergice. In plan subtil, purifica, elimina reziduurile si blocajele. Anghinarele regenereaza celula hepatica
Principala actiune a acestei plante este cea de stimulare a secretiei de bila, favorizand eliminarea ei in duoden. De asemenea, are actiune antitoxica hepatica, ajutand la eliminarea substantelor toxice de catre ficat si regenereaza celula hepatica. Anghinarea are actiune hipolipemianta si diuretica, favorizand eliminarea colesterolului prin bila si scaderea valorilor lui sangvine.
Anghinarea se poate utiliza in caz de urticarii si eczeme, dar si in manifestari alergice, respiratorii (rinita, astm). De altfel, se recomanda in hepatita cronica, steatoza hepatica, ciroza, hipercolesterolemie, ateroscleroza, calculoza biliara, dischinezie biliara, inapetenta, precum si in caz de balonare, greata, constipatie, hiperglicemie.
Datorita actiunii sale diuretice, este indicata si in nefrite. Sub ce forma o folosim: infuzie, praf si tinctura de anghinare
Anghinarea se poate administra sub forma de infuzie, 1 lingurita de planta la 250 ml de apa clocotita. Se beau 2 cani pe zi, prima dimineata, pe stomacul gol, dupa care se sta culcat pe partea dreapta, 30 de minute. A doua cana se bea in doua reprize, inainte de masa. Tratamentul poate fi urmat timp de 21-30 de zile, cu 30 de zile pauza.
Totodata, se poate recurge si la praful de anghinare, un varf de cutit, obtinut prin macinarea frunzelor, care se tine sub limba timp de 10 minute, dupa care se inghite cu putina apa.
Tinctura de anghinare se poate administra cate 5-15 picaturi, de 3 ori pe zi, in dilutie cu ceai sau apa. Se consuma inainte de mesele principale. Nu folositi anghinare in caz de afectiuni hepatice si renale acute!
Este bine ca tratamentul cu anghinare sa se faca progresiv, incepand cu doze mici in primele zile, care apoi sa creasca treptat. Preparatele din anghinare nu se administreaza in caz de afectiuni hepatice si renale acute.
Anghinarele se pot folosi si extern, sub forma de bai de sezut pentru hemoroizi. In acest caz se face infuzie din 2 linguri de planta, la 500 ml de apa.
Dr. Ruxandra Constantina,
Medic specialist medicina de familie,
Competenta apifitoterapie, Centrul Medical Med-As