Feritina este o proteină de rezervă cu localizare citosolică, cu rol în stocarea fierului intracelular (o moleculă de feritină poate stoca până la 4500 de atomi de Fe3+). Drept urmare, nivelurile de feritină serică reprezintă o constantă clinică importantă în determinarea rezervelor totale de fier din organism. De asemenea, este o proteină de fază acută, iar în serul pacientului se poate găsi feritină crescută ca urmare a stărilor inflamatorii, inclusiv malignitatea, infecția, bolile renale, hepatice și chiar bolile autoimune. În practica clinică, valoarea acestui parametru biochimic se asociază frecvent cu saturația transferinei, proteină implicată în transportul și legarea fierului.
Transferina cedează fierul fie precursorilor eritrocitari (fierul este implicat în sinteza hemului), fie altor celule care consumă fier (hepatocite, macrofage). Aproximativ 80% din concentrația de fier este cedată eritroblaștilor. Excesul de fier este transportat către organe de depozitare (de exemplu ficat, măduvă osoasă, splină), unde va fi încorporat sub formă de feritină. Astfel, multe persoane se pot confrunta cu feritină crescută ca urmare a excesului de fier exogen. În aceeași măsură, când cantitatea de fier din organism scade, acest compus este eliberat din feritină (unde fierul se găsește sub formă de rezervă) și transportat ulterior de către transferină (siderofilină).
Valorile normale ale feritinei
Evaluarea depozitelor de fier se concretizează cel mai sensibil în evaluarea nivelului de feritină serică și, implicit, a saturației transferinei. De exemplu, feritină scăzută la valori inferioare, sub 30 de ng/mL, grefează patologia deficitului de fier, iar feritină scăzută sub 10-15 ng/mL are, în proporție de 99%, specificitate pentru anemia feriprivă. Saturația transferinei, proteină care are rol în transportul fierului, este o altă constantă utilizată pentru a evalua starea in vivo a fierului. Spre exemplu, saturația transferinei sub valoarea de 20% indică, uzual, deficitul de fier. Cu alte cuvinte, în organism nu există suficient fier, nici în depozite, pentru a se lega de transferină.
În ceea ce privește abaterile de la valorile normale, respectiv stările potențial patologice fie de feritină crescută, fie de feritină scăzută, trebuie avut în vedere un interval fiziologic de referință. De menționat este faptul că aceste intervale pot varia sensibil de la un laborator la altul, atât în funcție de aparatura utilizată, cât și de metoda de detecție. În general, concentrațiile de 30-300 ng/mL, în cazul persoanelor de sex masculin, sunt considerate normale, iar concentrația de 10-200 ng/mL, în cazul persoanelor de sex feminin, de asemenea. Clinic, este larg acceptat faptul că feritina scăzută sub 12 ng/mL indică o epuizare masivă a rezervelor de fier. Valorile sunt:
| Vârstă | Sex | Valori de referință |
| 0-12 luni | M + F | 12-327 ng/mL |
| 1-4 ani | M + F | 6-67 ng/mL |
| 4-7 ani | M + F | 4-67 ng/mL |
| 7-13 ani | M | 14-124 ng/mL |
| F | 7-84 ng/mL | |
| 13-18 ani | M | 14-152 ng/mL |
| F | 13-68 ng/mL | |
| Peste 18 ani | M | 30-400 ng/mL |
| F | 13-150 ng/mL |
În practica clinică, determinarea nivelului feritinei se recomandă în mai multe situații specifice, cum ar fi următoarele:
- diagnosticul diferitelor tipuri de anemii (deseori asociate cu feritină scăzută, însă cu nivelul crescut al transferinei);
- monitorizarea tratamentelor de substituție cu fier și răspunsul la tratament;
- diagnosticarea sindroamelor de supraîncărcare cu fier (feritină crescută), cu monitorizarea ulterioară a tratamentului;
- monitorizarea pacienților care prezintă risc de deficit de fier, cum ar fi cei care donează în mod constant sânge, femeile însărcinate, persoanele care fac hemodializă, copiii mici.
Important de reținut este faptul că, în mod obișnuit, nivelurile de feritină se corelează și cu cele ale transferinei. Acest lucru se datorează faptul că nivelul sintezei transferinei de către celulele ficatului este invers proporțional cu depozitele de fier din celule. Spre exemplu, în insuficiența hepatocelulară (boli hepatice acute), scade valoarea transferinei plasmatice, așadar a saturației acesteia, ceea ce se corelează feritina crescută (hiperferitinemie). Relația specifică de o inversă proporționalitate poate implica o serie de condiții de sechestrare intracelulară a fierului, așadar blocarea transportului de către feritină (saturație scăzută), cum ar fi anemia bolilor cronice.
