Debutul sezonului rece aduce odată cu el și probleme de sănătate din sfera ORL, majoritatea fiind localizate la nivelul gâtului. Printre ele se numără și amigdalita, afecțiune frecvent întâlnită.
Amigdalita este adesea asociată și cu faringita, ceea ce duce la instalarea unei afecțiuni numite faringo-amigdalită.
Amigdalita (tonsilita) presupune inflamarea amigdalelor. Acestea au un rol important: apară tractul respirator de infecțiile bacteriene. Amigdalele reprezintă o mică parte a sistemului imunitar și sunt formate din vegetații adenoide, amigdala linguală, în josul limbii, și două amigdale palatine aflate de o parte și de altă a cerului gurii.
Amigdalita cronică, frecventă la copiii între 5 și 15 ani
Virusurile pot ajunge în organism atât prin cavitatea bucală, cât și prin nas. Când acestea se întâlnesc cu celulele de apărare, începe lupta. Prima consecință este mărirea în volum a amigdalelor. Această creștere poate determina și o înroșire sau chiar apariția unor puncte cu puroi care se pot mări până la formarea unei pseudo-membrane cu acoperire mare. Dacă amigdalitele devin din ce în ce mai dese, atunci se ajunge la amigdalită cronică, foarte frecventă la copiii între 5 și 15 ani.
Cum recunoaștem amigdalita?
Principalul simptom în caz de amigdalită este durerea în gât, urmat de altele, cum ar fi: amigdale inflamate și înroșite, tuse, cefalee, durere la înghițire, febră (ce poate fi foarte crescută la copiii mici), oboseală, durere la nivelul urechilor sau gâtului, noduli limfatici măriți la nivelul gâtului.
De asemenea, alte simptome de amigdalită (destul de rare, dar care nu trebuie ignorate) ar fi: vărsăturile, constipația, respirația urat mirositoare și dificultate la deschiderea gurii. Copiii cu amigdalită se pot plânge de durere abdominală, ce poate fi cauzată de inflamarea nodulilor limfatici de la nivelul abdomenului. Odată cu mărirea amigdalei se constată și o ușoară jenă respiratorie. Dacă amigdalita este cauzată de un virus, precum virusul gripal, apar și simptomele gripale, cum ar fi rinoreea. Dacă amigdalita este determinată însă de bacterii, pacientul poate prezenta iritații cutanate sau inrosirea fetei.
Diagnosticul de amigdalită, stabilit de medicul ORL-ist
Diagnosticul de amigdalită se stabilește de medicul de familie sau de medicul ORL-ist care, în funcție de gravitatea bolii, va prescrie conduita terapeutică potrivită. Este absolut necesar un istoric exact al bolii, pentru a se determina astfel caracterul recurent al afecțiunii și, implicit, conduita terapeutica pentru care se va opta.
În cazul în care simptomele sunt sugestive pentru angina streptococică, medicul specialist va confirma diagnosticul prin efectuarea unei culturi bacteriene, adică prin efectuarea unui exudat. Testul poate determina dacă amigdalita este cauzată de o infecție cu streptococi. Este dificil însă de precizat dacă pacientul este doar un purtător al infecției sau este chiar infectat. În unele cazuri, ca metodă elocventă pentru o diagnosticare cât mai corectă, se recomandă și efectuarea unor teste sangvine.
Antipiretice, antibiotice sau amigdalectomie
Ca tratament pentru amigdalită, se recomandă repausul la pat și administrarea de antipiretice (medicamente care combat febra) sau antibiotice, numai după un control în prealabil la medicul specialist. În caz de amigdalită cronică, singurul tratament care rezolvă această formă a bolii este operația, numită amigdalectomie.
Netratată, amigdalita poate duce la colectarea de puroi și, implicit, la apariția unui abces între amigdală și țesutul moale care o înconjoară. Infecțiile sunt de fapt principalele complicații ale amigdalitelor netratate la timp.
Otita și reumatismul articular acut, complicații ale amigdalitei
Otita medie, infecție a urechii medii, este o complicație provocată de infecții care se pot răspandi în întreg organismul, începând de la gât. Prin puroiul pe care îl conțin, amigdalele pot deveni sursa unor infecții la nivelul încheieturilor, la inimă sau rinichi. Dacă stafilococul care determină durerile în gât, mai ales la înghițire, nu este distrus, el poate trece in sânge. Atunci se declanșează o altă afecțiune gravă și dureroasă, și anume reumatismul articular acut.
