La un moment dat, memoria ne joaca tuturor feste. Sigur, ea trebuie antrenata. Psihologii ne ofera adevarate baterii de tehnici menite sa ne mentina memoria „in forma”, nealterata de varsta, stres, griji etc. Este bine de stiut ca, de multe ori, cand avem impresia ca memoria ne-a lasat balta, vina este de fapt a multitudinii de sarcini pe care le avem.
Functionarea normala a sistemului nervos central si performantele noastre cognitive sunt conditionate in general de o alimentatie echilibrata, iar memoria poate fi si ea „ajutata” prin utilizarea alimentelor bogate in nutrienti cu actiune pozitiva. Numeroase studii au fost dedicate alimentelor pro si contra memorie, si multe au aratat clar ca renuntarea la anumite produse scade stresul oxidativ din creier, ajutand astfel la mentinerea acestuia in buna stare de functionare. Deci, la ce renuntam si ce pastram?
Interzis la alimentele bogate caloric…
Grasimile trans si grasimile saturate sunt primele pe lista „condamnatilor”. Este limpede ca trebuie evitate produsele de patiserie, chipsurile, majoritatea biscuitilor si napolitanelor, popcornul gata preparat, carnea grasa de vita, oaie, porc, fast-food-ul. Pe lista „neagra” sunt si carbohidratii simpli, cu indice glicemic mic (zahar, fructoza) si toate preparatele ce ii contin, dar si cerealele rafinate. Oricum, toate cele enumerate sunt asociate cu aparitia diverselor boli cronice, degenerative, de la cele cardiovasculare la diabet si sindrom metabolic.
Studiile arata ca acizii grasi Omega-3, prezenti in pestii oceanici si produsi in cantitati foarte mici in organismul nostru, sunt foarte importanti. Consumat de doua ori pe saptamana, in mod regulat, pestele asigura materia prima pentru memorie, continand si lecitina, fosfor, vitamine din grupul B.
… dar permis la fructe, legume, peste
Alaturi de Omega-3, galbenusul este extrem de bogat in lecitina, stimulatoare naturala a memoriei. Aceasta se gaseste si in uleiurile vegetale nerafinate. Dar poate cele mai bune „stimulente” sunt legumele si fructele, oferind numerosi nutrienti utili. Un studiu recent a aratat ca declinul memoriei poate fi impiedicat printr-un aport suficient de acid folic, provenit indeosebi din legume proaspete (spanac, salata, urzici, stevie, rucola, leurda, untisor, loboda etc.), fiind si exceptionale surse de magneziu. Si cruciferele (conopida, broccoli, varza) ajuta la imbunatatirea memoriei.
Si miscarea ajuta memoria
Legumele si fructele sunt esentiale si pentru aportul de antioxidanti, dintre care cei mai importanti pentru memorie sunt quercitina (in ceapa, praz, rosii, broccoli, afine, mure, zmeura, caise, mere rosii, struguri albi, roze sau negri) si antocianinele (in fructe de padure, cirese, vinete, struguri, prune proaspete sau uscate, ceapa rosie, mere rosii, varza rosie si sfecla). In caz ca ati uitat de efortul fizic, va reamintim ca un regim activ de viata este un stimulator puternic al functionarii sistemului nervos central. De aceea, pentru ca memoria sa nu va lase curand, este bine sa faceti minimum 150 de minute de activitate fizica moderata pe saptamana.
Dr. Corina-Aurelia Zugravu
Specialist igiena alimentatiei si nutritie