Diabetul este o boala cronica ce apare atunci cand pancreasul nu mai sintetizeaza suficienta insulina (tipul 1) sau cand organismul isi pierde capacitatea de a folosi eficient insulina (tipul 2). Efectul major este hiperglicemia (cresterea „zaharului” din sange), insa in cadrul diabetului apar multiple tulburari metabolice, fiind o afectiune multiorganica: in timp pot fi afectati ochii, rinichii, sistemul nervos, vasele sangvine.
Diabetul zaharat afecteaza 346 milioane de oameni din intreaga lume, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Peste 80% dintre decesele cauzate de diabet apar in tarile cu venituri mici sau medii.
Dermopatia diabetica, cea mai frecventa complicatie a diabetului
Pielea nu este nici ea ferita, existand numeroase modificari cutanate in evolutia bolii, unele cu valoare de marker (leziuni ce pot atrage atentia asupra unui diabet inca nediagnosticat). Dermatita diabetica consta in pete atrofice maronii ce apar in special pe fata anterioara a gambelor. In evolutie, se poate vindeca spontan, cu cicatrici usor deprimate, insa noi leziuni pot aparea. Nu exista un tratament specific, insa importanta este protejarea de traumatisme, deoarece exista riscul suprainfectarii.
Diabeticii sunt predispusi la aparitia infectiilor cutanate
Diabeticii sunt mai predispusi la aparitia infectiilor primare (in special cu stafilococi, streptococi) sau secundare (infectarea unor rani preexistente). Aparitia repetata a furunculelor si evolutia lor mai severa poate fi primul semn al unui diabet inca nediagnosticat. O atentie deosebita este necesara in cazul infectiilor mai profunde (carbunculul sau celulita), deoarece pot avea o evolutie fatala.
Candidoza poate aparea in urma tratamentului incorect al diabetului
Candidoza este o complicatie comuna la cei cu diabet prost controlat, afectand in special pliurile (regiunea inghinala, perineul, plicile submamare, axilele), riscul fiind mai mare la supraponderali, dar si cavitatea bucala sau organele genitale. In momentul in care candidozele genitale au o evolutie cronica, recidivanta, cu raspuns nesatisfacator la tratamentul corect aplicat, testarea nivelului glicemiei este o masura salvatoare.
Alte infectii si complicatii ale diabetului sunt:
- piciorul de atlet (infectie micotica a piciorului)
- ciuperca unghiilor (afecteaza mai ales degetele de la picioare)
- eritrasma (pete si placi rosu-maronii aparute inghinal, submamar si axilar).
Orice infectie menifestata la un diabetic, in special daca asociaza durere, roseata, puroi, tumefierea zonei, un miros neplacut si caldura locala, trebuie tratata prompt.
Afectarea sistemului nervos periferic = neuropatie diabetica
Atingerea nervoasa (prin afectarea vaselor de sange care hranesc nervii) are consecinte variate, de la senzatii de prurit, arsura pana la pierderea sensibilitatii mai ales la nivelul picioarelor. In stadii avansate, acesti pacienti isi pierd capacitatea de a sesiza durerea sau temperaturile ridicate, motiv pentru care mici traumatisme locale trec neobservate. Astfel, ei dezvolta rani care se vindeca greu si se pot infecta. Neuropatia, vasculopatia periferica si tulburarile de statica determina piciorul diabetic, o conditie greu de tratat.
Complicatii mai putin cunoscute ale diabetului zaharat
Necrobioza lipoidicaeste o complicatie rara, ce apare sub forma de pete si placi bine delimitate, de culoare maronie, in timp ce partea centrala are o tenta galbuie. Apar de obicei pe gambe. Acantozis nigricans este expresia rezistentei la insulina si consta in ingrosarea regionala a pielii, cu aspect rugos, de culoare maro spre negru. Sunt afectate mai ales axilele, ceafa, partea superioara a spatelui, regiunea inghinala.
Cum reducem sau prevenim complicatiile cutanate ale diabetului?
Iata cateva sfaturi:
- Mancati sanatos, faceti regulat miscare, renuntati la fumat si mentineti-va greutatea;
- Consultul medical identifica si ajuta tratarea prompta a infectiilor;
- Respectati regimul, tratamentul recomandat si prezentati-va la controale;
- Daca aveti diabet, nu umblati desculti! Astfel evitati traumatismele;
- Acordati atentie zilnica picioarelor, in special spatiilor interdigitale;
- Folositi incaltaminte adecvata, anatomica (nici prea stramta, nici prea larga);
- Evitati baile sau dusurile fierbinti!
Dr. Madalina Geanta,
Medic rezident dermatologie-venerologie