Revista care te menține sănătos

Medicină generală

Anemia feriprivă. De ce apare în intoleranţa la gluten?

Dr. Doru Negru, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, Clinica Sanador, www.sanador.ro
13 mai 2022
Share
Anemia feriprivă. De ce apare în intoleranţa la gluten?

Puţină lume ştie că există o legătură între anemie şi intoleranţa la gluten. Iată de ce apare această asociere şi ce este de facut.

Anemia este caracterizată prin lipsa acută sau cronică a mare parte din hematii (celulele roşii ale sângelui, răspunzătoare de transportul oxigenului spre ţesuturi şi a bioxidului de carbon spre plămâni), cauzată de pierderea de sânge şi/sau de dificultatea de producere a acestora.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Benesio MaxiTonic; care contribuie la revigorarea şi tonifierea organismului şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Anemia feriprivă se încadrează în categoria anemiilor cu deficit de producţie, din cauza lipsei de fier, element esenţial al hemoglobinei, şi se manifestă prin astenie, paloare, tahicardie, toleranţă scăzută la efort.

Intoleranţa la gluten este o intoleranţă alimentară, iar produsele cerealiere, în special grâul şi derivatele sale, constituie baza alimentaţiei la noi în ţară, şi nu numai.

Anemia feriprivă: cauze

Dintre cauzele anemiei feriprive pot fi enumerate pierderile sangvine, mai ales mici şi repetate, ce duc în timp şi la pierderea rezervelor de fier, dar şi carenţele alimentare. Spre exemplu, vegetarienii pot suferi de anemie feriprivă, deşi consumă alimente bogate în fier, precum spanacul. Motivul, acesta conţine fier feric, trivalent, ce nu poate fi absorbit şi metabolizat de organism. Doar fierul bivalent, feros, poate fi absorbit, iar pe acesta îl găsim în alimente de origine animală – carne, gălbenuş, peşte. O altă cauză poate fi şi dificultatea absorbţiei fierului în intestin. Cauza, scăderea secreţiei de acid clorhidric la nivelul stomacului (adesea la vârstnici) sau a prezenţei diferitelor enteropatii (boli ale intestinului). Frecvent este vorba despre enteropatia glutenică (intoleranţa la gluten).

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Multivitamine şi Minerale Naturalis, un mix de 17 vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.

Intoleranţa la gluten

Intoleranţa la gluten este o formă de intoleranţă alimentară la proteine din cereale (grâu, orz, ovăz, secară). Se întâlneşte în Europa cu o frecvenţă de 0,03-0,5% din populaţie. Apare, uneori, încă de la diversificarea alimentaţiei şi introducerea făinosului, dar şi la adulţii între 30 şi 40 de ani. Se manifestă clinic prin diaree cu steatoree (eliminarea grăsimilor prin scaun), uneori constipaţie, disconfort abdominal, anorexie, astenie şi vărsături ce apar la 8-12 ore de la ingestia de alimente ce conţin gluten, fiind reversibile în 24 de ore. În timp, intoleranţa la gluten poate determina scădere ponderală, anemie (feriprivă), crampe musculare şi edeme.

Intoleranţa la gluten: ştiti care sunt simptomele?

anemia feriprivă, fier, gluten, intoleranţa la gluten, anemia intoleranţa la gluten,

Cauza intoleranţei

Cauza este apariţia unui conflict, să-i zicem de tip alergic, la nivelul mucoasei intestinului subţire, cu extindere progresivă de la duoden spre ileon, ce produce iniţial o intensă inflamaţie locală, cu diaree şi steatoree, urmată, în timp, de atrofierea mucoasei cu deficite mari de absorbţie a principiilor alimentare. Apare, astfel, anemia, prin lipsa de absorbţie a fierului şi vitaminelor din grupul B, asociată şi cu mici sângerări locale; osteopenie (afectarea uşoară a oaselor) şi fracturi osoase cauzate de malabsorbţia calciului şi vitaminei D; atrofie musculară, prin malabsorbţia proteică; neuropatii periferice – hipovitaminoze de tip B; infertilitate; impotenţă –, malnutriţie, edeme – hipoproteinemie etc.

anemie intoleranţa la gluten

Anemia la persoanele cu intoleranţa la gluten

Iniţial, din cauza inflamaţiei, ulterior, din cauza atrofiei mucoasei intestinale, fierul şi vitaminele din grupul B, esenţiale în hemoformare, nu se mai pot absorbi. Prin pierderi mici, în timp, se epuizează şi rezervele de fier ale organismului. Apare, alături de hipoproteinemia tot secundară malabsorbţiei, dar şi de pierderile prin exsudare la nivelul mucoasei intestinale, anemia.

Anemiile la început de primăvară

Există tratament?

Tratamentul este strict dietetic, prin îndepărtarea alimentelor care conţin gluten. Modificările inflamatorii iniţiale sunt iute reversibile, 1-2 zile (refacerea mucoasei intestinale fiind rapidă). Dacă boala a evoluat timp îndelungat şi au apărut complicaţiile menţionate anterior, se poate suplimenta cu vitamine (B, D, K), fier, calciu. Însă nu este neapărat necesar. Odată digestia refăcută, organismul îşi va selecta singur cele necesare dintr-o alimentaţie normală, variată, dar cu înlăturarea totală şi definitivă a glutenului.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.