Anexita, denumită și boala inflamatorie pelvină, reprezintă o patologie de natură inflamatorie, care interesează tractul genital superior feminin și, frecvent, apare din cauza unei infecții. Acest proces inflamator poate afecta colul uterin, uterul, trompele uterine și/sau ovarele.
De cele mai multe ori, anexita este secundară infecției ascendente, care are origine inițială la nivelul tractului genital inferior. Majoritatea cazurilor se datorează infecției prin contact sexual. Înainte de toate, diagnosticul de boală inflamatorie pelvină este unul clinic, iar femeile cu dureri abdominale și pelvine inferioare, precum și sensibilitate la nivelul tractului genital, deseori sunt diagnosticate.
Organismele migrează de la nivelul vaginului și colului uterin spre uter și pelvis. Infecția se va răspândi de-a lungul suprafeței mucoase a endometrului la trompele uterine, ovare și peritoneu. Aproximativ 10% din cazurile de anexită sunt induse pe cale iatrogenă, ca urmare a unui avort (spontan sau chirurgical), inserării dispozitivului intrauterin sau al dilatației și chiuretajului. În aceeași măsură, anexita poate rezulta și prin răspândirea transperitoneală a infecției cu origine într-un apendice rupt sau abces intraabdominal. Conform datelor epidemiologice, se consideră că una din opt adolescente active sexual vor dezvolta cel puțin un episod de anexită acută.
Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Benesio MaxiTonic. Contribuie la revigorarea şi tonifierea organismului şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Conţine o combinaţie unică de 24 de ingrediente active.
Anexita – cauze și factori de risc
Principala cauză pentru anexită este infecția ascendentă de la nivelul colului uterin, spre ovare, uter și trompele uterine. În 85% dintre cazurile diagnosticate, infecția este cauzată de bacteriile cu transmitere sexuală, cum ar fi Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis.
Clinic, este observat faptul că anexita provocată de infecția cu Neisseria gonorrhoeae tinde să fie ușor mai severă decât cea din alte cauze, iar forma provocată de Chlamydia trachomatis rareori provoacă simptome, însă, pe termen lung, poate duce la complicații semnificativ. Alți agenți patogeni ce au fost izolați de la femeile cu boală inflamatorie pelvină sunt:
- Mycoplasma genitalium, Escherichia coli, Bacteroides fragilis, streptococul de grup B.
- Agenți patogeni responsabili de vaginoza bacteriană: Peptostreptococcus, Bacteroides;
- Agenți patogeni responsabili de afecțiuni respiratorii: Haemophilus influenza, dar și specii de Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus.
Principalii factori de risc, care pot predispune o persoană la anexită, sunt:
- Vârsta cuprinsă între 15-25 de ani, ca urmare a faptului că femeile de această vârstă tind să fie mai active din punct de vedere sexual, precum și existența partenerilor multipli;
- Purtarea steriletului și ligatura trompelor uterine;
- Lipsa utilizării prezervativului în timpul întreținerii de raporturi sexuale.
- Spălăturile vaginale frecvente, fără a urma recomandările medicului ginecolog;
- Stare starea imunodepresivă (tratamente imunosupresive, infecția HIV).
Infecția tractului genital superior duce la leziuni inflamatorii, cicatrizare, formarea de aderențe și obstrucția parțială (uneori totală) a trompelor uterine. Acest fenomen poate duce, în timp, la pierderea celulelor epiteliale ciliate de-a lungul căptușelii trompelor uterine, ceea ce afectează transportul ovulului. Prin urmare, anexita netratată poate crește riscul de infertilitate și sarcină ectopică (extrauterină). Durerea pelvină se poate croniciza ca urmare a aderențelor, putându-se ajunge la sindromul dureros pelvin cronic, mult mai greu de tratat și gestionat. Deseori, această afecțiune tinde să fie recurentă, chiar dacă s-a intervenit precoce cu tratamentul medical.
Anexita – simptome și manifestări
Principalele simptome pe care femeile cu anexită le pot acuza sunt cantonate la nivelul tractului genital și pot include, fără a se limita la, următoarele:
- Secreții vaginale cu miros respingător, deseori de culoare verzui-gălbuie;
- Durere la nivelul abdomenului inferior și în zona pelvină, exacerbată de mișcare sau contact sexual;
- Greață, vărsături;
- Febră și frisoane;
- Dispareunie (durere și disconfort în timpul întreținerii de raporturi sexuale);
- Sângerare vagină după contactul sexual sau între menstre;
- În unele cazuri, poate fi prezentă și disuria (urinare dureroasă), cu nevoia de a urina relativ mai des și dificultatea de a inhiba această nevoie (urgența urinării);
- Modificări ale menstruației (flux mai puternic, durată mai lungă, crampe mai puternice).
