Primavara, anotimpul atat de asteptat si dorit de noi toti, poate aduce, printre altele, si o stare de oboseala, de astenie fizica si psihica. Este o consecinta fireasca a adaptarii organismului la noile conditii create de acest anotimp.
Cele mai eficiente remedii naturale cuprind, in primul rand, o alimentatie bazata pe verdeturile specifice acestui sezon (spanac, loboda, salata verde, stevie, urzici, untisor etc.). Acestea sunt o sursa naturala de vitamine (printre care si vitaminele din grupul B), minerale, antioxidanti, ce cresc tonusul fizic si psihic, capacitatea la efort, energizeaza si dinamizeaza. Condimentele aromate (busuiocul, maghiranul, leusteanul, rozmarinul, menta) sunt si ele tonice si energizante. Se pot consuma ca atare, adaugate la salate si mancaruri, sau macerate la rece, infuzie, pulbere, tincturi.
Efecte deosebit de benefice in combaterea semnelor asteniei de primavara au si plimbarile in aer liber sau practicarea unui sport in natura. Practicate de 2-3 ori/saptamana, exercitii precum pilates, stretching, gimnastica cresc tonusul fizic si psihic si ne echilibreaza emotional.
Tonice si energizante naturale
Pentru combaterea starii de oboseala este important sa consumam si multa vitamina C, mai ales din surse naturale:
- In primul rand, fructele de padure. Sunt tonice, vitaminizante si mineralizante: catina alba, macesele, coacazele negre. Datorita complexului de vitamine B si C combat astenia fizica si psihica, anemia, avand efecte tonice asupra sistemului nervos. Totodata, inlatura starea de oboseala, stresul, surmenajul.
- Alte surse de vitamina C: kiwi, papaya, mango, lamaie, grepfrut, portocale, pepene galben, ardei iute, ardei gras, rosii, gulii, spanac, patrunjel, cartofi dulci, varza de Bruxelles, conopida, broccoli.
- Tinctura de rozmarin are efecte tonic generale, antidepresive, stabilizand la nivel psiho-emotional.
- Coenzima Q10 creste nivelul energetic al organismului, intensifica metabolismul si performantele fizice si intelectuale.
- Extractele de ginkgo biloba au efecte pozitive in caz de astenie, efecte tonice la nivel cerebral, ajutand la imbunatatirea capacitatilor de concentrare si memorare.
- Ginsengul combate oboseala intelectuala si sexuala, creste nivelul energetic si imbunatateste memoria si concentrarea.
- Lemnul-dulce are efecte tonice, imbunatateste performantele fizice si psihice, combate sindromul oboselii cronice si ajuta organismul sa faca fata stresului
- Noni este un suc natural foarte bogat in vitamine, minerale, oligoelemente, enzime. Ajuta la mentinerea sanatatii fizice si psihice, combate excelent starea de astenie si intareste sistemul imunitar.
- Spirulina si chlorella, pe langa actiunea intens detoxifianta, au si proprietati energizante, imbunatatesc puterea de concentrare, memoria, cresc nivelul energetic.
- Preparatele stupului (mierea, polenul, pastura, laptisorul de matca), sursa bogata de aminoacizi, vitamine din grupul B, minerale, enzime, sunt stimulatori generali ai organismului, cu efecte tonice fizice si psihice. Inlatura senzatia de oboseala, astenia, stresul si cresc capacitatea la efort.
- Extractele de drojdie de bere ajuta la imbunatatirea starii generale a organismului, a tonusului fizic si psihic, diminuand oboseala, surmenajul.
Incercati aromoterapia si gemoterapia
Aromoterapia este o metoda de tratament naturala placuta si deosebit de benefica impotriva oboselii. Putem adauga cateva picaturi de ulei esential de trandafiri, de lamaie, rozmarin, de ghimbir, busuioc in lampa de aromoterapie pentru a ne energiza si dinamiza in timpul zilei. Seara putem folosi ulei esential de lavanda, roinita, musetel, cateva picaturi adaugate in apa de baie, pentru relaxare si inducerea somnului. Gemoterapia este si ea utila in combaterea asteniei. Se pot folosi extractele din muguri sau mladite de stejar, catina, mesteacan, rozmarin, coacaz negru, zmeur sau maces, in cure periodice de 2-3 luni.
In categoria leacurilor pentru oboseala intra si ceaiurile alb, verde, negru, care contin concentratii variabile de teinas acestea dinamizeaza si inlatura oboseala. Acelasi efect il au si extractele de guarana (contine guaranina, similara cofeinei), care au si proprietati stimulative si energizante asupra sistemului nervos si glandelor suprarenale.
Dr. Ruxandra Constantina
Medic specialist medicina de familie,
apifitoterapie, naturopatie
Medica RD Esthetic
Tel.: 0734 410 417