Feritină scăzută – posibile cauze
În caz în care investigațiile paraclinice relevă feritină scăzută, acest lucru reflectă o starea acută sau cronică de epuizare a rezervelor de fier. Astfel de situații pot descrie fie variații fiziologice, cum ar fi în cazul copiilor (niveluri ușor scăzute), administrarea de medicamente (acid ascorbic, metimazol, medicamente antitiroidiene), precum și la persoanele care donează constant sânge. De asemenea, feritina scăzută se poate asocia și anumitor patologii, de reținut fiind că anemia, în mod obișnuit, apare după depleția rezervelor de fier din organism. De asemenea, investigarea izolată acestui parametru nu este mereu fidelă, fiind necesară corelarea cu alte rezultate:
- anemia feriprivă;
- carențe de fier (aport alimentar inadecvat, sau perturbări în absorbție, cum ar fi accelerarea tranzitului, gastrita, gastrectomia, boala celiacă);
- creșterea necesităților de fier (copii, femei însărcinate, persoane în vârstă);
- sângerări (hemoragii, sângerări digestive și genitale);
- când există cantități mari de estrogeni de origine endogenă (sarcină, anumite tireotoxicoze) sau iatrogenă (tratament cu anticoncepționale, estrogenoterapie la femeile aflate în perioada postmenopauză sau la bărbații cu cancer de prostată);
- Parkinson;
- ataxia Friedreich;
- neuroferitinopatia;
- sindromul picioarelor neliniștite.
Feritina scăzută este foarte specifică pentru anemia feriprivă la persoane, altfel, sănătoase. Mai mult decât atât, nicio altă patologie semnificativă nu va duce la niveluri scăzute ale feritinei.
Feritină crescută – posibile cauze
Pe de altă parte, feritina crescută are relevanță clinică mult mai mare decât feritina scăzută. Mai multe tipuri de patologii, de etiologie variabilă, se traduc printr-o scădere a concentrației acestui parametru biochimic. Într-o astfel de situație, este necesară corelarea clinică a valorii feritinei, după testare, cu cea a saturației transferinei. Deseori, aceste constante au dinamică sinergică și, drept urmare, pot îndrepta practicianul clinic spre elaborarea unui diagnostic diferențial. Astfel, dacă saturația transferinei este de peste 45%, iar nivelul feritinei mai mare de 300 μg/L (bărbați) și 200 μg/L (femei), ar trebui ridicată suspiciunea de hemocromatoză, așadar testarea genetică.
Cauzele secundare ale supraîncărcării cu fier (anemii cu supraîncărcare, administrare exogenă de fier) se pot prezenta nu doar cu feritină crescută, ci și cu saturația crescută a transferinei. În alte cazuri, feritina crescută, dar fără creșterea saturației transferinei, sugerează altceva, aspect relevant în context clinic. Deși creșteri peste 10.000 μg/L pot fi observate în bolile maligne, în boli renale cronice sau disfuncție hepativă, feritina crescută poate sugera, de exemplu, chiar și boala Still la adulți și limfohistiocitoza hemofagocitară la persoanele cu boală acută, care au și simptome caracteristice (erupții cutanate, febră, hepatosplenomegalie). Principalele cauze sunt:
- afecțiuni hepatice: steatoză hepatică alcoolică și non-alcoolică, boli hepatice acute, ciroza, carcinomul hepatocelular, hepatita virală cronică;
- consumul cronic de alcool;
- insuficiența renală cronică;
- cauze hematologice: talasemia, anemia hemolitică cronică, anemia megaloblastică, anemia falciformă (siclemia, drepanocitoza), anemia diseritropoietică;
- hemocromatoza;
- sindroamele de supraîncărcare cu fier (transfuzii, hemodializă, aport exogen exagerat, și în cazuri foarte rare consumul prelungit de suplimente cu fier, eritropoieză ineficientă);
- sindroame mielodisplazice, boala Gaucher;
- cauze infecțioase: hepatita virală, infecția cu HIV, COVID-19;
- cauze inflamatorii: tulburări ale țesutului conjunctiv, artrita reumatoidă.
Este important de menționat că astfel de tulburări se pot prezenta cu sau fără supraîncărcare cu fier. Alte entități clinice care ar putea duce, printre altele, și la hiperferitinemie sunt:
- sindromul metabolic (hipertensiune arterială, diabet, hipertrigliceridemie, obezitate);
- diabetul de tip 2;
- limfomul Hodkin și leucemia;
- cancerul bronșic, pancreatic, neuroblastomul;
- porfiria (porfiria cutanea tarda);
- sindromul hemofagocitic;
- ateroscleroza, aritmiile.
Conform datelor epidemiologice, hemocromatoza congenitală este cea mai probabilă cauză, de natură primară, pentru feritina crescută. În această boală ereditară, organismul va absorbi și, de asemenea, va stoca mult prea mult fier, care se depozitează în special la nivel hepatic. Așadar, pot apărea o serie de complicații semnificative, printre care ciroza și disfuncția hepatică severă.