Simptomele sunt relativ ușoare și nespecifice. Deși mai puțin frecvente, pot fi prezente și semne sistemice, cum sunt febra, greața, vărsăturile, lipsa poftei de mâncare și o stare generalizată de rău. Anexita cauzată de infecția cu Neisseria gonorrhoeae este mai probabil să se manifeste în decurs de o săptămână de la apariția menstruației și să aibă un debut rapid al simptomelor, însă patologia cauzată de infecția cu Chlamydia trachomatis sau cu specii anaerobe este probabil să aibă un debut mai insidios. Din acest motiv, este foarte important să fie cunoscut riscul acestei boli, direct proporțional cu numărul de parteneri sexuali avuți.
Diagnosticul de anexită
Diagnosticul de anexită este unul clinic, iar evaluarea de laborator ar trebui să includă și un test de sarcină, pentru a exclude posibilitatea unei sarcini ectopice drept alternativă a durerii pelvine resimțite. Recoltarea secrețiilor vaginale este importantă pentru examenul microscopic și, mai mult decât atât, pentru efectuarea de culturi, în vederea identificării agentului etiologic. Testele de amplificare a acizilor nucleici (NAAT) sunt esențiale pentru a verifica dacă agenții patogeni sunt reprezentați de Neisseria gonorrhoeae sau Chlamydia trachomatis. Ar putea fi necesară și testarea pentru alte infecții cu transmitere sexuală: infecția cu HIV și Treponema pallidum.
Ecografia abdominală nu este esențială în caz de anexită, dar este esențială în situațiile în care există o îngrijorare privitoare la un abces tubo-ovarian. De asemenea, în cazul în care există și riscul ca anexita să se datoreze răspândirii transperitoneale a infecției cu origine în apendicele rupt sau într-un abces intraabdominal, ecografia trebuie făcută de urgență. Anamneza reprezintă un pas esențial în diagnostic, deoarece oferă medicului ginecolog informații importante în ceea ce privește activitatea sexuală a pacientei, respectiv numărul de parteneri. Toate acestea se vor corela cu simptomele manifestate, ajutând la stabilirea diagnosticului diferențial de anexită.
Anexita – alternative de tratament
Deși testele de laborator pot ajuta la confirmarea diagnosticului, testul de amplificare a acizilor nucleici fiind standardul de aur (dar până la primirea rezultatelor pot trece mai multe zile), este important de reținut că rezultatele negative nu exclud diagnosticul. Testele de imagistică, chiar dacă nu constată prezența patologiei, nu exclud diagnosticul de anexită. Așadar, tratamentul ar trebui inițiat precoce și prompt doar pe baza suspiciunilor clinice de boală inflamatorie pelvină. Spitalizarea ar putea fi necesară în caz de sarcină, abces pelvin, tratament ambulatoriu care nu a avut succes. În general, tratamentul de primă linie pentru anexită include:
- Doxiciclină (100 miligrame, administrare orală, de 2 ori pe zi timp de 2 săptămâni);
- Metronidazol (500 miligrame, administrare orală, de 2 ori pe zi timp de 2 săptămâni), dacă există suspiciune de infecție concomitentă cu Trichomonas vaginalis.
Bineînțeles, tratamentul pentru anexită trebuie să țină cont de indicațiile medicului ginecolog. La modul ideal, terapia cu antibiotice se individualizează în funcție de agentul etiologic al bolii, întrucât administrarea de antibiotice care nu au eficiență terapeutică poate duce, în timp, la un fenomen deosebit de complicat care ajunge să devină o problemă de sănătate publică: rezistența la antibiotice. Diagnosticată precoce și sub tratament, anexita are un prognostic favorabil.
Anexita – posibile complicații
Întârzierea tratamentului pentru anexită este asociat cu un risc crescut de complicații. Cu toate acestea, chiar și cu tratament în timp util, pot apărea complicații pe termen lung. Conform unui studiu epidemiologic extins, s-a estimat că 18% dintre femeile cu anexită și vârsta între 20-24 de ani vor dezvolta durere cronică, 8,5% vor dezvolta sarcini extrauterine, iar 16,8% din cazuri vor prezenta probleme de fertilitate ca urmare a complicațiilor presupuse de anexită. În deosebit de multe cazuri, infecția are tendința de a fi recurentă.
