
Unele dintre cele mai frecvente afecțiuni ginecologice benigne ar putea fi asociate unui risc crescut de boli cardiovasculare și accident vascular cerebral (AVC). O echipă interdisciplinară alcătuită din cercetători din SUA, Canada și Australia atrage atenția asupra unei probleme cu impact major asupra sănătății femeilor. Concluzia a fost publicată recent în revista Heart.
Pacientele diagnosticate cu afecțiuni ginecologice precum endometrioză, hipermenoree (menstruații abundente), menstruații neregulate sau sindromul ovarului polichistic (SOP) ar putea fi predispuse unui risc crescut de boli cardiovasculare și AVC.
O meta-analiză de amploare
Atenționarea vine după ce experții au efectuat o meta-analiză a 28 de studii la care au participat peste 3.2 milioane de femei. Chiar dacă printre acestea se află și cercetări care lasă loc de interpretări, oamenii de știință sugerează că femeile cu afecțiuni ginecologice necanceroase ar trebui să ia în calcul îmbunătățirea stilului de viață.

Riscuri suplimentare pentru pacientele cu SOP
În demersul lor, cercetătorii au analizat rezultatele mai multor studii. Și-au propus astfel să obțină o imagine mai clară asupra unor eventuale legături între afecțiunile ginecologice benigne și bolile de inimă și AVC. Astfel s-au făcut câteva constatări importante:
- pacientele care au cel puțin o afecțiune ginecologică prezintă risc crescut de boli cardiovasculare și cerebrovasculare, comparativ cu femeile care nu se confruntă cu astfel de probleme;
- riscul de boală cardiacă ischemică este cu 41% mai mare în cazul femeilor care au afecțiuni ginecologice decât în cazul celor care nu au astfel de diagnostic;
- riscul de AVC și anevrism este cu 33% mai mare în cazul pacientelor cu afecțiuni ginecologice benigne decât în cazul celor care nu au astfel de probleme;
- pacientele care prezintă cel mai mare risc de boli cardiovasculare sau AVC sunt cele care au SOP și/sau endometrioză.
Ce au în comun afecțiunile ginecologice și cele cardiovasculare
Știm din explicațiile anterioare ale experților în sănătate despre posibilele legături dintre afecțiunile ginecologice și cele cardioavsculare:
- SOP și boala cerebrovasculară au căi inflamatorii și factori de risc similari;
- afecțiunile ginecologice pot interfera cu obiceiurile care sunt pe placul inimii. Spre exemplu, dismenoreea împiedică femeile să facă exerciții fizice;
- menstruațiile neregulate sunt cauzate de dereglările hormonale care pot afecta funcția celulelor endoteliale;
- terapiile hormonale și histerectomia pot influența pe termen lung riscul de AVC și boli de inimă.

Gestionarea riscului cardiovascular
Experții menționează că descoperirile nu trebuie să alarmeze pacientele. Femeile ar trebui mai degrabă să fie receptive la prevenție și la schimbarea stilului de viață.
Nu a fost identificată o relație directă cauză-efect, însă este de ajutor o atenție sporită asupra stării generale de sănătate. Ar trebui să aveți în vedere valorile tensiunii arteriale, nivelul colesterolului și al zahărului din sânge, mișcarea zilnică, renunțarea la fumat, monitorizarea după tratamente hormonale și histerectomie.
Unele studii incluse în meta-analiză prezintă limitări sau premise părtinitoare. Există, însă, suficiente cât să susțină o atenție sporită în practica medicală, dar și un subiect important pentru cercetările viitoare.
Foto: shutterstock.com