Andi Vasluianu: „Să te bucuri cu fiecare secundă, asta mi se pare sănătate”

Dacă-l iubiţi pe Andi Vasluianu şi jocul său, veşti bune! În curând îl veţi putea urmări la PRO TV, în noul serial Profu’. Colegi de platou îi vor fi actorii Radu Gabriel, Aida Economu. Andi îi dă viaţă personajului Mişu - Mihai Iacob -, un profesor nonconformist, care reuşeşte acolo unde alţii au dat greş.

După multe job-uri de conjunctură, Andi Vasluianu a reuşit să profeseze, cu succes, ceea ce şi-a dorit mereu, actoria. Alegere pe care tatăl său a validat-o chiar din anul II de facultate, când după un spectacol, i-a spus: „Nu puteai să faci altceva pe lumea asta”. Iubitorii de teatru şi-l amintesc cu siguranţă din piese precum „Furtuna”, „Azilul de noapte”, „Călătoria domnului Perrichon”, „Don Juan sau dragostea pentru geometrie”, „Costumele”, „Jocul de-a adevărul”. Dintre filmele în care a jucat, amintim: „Hakerville”, „Despre oameni şi melci”, „Hârtia va fi albastră”, „Marilena de la P7”, „California Dreamin'”, „Sieranevada”, „Moromeţii 2” şi „Umbre”.

Farmacia Ta: De ce ai vrut să fii Profu’? Ce aduce nou acest rol carierei tale?

Andi Vasluainu: Nu am vrut neapărat pentru mine, pentru cariera mea, să fiu Profu’, ci pur şi simplu pentru mesajul pe care-l transmite acest serial cu fiecare episod, unul educaţional.

Ai avut vreun profesor care să te fi influenţat major?

Da, absolut. Doamna Sanda Manu este unul dintre ei, Gelu Colceag, Radu Gabriel - cu care şi joc în serialul Profu’. Radu Gabriel şi Gelu Colceag au fost primii mei profesori, pe urmă Sanda Manu. Practic, ei sunt cei trei paşi către profesia mea.

De ce crezi că va prinde acest serial la public?

Nu ştiu dacă va prinde, habar n-am. Ştiu că-ţi poate ridica nişte întrebări, nu soluţii, şi te uiţi. Iar dacă te uiţi la poveştile pe care noi o să le livrăm, o să vezi că sunt şi emoţionante, şi amuzante, şi nu numai. Chiar destul de la limită, aşa, cu viaţa. Cam cum e viaţa oamenilor în general.

Ce-l deosebeşte pe actorul de teatru de cel de film? Dacă ar fi să alegi între ele, ce-ai alege?

Dacă ar fi să aleg, cred că aş alege teatrul, dar ştiu să fac distincţia între cele două. Nu sunt deloc diferite pentru mine ca actor, mijloacele sunt aceleaşi, numai că dau potenţiometrul mai încet la film pentru că nu pot să am aceeaşi expresivitate pe care o am la teatru. Nu ştiu dacă aş alege, dar teatrul mi se pare că e mai pentru actor. Filmul este al regizorului în special.

Care a fost cea mai mare satisfacţie de până acum din cariera de actor?

Când mi-am descoperit vulnerabilitatea. Asta cred că e cea mai mare satisfacţie.

Ai avut şi roluri de care te-ai temut? Pe care ai crezut la prima citire că nu-s pentru tine?

Mă tem de fiecare rol. Am senzaţia că niciunul nu e pentru mine. Dar intrând în treabă ajung, de fapt, să cred că toate-s ale mele. Eu ce am făcut până acum, n-am făcut nimic ce e în afara mea. Nu cred nicio secundă că eu, ca actor, mă pun într-un alt personaj. La prima citire se întâmplă ceva foarte interesant: văd cinstit personajul, văd parcursul lui, miros caracterul. Pe urmă-l stric, după care mă întorc la prima citire. Cred că aşa am cea mai onestă imagine.

Ce-l face fericit pe Andi Vasluianu?

Comunicarea. Să comunic cu oamenii, asta mă face cel mai fericit. Şi să surprind lucruri. Apropo de antrenamentul de care mă întrebai adineauri, asta înseamnă să te antrenezi zilnic - să te uiţi în ochii oamenilor şi să vezi cinstit lucrurile, şi să vezi ce se întâmplă cu ei. Pentru că lucrurile astea rămân în tine.

Cum te-ai schimbat de când ai devenit tată? Se văd aceste schimbări şi în carieră?

Oh, da! Enorm. Am devenit şi mai vulnerabil.

Cât suntem moştenire şi cât efort personal?

Radu Penciulescu (regizor de teatru- n.n.) zicea o vorbă că el nu crede în talent, el crede în comportament talentat. Dar talentul despre care vorbeşte toată lumea e un fel de şarm, de carismă, aia într-adevăr cred că e un pic înnăscută. Comportamentul talentat e altceva, e o chestie de disciplină, de munceşti, de stai şi-ţi faci treaba pe bune şi chiar pe bune nu te opreşti din căutat.

Ce ai moştenit de la părinţi şi ce ai vrut musai să înveţe propriii copii?

Eu de la părinţii mei am moştenit chestia asta de a fi cinstit cu mine însumi, pentru că, în ultima instanţă, rămâi tu cu tine. Şi e mult mai important să fii cinstit cu tine, asta am învăţat de la ai mei. Mi-ar plăcea să le dau şi eu asta copiilor mei, dar cel mai mult mi-ar plăcea să-i ajut să-şi descopere pasiunile. Să descopere pasiunea lor de a fi, de a trăi.

Ce înseamnă pentru tine un stil de viaţă sănătos?

Să te bucuri cu fiecare secundă. Şi e uşor. Chiar mă minunez când oamenii se întristează la nimicuri, se îndoiesc sau încep să fie firavi în faţa nimicurilor ăstora de zi cu zi. Asta mi se pare sănătate. Să primeşti frumos viaţa, să priveşti curat cu ochii deschişi.

Când ţi-e greu, de unde vine ajutorul?

Din tot. Şi din cei care nu-mi plac, de cele mai multe ori. Ai să râzi, câteodată dintr-o chestie care-mi displace îmi dau seama că eu nu o să fiu niciodată aşa şi deja îmi revin.

Un gând pentru cititorii noştri.

Să fie ce vor ei să fie şi atât.